Alegeri prezidenţiale 2014. Marian Munteanu: Fiecare scrutin a fost viciat. Nu ne putem potoli. Trebuie să mai furăm un pic
0Marian Munteanu, liderul protestelor studenţeşti din Piaţa Universităţii, din 1990, crede că oamenii sunt în continuare manipulaţi atunci când merg la vot. Munteanu nu crede însă că românii din diapsora au fost împiedicaţi în mod voit să voteze.
„Nu se pot compara în niciun fel alegerile de astăzi cu cele din 1990. Atunci a fost pentru prima dată când am votat cu adevărat, pentru că nu putem numi vot simulacrul din vremea comunismului, când rezultatul era dinainte ştiut. Difreneţe sunt de la cer la pământ. Însă o continuitate a specificului electoral s-a păstrat. Am convingerea clară că fiecare scrutin prezidenţial a fost viciat. Acest lucru s-a făcut fie prin schimbarea buletinelor de vot, fie prin propagandă. Noi nu am reuşit să construim un mediu civic dezvoltat, care să-i facă pe oameni să aibă un punct de vedere fundamentat. Oamenii votează emoţional, pe puseuri, votează negativ, votează pe nervozitate, votează pe antipatii. N-au o bază justificată. Chiar şi rezultatul acestui scrutin va fi viciat, pentru că politicienii de la nivel local nu se pot potoli. «Trebuie să mai furăm un pic, pentru că dacă nu furăm noi, fură ceilalţi şi pierdem». Asta îşi spun liderii locali. Politica încă se află la un nivel adolescentin în ţară“, a declarat Munteanu pentru „Adevărul“.
Marian Munteanu a vorbit şi despre cozile de zeci de metri la care stau românii din diaspora pentru a vota.„Sunt convins că n-a existat niciodată un entuziasm prea mare a ministerelor pentru a încuraja drepturile civice ale cetăţenilor români din străinătate. Dacă în România ar fi existat un interes serios pentru drepturile românilor din diapsora, acum n-am mai fi văzut cozi. De ce nu au protestat cu doi ani în urmă? De unde interesul acesta brusc? Eu nu cred că cineva s-a împotrivit în mod direct ca românii să voteze, ci a fost vorba de birocraţia de care ne lovim şi noi zilnic atunci când mergem să plătim o chitanţă la primărie“, a mai spus Marian Munteanu.
Alte ştiri pe această temă