Conformarea voluntară

În lipsa conformării voluntare, nici un stat nu a reuşit să îmbunătăţească colectarea la bugetul de stat, colectare aflată în România la nivelul de 26% din PIB, comparativ cu 40% din PIB în Germania. Pentru că nu poţi să pui câte un inspector fiscal la spatele fiecărei firme.

Pentru conformare voluntară la plata taxelor şi impozitelor trebuie îndeplinite, simultan, mai multe condiţii:

  • Contribuabilul să aibă convingerea că statul face ce trebuie cu banii colectaţi din taxe şi impozite, îmbunătăţeşte serviciile sociale şi renunţă la a mai sifona banii publici spre buzunarele celor aflaţi în serviciul public
  • Birocraţia să fie eliminată, astfel încât taxele şi impozitele să poată fi plătite online, în condiţii similare cu restul Europei
  • Statul reduce cheltuielile de funcţionare proprii, până la limita la care devine un stat flexibil şi funcţional

Reducerea aparatului bugetar

Există o mulţime de agenţii, instituţii, entităţi plătite din bani publici în care funcţionarii taie frunza la câini. Sau pot fi înlocuiţi foarte bine cu aplicaţii informatice, care lucrează rapid şi fără greşeală, nu mint, nu fură şi nu cer şpagă. Şi nu cer salarii mărite.

În 2004 ne descurcam, bine mersi, cu 850.000 de bugetari. Tăriceanu i-a ridicat la 1,4 milioane, să-i transforme în bazin electoral fidel, Boc i-a redus la 1,2 milioane şi n-a mai murit nimeni. De ce n-ar putea fi redus aparatul bugetar în continuare? Pentru că sunt votanţi de stânga? Aşa o fi, dar dacă se prăbuşeşte tot sistemul bugetar nu stai la discuţii, tai acolo unde poţi ca să salvezi restul. Altfel, tot la pierderea alegerilor ajungi.

E suficient să iei lista ordonatorilor de credite pentru a descoperi o mulţime de entităţi care nu au ce căuta în sistemul bugetar. Câteva exemple, dar ele sunt mult mai multe.

Direcţiile judeţene pentru Sport şi Tineret. Înseamnă sute, poate mii de salarii plătite aiurea. Ce tineri mai fac astăzi sport la „stat”? Există în şcoli şi universităţi suficiente oportunităti de a face sport, iar tinerii care muncesc nu au timp de sport la „stat”. Baza materială aflată în gestiunea acestor Direcţii judeţene poate fi transferată primăriilor sau unităţilor şcolare/universitare şi am rezolvat problema, făcând economii relevante la bugetul de stat.

Direcţiile agricole judeţene. Cu agricultură complet privatizată, ce să facă aceste Direcţii, să dea sfaturi agricultorilor? N-au nevoie de sfaturi, ştiu ei mai bine decât birocraţii de stat. Sau angajează agronomi, dacă sunt ferme mai mari. Pentru subvenţiile destinate agricultorilor există altă instituţie, APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), şi încă alte instituţii aflate în subordinea Ministerului Agriculturii.

Reforma administrativă. S-a renunţat la această importantă resursă de eficientizare a funcţionării statului. Funcţionăm în arhitectura instituţională comunistă, de acum 50 de ani. Dacă în loc de 41 de judeţe am avea 8 regiuni, s-ar reduce aparatul funcţionăresc plătit din bani bugetari într-o proporţie semnificativă. Există primării (acum cu salarii dublate-triplate, dar plătite prin transferuri de echilibrare tot de la bugetul central), la 1000 de locuitori, în timp ce media europeană este 8-10.000 de locuitori. Nimeni nu are curaj să pună ordine şi aici. Dacă nu are curaj, să vedem de unde scoate banii necesari plăţii acestor funcţionari inutili.

Numărul ministerelor. În România avem 27 de ministere sau membri de guvern, cu aparat funcţionăresc aferent, secretare, maşini, şoferi etc. În alte ţări, cu populaţie şi de 4-5 ori mai mare, comparativ cu aceea a României, situaţia stă cu totul altfel:

Germania are 15 ministere şi un Cancelar la o populaţie de 80 milioane de locuitori, Franţa are 17 ministere plus premierul la 66 de milioane de locuitori, Ungaria are 10 ministere şi un vicepremier, în Cehia avem 16 ministere, Consiliul Federal Elveţian are 7 membri. Doar în România, o ţară cu un PIB de 20 de ori mai mic comparativ cu al Germaniei, avem un număr imens de ministere. Şi ce fac aceste ministere? Unele mai nimic, oferă sinecuri pentru clientela politică.

Concluzie

În loc să-şi pună populaţia în cap cu creşteri de taxe şi impozite, guvernanţii ar trebui să citească lista ordonatorilor de credite şi să elimine acele entităţi de stat care taie frunze la câini sau pot fi înlocuite cu aplicaţii informatice. Dacă nu fac aşa, vor nemulţumi întreaga populaţie, inclusiv electoratul propriu, şi vor pierde garantat viitoarele alegeri.