REPORTAJ Un tango „Entre dos aguas“ bucureştean

Luni seară, Piaţa Festivalului a devenit ringul de dans al pasionaţilor de tangou, în acordurile pasionale de chitară ale Trioului Zamfirescu FOTO: David Muntean

Luni seară, Piaţa Festivalului a devenit ringul de dans al pasionaţilor de tangou, în acordurile pasionale de chitară ale Trioului Zamfirescu.

E 8 seara, iar Piaţa Festivalului „George Enescu“ devine din ce în ce mai însufleţită. Dacă până în urmă cu jumătate de oră scaunele erau ocupate numai pe jumătate, acum chiar şi cele lăturalnice sunt populate de melomani care aşteaptă să înceapă concertul Trioului Zamfirescu. 

Cei trei fraţi s-au aşezat pe scenă şi îşi acordează chitarele, dând unele indicaţii echipei tehnice. În acelaşi timp, un grup de oameni, printre care femei purtând fuste şi pantofi cu toc, se strânge în spaţiul gol din stânga scenei şi comunică din priviri. Unii dintre ei fac semn altor cunoscuţi să se apropie şi se grupează câte doi, femeie şi bărbat. 

Aproape toţi poartă pe spate mesajul „Salvaţi Roşia Montană! Tangou este în UNESCO, vrem Roşia Montană în UNESCO!“, inscripţionat pe coli de hârtie prinse de haine cu bolduri. Ritmul chitarelor instalează o atmosferă romantică în piaţă, în care unii trecători se plimbă la pas mărunt, discutând discret şi încălzindu-se cu ceai verde sau cafea oferite de standul „Adevărul“. 

Pas în doi, în piaţă

Cu acordurile celor trei chitare pe fundal, câţiva paşi timizi încep să contureze cercuri pe asfalt. Cei doi parteneri privesc în jos, căutând să îşi sincronizeze unul altuia fiecare gest. Mişcările ei urmează linia picioarelor lui precum o umbră, într-un tangou firesc, natural. Li se alătură o femeie cu părul lung până la mijloc, singură, care are propria coregrafie: baletează graţios, întinde braţele amplu, se arcuieşte şi lasă părul să-i alunece de pe umeri. Alte cupluri prind curaj şi se lasă inspirate de frumuseţea muzicii. Sunt deja opt perechi care se învârt în cercuri rapide, pe ritmul dictat de bine-cunoscuta piesă „Entre dos aguas“, de Paco de Lucia. Partenerii mai îndrăzneţi fac prize strânse, într-o împreunare intimă, pasională. Trioul Zamfirescu domoleşte apoi mişcările cu o compoziţie proprie, numită „Sentimientos“, unde tangoul se aseamănă unei plimbări liniştite pe malul mării, la apus. 

Tangoul este o poveste pe verticală a ceea ce poate fi spus pe orizontală.   Sorin Matei, dansator

Dansatorii din Piaţa Festivalului fac parte din Comunitatea de Tango din Bucureşti, înfiinţată în urmă cu şapte ani. Grupul lor numără peste 2.000 de oameni din toată ţara, în dreptul cărora tangoul pune semnul de egal, fără să mai existe vreo diferenţiere socială. Sorin Matei, unul dintre dansatorii de luni seară, vorbeşte cu pasiune despre simţirea care pune, de fapt, corpul în mişcare atunci când vine vorba despre acest stil de dans. „Se spune că ţii minte oamenii nu pentru ceea ce ţi-au spus, ci pentru felul în care te-au făcut să te simţi. Despre asta e tangoul. E mai mult vorba despre dansul pentru tine, dansul pentru partener, dansul împreună cu ceilalţi. E ca o vrajă: fata poate să închidă ochii când a început să cânte muzica şi să-i deschidă când muzica s-a terminat şi când este în altă parte a rondei (n.r. – ringului de dans), şi să nu aibă habar cum a ajuns acolo, fiindcă partenerul ei a avut grijă să n-o trezească nimeni din «vrajă».  Este o poveste pe verticală a ceea ce poate fi spus pe orizontală“, explică Sorin, adăugând că tot ce s-a văzut în această seară a fost pură improvizaţie a unor maniere proprii de a comunica. „În clipa în care începe muzica să cânte, se diluează totul, dansatorii intră într-o poveste. Poate că se vede ciudat din exterior, însă le recomand acelora care cred asta să testeze, să vadă cum este să priveşti viaţa prin alte simţuri, să asculţi muzica nu doar cu urechile, ci cu pieptul, cu spatele, cu partenerul, cu podeaua“, încheie Sorin Matei.