INTERVIU Maxim Vengerov: Şarmul excelenṭei

Violonistul Maxim Vengerov

Maxim Vengerov este un om care ṣtie să se bucure de viaṭă. Sau cel puṭin aṣa pare. Când l-am întâlnit la Bucureṣti, în 2009, nu părea apăsat de concecinṭele accidentului ce îl ṭinea, de peste un an, departe de vioară. Iar perspectiva de a reveni la instrumentul care îl plasase în topul mondial al violoniṣtilor era incertă, la acea dată.

Dar, cum în orice rău se ascunde ṣi un bine, Vengerov a folosit timpul acesta, pentru a aprofunda tainele dirijatului. În 2012 a revenit pe scena solistică, astfel încât anul acesta, la Festivalul George Enescu, îl vom putea vedea în dublă ipostază, de dirijor ṣi de solist.

Mi-l închipui apropiat de studenṭii săi, la Academia Regală de Muzică din Londra. Mi-l imaginez serios ṣi sigur de sine, în studiourile de înregistrări, pregătind numeroasele discuri, care i-au adus premii importante, precum Grammy, Edison, sau Echo Klassik. Deṣi pare că nu lasă nimic la voia întâmplării, cred că într-un jam session dă frâu liber improvizaṭiei, fiindcă instinctul său muzical e foarte sigur. Il văd pe ringul de dans, miṣcându-se cu aplicaṭie.

Căci pare că vrea să facă totul la perfecṭiune.

Mediul siberian stimula valorile culturale

S.V. -Aṭi început să cântaṭi la vioară la vârsta de patru ani, la zece ani eraṭi deja un copil minune, călătoreaṭi în toată Europa. Practic, la 35 de ani, aveṭi o carieră de treizeci de ani. Cine se face responsabil de aceasta?

M.V. -Sigur, mama mea, părinṭii, profesorii, bunicii. Am avut noroc să fiu susṭinut de familie ṣi de alṭii. Apoi mediul, adică Siberia, stimula valorile culturale. De aceea, eu sunt produsul societăṭii în care am trăit. Ṣi sunt foarte mândru de aceasta.

 S.V. - Oamenii îṣi închipuie cu greu că Novosibirsk ar putea fi locul de stimulare a valorilor. Afirmaṭia dv. poate părea paradoxală.

M.V. - In ciuda aspectelor negative ale comunismului, în anii ’50 guvernul a ordonat ca Siberia să devină un paradis cultural. De aceea, acolo se formase o orchestră simfonică extraordinară, o companie de balet, multe alte ansambluri artistice, aveau loc evenimente culturale, expoziṭii, mulṭi artiṣti celebri veneau la Novosibirsk. Practic, toṭi cei importanṭi au venit în Siberia, la Novosibirsk, fiindcă dăduse guvernul ordin. Ca să ajungi la Moscova, trebuia mai întâi să treci prin Siberia. Beneficiind de acest privilegiu, i-am putut asculta pe David Oistrah, Richter… Ṣostakovici si-a prezentat aici premiere, cu Orchestra simfonică din Leningrad, dar ṣi cu cea din Novosibirsk.

S.V. - În opinia dv., care sunt elementele ce alcătuiesc  materia din care sunt făcuṭi marii muzicieni?

M.V. - Primul pas este, desigur, învăṭarea tuturor elementelor tehnice. Ca în orice profesie, ca tehnicienii, instalatorii, sau electricienii. Trebuie să ṣtii ce faci, să apeṣi pe butonul potrivit, la momentul potrivit. Fără tehnică, nici un talent nu va fi capabil să se exprime. In al doilea rând, trebuie să fii capabil să treci dincolo de execuṭia tehnică. Aceasta este ceea ce numim artă. După ce pui deoparte chestiunile tehnice, intervine creaṭia. Iar dincolo de creaṭie, vine cel mai important element al muzicii, anume umanitatea. Fără această componentă umană, muzicianul nu se poate considera ambasadorul muzicii. Azi, muzicianul a devenit un Preot al muzicii ṣi al culturii, care stabileṣte legături între toate climatele culturale, politice ṣi etnice. Când ne aṣezăm în sala de concert ṣi ascultăm muzica lui Mozart, Beethoven sau Ceaikovski, simṭim că facem parte dintr-un tot, suntem conectaṭi, oricare ar fi diferenṭele între noi.

Enescu este idolul meu

S.V. - Sunt muzicieni care nu pun prea mult accentul pe practică. Dv., dimpotrivă ṣi o faceti de treizeci de ani.

M.V. - Am să vă dau un exemplu celebru: Fritz Kreisler, binecunoscutul violonist austriac, a făcut repetiṭii pînă la treizeci de ani. Apoi i-a spus soṭiei : am repetat atât de mult, încât de acum înainte vioara va lucra pentru mine. Atunci a început să compună ṣi să facă alte lucruri, să cânte la pian. Cred ca el s-a ridicat deasupra laturii tehnice ṣi a celei artistice, devenind un adevărat umanist. La fel a fost ṣi George Enescu, care este eroul meu.

S.V. - Adevărat?

M.V. - Pentru mine, Enescu este un adevărat idol, reprezintă nivelul la care vreau să ajung. Nu a fost doar un violonist ṣi un pianist strălucit, ci ṣi dirijor, compozitor, un mare pedagog, cu un elev ca Yehudi Menuhin. Pentru noi toṭi, Enescu e un mare exemplu.

S.V. - Dacă îi apreciaṭi personalitatea atât de mult, i-aṭi inclus vreo piesă în repertoriul dv.?

M.V. - Nu încă, dar, când voi reveni la vioară, Enescu va fi una din priorităṭile mele. “A treia sonata pentru vioară ṣi pian” este o capodoperă.

Când voi reveni la vioară, voi fi mai bogat

S.V. - Intentionṭi să reveniṭi la vioară?

M.V. - Desigur.

S.V. - Toată lumea aṣteaptă să-l audă pe cel mai mare violonist al zilei. Dirijatul v-a îmbogăṭit în vreun fel înṭelegerea muzicii? Vă întreb acest lucru, fiindcă ṣtiu că, violonist fiind, obiṣnuiaṭi să studiaṭi partitura tuturor instrumentelor, nu doar pe cea a viorii.

M.V. - A studia înseamnă ceva, dar a fi activ ca muzician, a dirija reprezintă o experienṭă cu totul diferită. Vezi deasupra orizontului, ṭi se deschid alte teritorii. Una e teoria, cu totul alta e practica. Ṣi nu întotdeauna cele două merg împreună. Acum explorez marele repertoriu de orchestră simfonică: Brahms, Beethoven, Mozart, Schubert, Mendelsohn, voi trece apoi la Mahler. Acum dirijez « Patetica » lui Ceaikovski, Schumann. Dirijatul este un pas foarte important în cariera mea muzicală. Sunt sigur că atunci când voi reveni la vioară, voi fi diferit, mai bogat.

S.V. - A avea un mentor este important pentru un muzician?

M.V. - Eu am avut noroc cu profesorii mei violoniṣti rusi, dna Turceaninova, cu care am studiat 4 ani ṣi jumătate, când eram mic.

S.V. - Ṣi care va împungea în burta ?

M.V. - Apoi profesorul Zahar Bron, cu care am avut o experienṭă foarte dură. El însuṣi era un muzician activ, prezent pe scenele de concert. Intr-un sens bun, cu el a fost o luptă, fiindcă eram diferiṭi. Ṣi totuṣi, mi-a dat ceva de care aveam nevoie.

S.V. - Anume?

 M.V. - Putere, rezistenṭă, imunitate, care sunt foarte importante pentru un muzician. Mai târziu i-am întâlnit pe doi dintre mentorii mei minunaṭi: Daniel Barenboim ṣi tatăl meu muzical, Mstislav Rostropovici, cu care am făcut multe înregistrări. Apoi am studiat vioara barocă ṣi inspiraṭie mi-a dat minunatul meu prieten Trevor Pinnock, care face muzică barocă. Am mai primit sfaturi ṣi de la alt prieten, Iuri Baṣmeṭ, când am trecut la violă. Acum sunt ghidat de minunatul profesor,  dirijorul Iuri Simonov, de la Filarmonica din Moscova. E un alt pas pentru mine. Sunt uimit că, după atâṭia profesori cu care am studiat –după Rostropovici nu credeam că mai pot avea surprize!- totuṣi primesc atât de mult de la maestrul Simonov, care adaugă o altă dimensiune vieṭii mele profesionale ṣi mă împlineṣte la nivel uman.

S.V. - Vorbiṭi mult de latura umană a profesiei de muzician. Păreṭi foarte sensibil la acest aspect. Poate că mama v-a fost sursă de inspiraṭie, v-a învăṭat să fiṭi receptiv faṭă de oamenii care n-au avut atâta noroc în viaṭă, oamenii din jurul dv. Vă ocupaṭi de tineri talentaṭi, care poate n-au posibilitatea să-ṣi dezvolte talentul. Vă pasă.

M.V. - Mama a lucrat cu copii, o iubeau la nebunie. Când vorbea cu ei, devenea ṣi ea copil. Probabil că am în gene atracṭia de a lucra cu copiii. Imi plac copiii, într-o zi sper să am copii ṣi o familie. Cred că, dacă ṣtii ceva, trebuie să treci cunoṣtinṭele celor mai tineri. Inca sunt tânăr ṣi eu, la 35 de ani...

S.V. - Cred că oamenilor le vine greu să vă spună “maestre”, fiindcă sunteṭi atât de tânăr ṣi totuṣi cu o carieră de 30 de ani.

M.V. - Am avut noroc că am străbătut un drum lung până la această vârstă. Ṣi sunt ṣi mai norocos că am reuṣit să-mi păstrez neatinsă inspiraṭia. Cu aceṣti noi paṣi în carieră, păṣesc pe o cale noua. Mă simt tânăr, reîntinerit, reîncarnat, ceea ce îmi face viaṭa muzicală foarte interesantă.

S.V. - Incă vă mai ocupaṭi de ṣcoala pe care aṭi fondat-o în nordul Israelului?

M.V. - Da.  Avem o ṣcoală minunată, care reprezintă o oportunitate pentru copiii din diferite straturi sociale. Majoritatea sunt emigranṭi ruṣi, dar sunt ṣi israelieni, arabi. Studiază împreună.

S.V. - Fără a plăti taxe?

M.V. - Da. Le facem cadou, fiindcă aceṣti copii provin din medii defavorizate. Acesta e scopul ṣcolii. Studiază instrumente diferite, în acelasi timp: vioară, pian, chitară, violă, violoncel, cântă. E uimitor să vezi câte limbaje muzicale diferite pot studia copiii, în acelaṣi timp. Capacitatea creierului este enormă.  Dacă ar studia ṣapte limbi, ar face-o uṣor, ca ṣi cum ar fi vorba de o singură limbă. Acesta e miracolul creierului uman, care, de la vârsta de patru ani până pe la doisprezece, este foarte receptiv. Orice le oferi, acest lucru va da roade.

S.V. - Sunteṭi o persoană curioasă? Aṭi început să studiaṭi jazz-ul, aṭi învăṭat să dansaṭi tango -ceea ce, trebuie să spun, nu e uimitor. Toată lumea ṣtie asta.

M.V. -Tangoul este hobby-ul meu ṣi sper să continui. Peste tot în lume sunt tot mai multe cluburi grozave de milonga.

S.V. - Ṣi festivaluri.

M.V. - Tangoul devine tot mai popular, iar muzica aceasta este uimitoare. Carlos Gardel ṣi muzica de acest tip îmi este aproape de inimă. Imi place să îmi menṭin ṣi corpul într-o formă activă. Până acum n-am fost activ cu picioarele, iar astfel am găsit un echilibru.

 S.V. - Dar păreṭi să mergeṭi la sala de fitness ?

M.V. - Da, când am timp.

S.V. - Ce surprize ne veṭi oferi în anii următori? Aṭi avut perioade în viaṭă în care aveaṭi un concert la fiecare trei zile. Hotelurile v-au devenit casă, ca ṣi avioanele. Mi se pare că aṭi rămas totuṣi un om de familie.

M.V. - Familia este următorul pas în viaṭa mea. Artiṣtii au nevoie de echilibru, care vine din rădăcini.  Cu muzica ai uneori tendinṭa să uiṭi de realitate. Realitatea pentru mine înseamnă ṣi viaṭă de familie, copii. E important.

În 2013, cei care îl vor asculta pe Maxim Vengerov vor observa că pe mâna violonistului a apărut o verighetă. A făcut adică ṣi acest pas, ieṣind din lumea burlacilor dezirabili ṣi intrând în cea a soṭilor admirabili. In urmă cu doi ani, s-a căsătorit cu sora altui celebru violonist, Ilia Gringolts, în al cărui cuartet elveṭian cântă ṣi violista română Silvia Simionescu.

Vengerov pare a se simṭi bine alături de muzicienii români: pe 24 septembrie el va cânta cu “Virtuozii” din Bucureṣti ṣi cu o solistul Vlad Stănculeasa, un tânăr format în România ṣi în Elveṭia, la Universitatea de Muzică ṣi la Academia Internaṭională  Yehudi Menuhin, unde l-a avut ca profesor pe un alt român, Liviu Prunaru.