Împotriva sau pentru valorile europene? Posible soluţii la cazul Poloniei

Prima intervenţie oficială a Comisiei Europene în ceea ce priveşte acţiunile Poloniei la adresa statului de drept a avut loc în data de 27 iulie 2016, fiind emisă o Recomandare. Cum guvernul polonez nu a reacţionat pentru a remedia situaţia, Comisia a emis a doua Recomandare, la data de 21 decembrie 2016.

Cum nici de această dată recomandările Comisiei nu au fost luate în considerare, a fost emisă o a treia Recomandare, pe data de 26 iulie 2017. Acest document conţine două constatări: Polonia nu are un sistem de control independent al constituţionalităţii legilor, iar legile justiţei, adoptate de Parlament, reprezintă ameninţări la adresa indepenenţei puterii judecătoreşti, ceea ce creşte semnificativ ameninţarea sistemică la adresa statului de drept.

Potrivit acestor legi, Ministrul Justiţiei va avea puterea, timp de 6 luni, să numească şi să demită pe preşedinţii tribunalelor fără nicio justificare, iar aceste decizii nu pot fi contestate. Consilul Naţional al Magistraturii poate bloca aceste decizii politice doar cu o majoritate de 2/3, extrem de dificil de obţinut. Acest organism, menit să asigure independenţa justiţiei, ar urma să fie compus din două adunări: una compusă din parlamentari, iar a doua din judecători aleşi de Parlament, ceea ce încalcă grav separaţia puterilor.

Vârsta de pensionare a judecătorilor ar urma să fie redusă de la 67 la 65 de ani, în cazul bărbaţilor şi de la 67 la 60, în cazul femeilor. Ministrul Justiţiei va putea însă să decidă prelungirea mandatelor judecătorilor până la vârsta de 70 de ani. Criteriile vagi descrise de aceste legi în cazul prelungirii mandatelor lasă la loc la discreţie totală din partea factorului politic şi, în viziunea Comisiei Europene, afectează inamovibilitatea judecătorilor, un principiu care nu este doar naţional dar şi stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

La data intrării în vigoare a acestor legi, toţi judecătorii Curţii Supreme ar urma să fie demişi.

Sursa de inspiraţie a acestor prevederi este dată de reforma realizată în Ungaria de Viktor Orban, după venirea la putere în 2010. Astfel, guvernul maghiar a decis pensionarea, începând cu 2012, a tuturor judecătorilor care urmau să împlinească în acel an vârsta de 62 de ani, iar vârsta de pensionare a fost redusă de la 70 la 62 de ani, măsură care a afectat 274 de judecători. Curtea Supremă de Justiţie a fost formal desfiinţată şi înlocuită prin Kuria, pentru a-l putea înlocui pe preşedintele independent al celei mai înalte instanţe judecătoreşti. Prin noua Constituţie s-a creat un Oficiu al Curţii Supreme cu competenţe în numirea judecătorilor şi referitor la alocarea proceselor la instanţe, în fruntea acestei noi instituţii fiind numită pentru un mandat de 9 ani soţia unui parlamentar al partidului aflat la guvernare.

La data intrării în vigoare a acestor legi, toţi judecătorii Curţii Supreme ar urma să fie demişi. Va urma o perioadă în care aceştia vor fi verificaţi şi numai cei care trec verificările vor fi numiţi de Preşedinte pentru a-şi relua activitatea. Nici nu este cazul să se mai sublinieze cât de mult se încalcă independenţa justiţiei printr-o astfel de măsură. Potrivit Comisiei Europene, judecătorii pot fi demişi doar individual, nu şi colectiv, numai în urma unei proceduri disciplinare.

Drept urmare, Comisia Europeană consideră în Recomandarea din 26 iulie că situaţia din Polonia în ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept a fost „serios deteriorată“. Chiar dacă există o diversitate foarte mare de sisteme judiciare în Europa, există standarde comune care asigură independenţa justiţiei, iar sistemul judecătoresc din Polonia riscă să nu mai fie compatibil cu aceste standarde.

Concluzia Comisiei Europene a fost că Polonia trebuie să acţioneze de urgenţă pentru a remedia actuala situaţie. Legile în cauză, cu excepţia uneia care a fost promulgată, au fost trimise spre reexaminare Seimului, dar, de la data emiterii acestei Recomandări, nu au mai fost discutate.

Poloniei i s-a oferit o perioadă de o lună pentru a pune în aplicare recomandările Comisiei. La aproape două luni de la această notificare, nu există în continuare niciun dialog.

Procedând astfel, prin emiterea a trei Recomandări succesive, Comisia Europeană a dorit să pună în aplicare noul mecanism privind statul de drept, inclus într-o Comunicare din 2014. Acest document nu are o valoare juridică, ci poate fi pus în aplicare doar dacă statul căruia i se adresează este de acord. Polonia a acuzat în repetate rânduri Comisia Europeană că doreşte să eludeze prevederile tratatelor şi să impună o procedură care nu este legală. Pentru a preîntâmpina astfel de atacuri, de această dată Comisia a precizat în ultima sa Recomandare că aceste măsuri, luate ca urmare a Comunicării din 2014, nu împiedică aplicarea directă a articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene care prevede sancţiuni la adresa unui stat ce nu respectă principiile statului de drept. Polonia riscă astfel să îi fie suspendat dreptul de vot din Consiliu, fără a mai trece prin etapele preliminare descrise în Comunicarea din 2014. Un avertisment serios pe care autorităţile de la Varşovia l-au ignorat până acum.

Poloniei i s-a oferit o perioadă de o lună pentru a pune în aplicare recomandările Comisiei. La aproape două luni de la această notificare, nu există în continuare niciun dialog.

Totodată, Comisia Europeană a decis lansarea unei proceduri de infringement la adresa Poloniei, deoarece măsurile preconizate sunt împotriva Directivei 2006/54 privind egalitatea între femei şi bărbaţi la locul de muncă şi împotriva Cartei Drepturilor Fundamentale.

PiS, partidul aflat a putere în Polonia, pretinde că aceste reforme nu diferă foarte mult de sistemele existente în multe ţări din Europa în care miniştrii justiţiei numesc judecători. Comparaţia este înşelătoare. Nici o democraţie europeană nu a dorit să destituie şi să numească întreaga instanţă supremă, iar puterile ministrului Justiţiei din Polonia depăşesc pe cele ale tuturor omologilor săi europeni. PiS argumentează că aceste reforme sunt necesare, câtă vreme încrederea în instanţe este foarte scăzută, datorită corupţiei. Totuşi, această percepţie este mai degrabă valabilă pentru alte ţări care nu au încercat reforme similare. În Polonia, încrederea în instanţe este mai mare decât în guvern dar mai puţin decât în Uniunea Europeană sau Biseica Catolică. În orice caz, nicio reformă a sistemului de justiţie nu se face în funcţie de sondajele de opinie.

Într-un articol scris pentru o publicaţie românească, Przemyslaw Zurawski Vel Grajewski, consilier al Preşedintelui Poloniei, argumenta în favoarea acestor reforme afirmând că există încă judecători la Curtea Supremă care în anii 1980 au condamnat la închisoare membri ai opoziţiei anticomuniste, iar dintre aceştia doi au fost agenţi ai serviciilor secrete ale regimului totalitar. Argumentul acesta împotriva inamovibilităţii a fost dat în mai multe ţări care au efectuat tranziţia de la totalitarism la democraţie, inclusiv în România atunci când s-a dezbătut Constituţia din 1991. Totuşi, inamovibilitatea este un principiu esenţial pentru asigurarea independenţei justiţiei şi nu poate fi încălcat în nicio situaţie. Răspunderea magistraţilor corectează orice anomalii ar fi generate de inamovibilitate, aceasta este soluţia practicată în toate democraţiile. Acelaşi consilier afirma că există un „conflict ideologic“ între guvernul conservator din Polonia şi Uniunea Europeană, ceea ce explică reacţia Comisiei Europene. Nimic din Recomandările amintite nu evocă vreun aspect ideologic, ci se referă strict la compatibilitatea dintre reformele preconizate şi statul de drept. De altfel, acest argument al „conflictului ideologic“ este frecvent invocat de autorităţile poloneze pentru a căpăta susţinători dar realitatea contrazice afirmaţiile de acest gen. Lectura documentelor Comisiei Europene reprezintă cel mai eficient antidot la un asemenea argument.

Care este soluţia pentru asigurarea standardelor statului de drept în Polonia? Într-o analiză recent publicată sub egida Carnegie Europe, Heather Grabbe şi Stefan Lehne argumentează că aplicarea articolul 7 a fi într-adevăr o „opţiune nucleară“, deoarece ar antrena creşterea unui sentiment anti-european în Polonia. Guvernul PiS de abia aşteaptă sancţiuni venite de la Bruxelles pentru a se auto-legitima. La fel s-a întâmplat în Austria anului 2000, atunci când sancţiunile adoptate pentru condamnarea preluării la putere a unui partid extremist, FPÖ condus de Jörg Haider, au dus la o susţinere mai puternică pentru guvern. Comisia Europeană ar trebui, în viziunea celor doi autori, să transfere analiza despre reforma justiţiei în Polonia către societatea civilă, Parlamentul European, Consiliul Europei etc. Cu cât dezaprobarea la adresa acestor reforme va veni din mai multe părţi, cu atât guvernul PiS nu va putea să afirme, aşa cum o face în prezent, că este supus unor presiuni ideologice din partea stângii europene. Într-adevăr, extrapolarea întregii discuţii ar fi benefică. Trebuie înţeles faptul că funcţionarea întregii Uniuni Europene se deteriorează dacă statul de drept nu funcţionează într-un stat membru. Cooperarea miniştrilor de justiţie nu ar mai putea funcţiona eficient, ceea ce ar duce, în ele din urmă, la deteriorarea pieţei unice în ansamblul său. UE este bazată pe cooperare, iar integrarea domeniilor de politici publice se bazează pe încredere. Dacă nu există încredere în funcţionarea instanţelor judecătoreşti din Polonia, toate celelalte state membre UE au de suferit. În UE funcţionează sistemul recunoaşterii reciproce a deciziilor instanţelor judecătoreşti. O justiţie nefuncţională, lipsită de independenţă faţă de puterea politică, crează probleme în întreaga Uniune Europeană. Companiile germane se plâng că sunt discriminate în Polonia, de când instanţele nu mai sunt independente; acum există temerea că acelaşi lucru se va întâmpla şi în Polonia.

Deocamdată, ţări precum România oscilează între a afirma ceva despre situaţia din Polonia şi temerea că, dacă vor lua o poziţie, relaţiile cu Polonia vor fi mai nesigure, în dezavantajul cooperării strategice cu această ţară.

Soluţia pentru problema poloneză este continuarea dialogului între Comisia Europeană şi guvernul PiS, acompaniată de dezbaterea publică pe marginea constatărilor din recentele Recomandări. Astfel, autorităţle de la Varşovia vor continua să susţină fără a putea fi contrazise, teza „conflictului ideologic“. Este nevoie de declaraţii puternice de sprijin pentru valorile europene, inclusiv în favoarea independenţei justiţiei, venite din partea statelor membre. De asemenea, este necesară o reflecţie aprofundată legată de posibilitatea de a lega alocarea fondurilor UE de respectarea statului de drept. Polonia se teme de această perspectivă mai mult decât de orice declaraţii ale oficialilor europeni şi evaluări ale instituţiilor UE.

Deocamdată, ţări precum România oscilează între a afirma ceva despre situaţia din Polonia şi temerea că, dacă vor lua o poziţie, relaţiile cu Polonia vor fi mai nesigure, în dezavantajul cooperării strategice cu această ţară, esenţială pentru asigurarea securităţii continentului european. A afirma că este importantă respectarea valorilor europene nu înseamnă a întrerupe cooperarea cu Polonia în alte domenii care ţin de securitatea colectivă. Trebuie făcută distincţia între acţinile actualului guvern PiS şi interesele pe termen lung în consolidarea democraţiei în Polonia. O Polonie democratică este un partener de încredere mai mult decât o Polonie în care principiile statului de drept sunt puse sub semnul îndoielii. Deocamdată, reacţia de la Bucureşti în această direcţie întârzie să apară. Momentul în care s-ar fi putut coagula o asemenea reacţie, iar România să fie credibilă în prezentarea ei, a cam trecut: în luna august a început dezbaterea publică pe marginea unor reforme referitoare la funcţionarea justiţiei care sunt extrem de controversate, respinse de magistraţi şi de mai multe state europene. Cazul Poloniei ar trebui să dea de gândit, referitor la capacitatea de mobilizare în apărarea valorilor europene care este foarte bună în acest moment. Precedentul polonez şi lipsa unei soluţii pe moment face ca atenţia acordată reformelor preconizate în România să fie mai mare decât ar fi fost de obicei. Este momentul ca România să afirme că orice stat membru UE trebuie să respecte valorile europene care transced unui guvern sau altul. În acest fel, am câştiga încrederea partenerilor europeni şi respectul Poloniei. Deocamdată nu avem nici una, nici cealaltă datorită unei inerţii mentale  şi a unei capacităţi de reacţie extrem de redusă.