Ziua drapelului în bernă

Mobilizarea cetăţenilor din mica ţară muntoasă Muntenegreu a fost exemplară, în tragedia de pe defileul morţii. Dacă e cazul ca Administraţia Prezidenţială să acorde cea mai înaltă distincţie a statului, Steaua României, atunci poate să o facă acum.

Acei oameni anonimi, care au reacţionat fără nicio celulă de criză, prompt şi eficient, fără interviuri, fără declaraţii de presă, fără dezbateri şi fără exploatarea tragediei în folos propriu, acei oameni merită recunoştinţa noastră. Ca popor şi, mai ales, ca oameni.

Reacţia oficialilor români nu a fost atât de lamentabilă precum se acreditează în unele comentarii de presă. Desigur, din nou, Raed Arafat a fost medicul de urgenţă. Dar, până la urmă, cei vii, cei morţi, s-au întors acasă şi cu sprijinul autorităţilor române. Iar mobilizarea s-a dovedit eficientă. E important că, în 48 de ore, ai noştri -  unii cu răni, alţi cu răni, dar fără suflu - s-au întors. Şi, totuşi, de unde bâlbele de comunicare ale miniştrilor şi, mai ales, ale prim-ministrului? Sunt câteva întrebări care vor rămâne la dosar şi care arată ceva “necurat”.

De fapt, premierul şi miniştrii sunt în culpă când declară că au aflat despre tragedie la câteva ore bune după ce evenimentul a avut loc. Aici treaba nu e curată. Pare grav şi alarmant dacă informaţia circulă cu asemenea greutate în instituţiile din România. Să nu facem scenarii şi mai apocaliptice. Să ne uităm doar la acesta. Dacă premierul, într-adevăr, a fost informat la cinci ore distanţă despre tragicul eveniment, atunci cineva trebuie trimis la sapă, măcar ca exemplu pentru cei care îi vor lua locul. E inadmisibilă o asemenea comunicare între instituţii. Ca să nu mai spun despre comunicarea internă. Oare nimeni nu s-a sesizat că doliul naţional e instituit în aceeaşi zi cu ziua Drapelului Naţional? Revenind, dacă premierul Ponta nu va găsi vinovatul şi nu va lua o măsură – mai are ceva restanţe de acest tip, vezi cazul ordonanţei privind ASF - atunci suspiciunile de minciună e firesc să planeze.

Oare nimeni nu s-a sesizat că doliul naţional e instituit în aceeaşi zi cu ziua Drapelului Naţional?

Mai există o variantă. Dacă, totuşi, premierul a fost informat despre accident, la fel ca alţi miniştri, în timp real? Dacă, la aflarea veştii, nu s-a apreciat corect amploarea accidentului şi a fost tratat ca o informaţie de început de jurnal şi atât? Nişte turişti, printre care şi români (căci, în primele informaţii transmise, identitatea autocarului şi naţionalitatea persoanelor nu erau foarte limpezi) au murit într-un accident. Se mai întâmplă, e trist, dar asta e! Se descurcă Ambasada, Consultaul. O reacţie care anulează intrarea în alertă. Nu sunt primii turişti români care îşi pierd viaţa într-un accident, s-ar fi putut aprecia în barba asudată de sport. Dar informaţiile ulterioare au arătat că situaţia e mult mai complicată. Erau români, mulţi, care au murit fără nicio vină. Alţii, tot mulţi, sunt la limită.

Aşa a început mobilizarea, dar rămâne uimirea faţă de reacţia târzie a oficialilor români. Iar aici nu era nevoie de declaraţii pompoase din partea premierului sau ale vreunui ministru. Era nevoie doar de informaţii laconice, chiar şi în miez de noapte, din partea unui comunicator desemnat să ofere date exacte, atâtea câte erau. Dar reacţia târzie a dovedit slăbiciunea sistemului sau vulnerabilitatea aprecierii cazului.

Tragedia e evidentă, compasiunea tuturor de necontestat. Dar se ridică întrebarea: când şi de ce se declară doliu naţional?

Apoi, declararea doliului naţional. Tragedia e evidentă, compasiunea tuturor de necontestat. Dar se ridică întrebarea: când şi de ce se declară doliu naţional? Victor Ponta nu a reuşit să dea o explicaţie mulţumitoare, care să nu îl aşeze din nou în gura comentatorilor. Poate fi justificată acuzaţia că, pentru a distrage atenţia de la ceva care nu are logică într-un stat cu servicii de informaţii cu bugete sănătoase, cu ministere care trebuie să proceseze informaţii în timp real, prim-ministrul, care află după cinci ore ce se întâmplă cu conaţionali ai lui pe teritoriul unui alt stat, a declarat doliu naţional, încercând să speculeze şi mai mult tragedia, eclipsând întrebările. Cred că un moment de sinceritate ar putea să pună capăt speculaţiilor. Răspunsurile trebuie să vină la întrebări care acum sunt justificate tocmai de această atitudine ezitantă a oficialilor români.

Declararea doliului naţional pare forţată, dacă acceptăm că doliul naţional se instituie atunci când o persoană cu funcţie foarte importantă în stat sau o persoană ori un grup de persoane care s-au sacrificat pentru patrie mor.

Tragedia şi suferinţele provocate de teribilul accident din Muntenegru rămân. Dar rămân şi întrebările care îi au ca ţintă pe cei care reprezintă instituţiile statului.