1 milion de euro despăgubire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Despagubire CNADNR

Ştirea ultimelor zile este o decizie a instanţelor româneşti care va face istorie: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România  este obligată să plătească un milion de euro despăgubiri unei tinere care şi-a pierdut mâna într-un accident rutier.

Decizia în primă instanţă a fost deja dată de Tribunalul Bucureşti, CNADNR făcând însă apel. Decizia Curţii de Apel va veni curând, însă părţile mai au la dispoziţie şi calea recursului, dându-se practic ultimul cuvânt instanţei supreme.

Situaţia de fapt este simplă. Tânăra şi-a pierdut braţul drept într-un accident din cauza unui element metalic dintr-un parapet care a perforat portiera maşinii în care se afla. În mod normal, în momentul impactului unei maşini cu parapetul, acesta nu ar trebui să se dezintegreze, ci să atenueze impactul şi să ajute la evitarea situaţiei în care automobilul ar intra pe contrasens. Expertiza tehnică realizată după accident a relevat faptul că parapetul era deteriorat. Pentru că de „îngrijirea” acestor parapeţi se ocupă CNADNR, evident că acţiunea a fost formulată împotriva lor. Reclamanta cere respectiva sumă cu titlu de daune şi se pare că inclusiv instanţa a ajuns la concluzia că un astfel de incident îi poate cauza unei persoane o depresie gravă.

Nu trebuie să condamnăm atitudinea autorităţii statului care a declarat apel pentru că până la urmă interesul acesteia este să fie parcurse toate etapele procesuale.

Mă bucură atitudinea ministrului Şova, care, atunci când a fost întrebat dacă suma de un milion de euro va fi plătită, a afirmat că orice soluţie se va da, CNADNR va trebui să execute hotărârea irevocabilă a instanţei. Chiar dacă o astfel de speţă are o încărcătură emoţională foarte mare, nu trebuie să ne pierdem luciditatea şi să respectăm hotărârile instanţelor judecătoreşti.

Senzaţionalul acestei ştiri, faţă de altele, vine din cuantumul foarte mare al despăgubirilor pe care tânăra le-ar putea primi. Decizia aceasta nu este singura prin care CNADNR a fost obligată să plătească despăgubiri. Tot în acest an, compania a pierdut un proces cu 3 persoane, fiind obligată să le plătească acestora daune morale în valoare de câte 5000 de lei. În această speţă, maşina în care se deplasau cele 3 persoane a fost lovită de un copac de pe marginea drumului, care s-a rupt. Decizia aceasta a fost o premieră în România se pare, fiind prima decizie irevocabilă prin care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a fost obligată să plătească despăgubiri pentru un incident cauzat de administrarea defectuoasă a unui drum naţional.

Revenind la despăgubirea - record, respect decizia tinerei de a da compania în judecată şi sunt de părere că cetăţenii trebuie să fie încurajaţi, în momentul în care sunt nedreptăţi sau prejudiciaţi, să „dea statul în judecată”. Este o atitudine normală, dacă pornim de la premisa că oricine greşeşte va trebui să şi răspundă pentru faptele sale, indiferent că e vorba de o persoană fizică, de o autoritate publică sau de o companie de stat.  Aştept data de 27 noiembrie, când instanţa se va pronunţa în acest dosar.

Preluat şi pe  alinagorghiu.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite