VIDEO „România, te port cu mine!” Mesaje de 1 Decembrie de la bloggerii adevarul.ro din diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din SUA până în Franţa sau Germania, bloggerii adevarul.ro au transmis un mesaj acasă, de Ziua Naţională a României. E 1 Decembrie şi pentru ei, chiar dacă sunt la mii de kilometri distanţă şi limba română nu le mai stă pe buze în fiecare zi. Sunt vocile care ne povestesc despre traiul din ţările în care au emigrat, dar şi despre cum este văzută România de departe. Nu de puţine ori ne-au adus poveşti inedite şi perspective diferite.

Dr. Dan, unul dintre cei mai populari bloggeri adevarul.ro, şi colegii săi din spitalul Allentown PA, Statele Unite ale Americii, au transmis cel mai frumos „La mulţi ani!” românilor de 1 Decembrie printr-un filmuleţ inedit. Dr. Dan a încercat să-i înveţe pe americani limba română şi credem noi că a reuşit. Alături de el, alţi bloggeri din diaspora şi nu numai au transmis mesaje din cele mai diverse de Ziua Naţională a României.

Dr. Dan, unul dintre cei mai iubiţi bloggeri adevarul.ro, îi transmite „La mulţi ani” României de pe holurile spitalului din SUA

Dr. Dan, medic hematolog şi oncolog, trăieşte de 16 ani în Statele Unite ale Americii, dar a copilărit în Colentina. Având şi origini ardeleneşti, din partea mamei, este cunoscut pe holurile spitalului din State ca fiind:

Dr. Dan, «the blood doctor from Transylvania»

Din cauza anilor care l-au ţinut departe de ţară, a constatat că şi-a pierdut naturaleţea în a vorbi limba română. Ne-am mărturisit chiar în prima sa postare pe blogul de pe adevarul.ro:

Am ajuns să trişez în e-mailuri: când nu îmi aminteam cum se numeşte sau cum se scrie corect ceva, am schimbat toată propoziţia ca să evit vreo greşeală.

Din dragoste pentru România şi din dorinţa de a păstra legătura cu graiul românesc, Dr. Dan scrie pe blogul său în fiecare vineri, unde vă invităm să-l citiţi. Este alături de Frumuseţea unei morţi de cancer”, în care medicul a scris, cu un condei aparte, povestea unei paciente bolnave de cancer, al cărei sfârşit de viaţă a fost „inexplicabil” de „frumos”.  

Dar nu doar Dr. Dan ne scrie de pe tărâmuri îndepărtate. De multe ori, textele publicate de bloggerii adevarul.ro aflaţi în diaspora sunt mai sincere şi mai obiective. 

articolele sale a explicat de ce România are cei mai nefericiţi copii din lumea industrializată, citând un studiu UNICEF:

Politicianul de astăzi, învăţătorul şi profesorul, părinţii şi toţi oamenii de astăzi au responsabilitatea să pună umărul şi să schimbe soarta copiilor.

Unul dintre cele mai mari regrete ale sale rămâne „propria neputinţă de a face din România un loc în care mi-aş continua viaţa”. Cu toate acestea, are speranţa schimbării în suflet şi, din căldura căminului său din Cologne, alături de prietenele sale din Germania, Anna şi Katja, propun un toast şi ne transmit azi, de 1 Decembrie:

Traian Danciu, blogger adevarul.ro, ne transmite „La multi ani!” tocmai din Germania


Direct din Phoenix, Arizona, Mircea Goia, unul dintre bloggerii care ne-au fost aproape încă din faza „beta.adevarul.ro” - perioada de texte a noului site adevarul.ro - ne-a transmis un „La mulţi ani” din curtea prietenilor săi, reunind mai multe generaţii:   

image

Postările sale sunt dovada faptul că România i-a fost aproape, deşi din 2005 a emigrat în SUA.  Ultima sa postare, „Toma Coconea - locul 5 general la competiţia «No Finish Line» din Monaco”,  a fost dedicată petroşăneanul Toma Coconea, instructor de zbor cu parapanta şi salvamontist profesionist. Acesta s-a clasat pe locul 5 la competiţia No Finish Line,  care are ca scop strângerea de fonduri pentru copiii defavorizaţi din lume:

Alături de Toma a fost o echipă românească (şapte persoane) care l-a sprijinit constant (hrană, îngrijiri), iar unii din ei chiar au participat la competiţie (Geanina Stan - locul 1 la grupa ei de vârstă, Daniel Halastauan, Antoaneta Mihordea, Ayan Schwartzenberg - locul 1 la grupa lui de vârstă).

Psihologul Mihai Copăceanu, o prezenţă constantă pe platfoma de bloguri adevarul.ro şi un comentator apreciat de cititori, ne-a invitat adesea, prin articolele sale, să reflectăm asupra principalelor evenimente din România. Şi-a efectuat programul de masterat la Institutul de Psihiatrie (Kings College London) din Londra şi este doctorand la Oxford Brookes University în Marea Britanie, în psihologie.

Pe perioada studiilor în străinătate i s-a dezvoltat dorinţa de a ajuta România de la depărtare, prin mijloacele pe care le deţine: discuţii, vizite, colaborări, parteneriate etc. A pornit la drum împreună cu alţi tineri competenţi şi motivaţi şi, odată cu înfiinţarea Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), doresc să promoveze faţa pozitivă a României

Nu au fugit din ţară, nu au fost laşi şi nici nu şi-au părăsit propria patrie. Repet, dacă pleci din România nu e un semn că nu-ţi preţuieşti ţara şi nici dacă trăieşti în România nu înseamnă că o respecţi

O parte din România i-a fost mereu aproape, o brăţară tricoloră, care l-a motivat constant, şi o descriere cât o mie de cuvinte:

image
Te port cu mine...

Chiar dacă nu a reuşit în fiecare an să ajungă în ţară de Ziua Naţională a României, şi-a îndemnat prietenii de la  Oxford să sărbătorească împreună. În imaginea de mai jos sunt englezi, ruşi şi greci, iar decorul este asigurat de tricolor şi un mesaj la unison: „La mulţi ani România!”

image

Cristina Moldovan a plecat din România în 2009, cu bursă de studii în Norvegia. În prezent este antreprenor în aceeaşi ţară şi se implică în viaţa culturală şi socială a românilor de Norvegia. Organizează evenimente împreună cu LSRS Norvegia, cu Ambasada precum şi cu Asociaţia Culturală Româno-Norvegiană. A început ca voluntar în LSRS, iar acum este reprezentantul consiliului LSRS Alumni.

Cristina face parte din comunitatea noastră de bloggeri din septembrie 2013 şi a creat, prin articolele sale, nu numai un mediu de dezbatere asupra a ce ar trebui schimbat în România, dar a propus şi soluţii. De exemplu, într-unul din articolele sale: „Mai reducem şi noi din criminali? Ne râde Europa!” a atras atenţia asupra ratei de criminalitate crescută din ţara noastră:

Orice legi ce lasă loc de interpretare şi dau libertate unor oameni care nu înţeleg ce înseamnă libertatea, trebuie evitate. Pe lângă asta, mai propun ceva: să întărim şi să aplicăm legile ce pedepsesc infracţiunile uşoare şi comportamentele antisociale.

Cristina ne-a trimis o poză făcută zilele trecute cu studenţi sau absolvenţi români din Norvegia, la ambasadă. Ne dăruiesc prin zâmbetul lor, portul naţional şi tricolorul un tablou al românilor frumoşi, cu dor de casă. Jumătate sunt voluntari LSRS şi cealaltă jumatăte studenţi, absolventi sau prieteni ai LSRS. Printre ei se numără: Iulian Bulai, Mihaela Axente, Răzvan Răducanu, Dragoş Talvescu, Ioana Boariu, Bogdan Creţu, Laura Nasta, Nicoleta Bubuleac, Alexandra Podoleanu, Claudia Ursulescu, Andra Jainea (coordonatorul LSRS Norvegia), Silvia Duşa.

image

Sebastian Burduja, preşedinte de onoare LSRS, s-a stabilit la Washington, acolo unde lucrează la Banca Mondială în poziţia de consultant financiar. La doar 27 de ani, Tianu, aşa cum îl cunosc toţi colegii, era licenţiat la Stanford University, în Politici Comparate şi avea un Master la Harvard Business School, în Administrarea Afacerilor şi la Harvard Kennedy School, în Politici Publice. 

Este cofondator şi fost preşedinte al Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Tianu, alături de colegii lui, a spirjinit mii de tineri români, care au ajuns să studieze în şcoli de valoare ale lumii. Deşi are o viaţă deja stabilă în SUA, el vrea să se întoarcă într-o zi în România şi nu renunţă la gândul că o poate schimba chiar şi de departe.  

Tianu este unul dintre bloggerii care a militat împotriva proiectului Roşia Montană chiar pe blogul său de pe adevarul.ro. 

În ceea ce priveşte situaţia de la Roşia Montană nu există nuanţe de gri. Cei care sunt în favoarea proiectului nu realizează răul iremediabil pe care îl fac României şi dezastrul pe care îl lasă moştenire tinerilor din zilele noastre.

Dan Nechita şi Sebastian Burduja (dreapta) cu tricolorul la Washington!

image

Henri Gillet, jurnalistul francez care a îmbrăţişat România şi a ales să descopere ţara noastră vizitând-o an de an, nu urmărind doar ştirile de la TV sau jurnalismul părtinitor, este blogger pe adevarul.ro de la începutul anului 2013.

Este fondatorul revistei „Traian Popovici – supranumit şi „Schindler de România“ – fost primar al oraşului Cernăuţi.

Jurnalistul Gillet surprinde întotdeauna cu poveştile scrise pe iubeşte România cu bune şi rele, recunoaşte defectele românilor pe care le şi enumeră: zgomotul, prezent peste tot, pe plajă, la restaurante, pe străzi, corupţia şi elitele, care nu sunt elite.

image

În 2002, prima ciorbă de burtă pe care a mâncat-o într-o mănăstire de maici din România FOTO Arhivă personală Henri Gillet

Luana Luban este jurnalistă născută la malul Mării Negre. A început să se exprime prin dans, ca balerină, iar mai apoi a ales calea cuvintelor, fiind absolventă a Facultăţii de Jurnalism, la Universitatea din Bucureşti. Este de părere că trebuie să ne folosim de toate darurile care ne-au fost date pentru fi comunicate celorlalţi: de la muzică, vorbe, dans la pictură.

În prezent trăieşte în Franţa, în apropierea Parisului, alături de fiica sa, Cassie, de doar 2 ani, care ne trasmite un sincer:

image

Cu siguranţa o cunoaşteţi foarte bine şi pe jurnalista viaţa culturală şi socială a românilor din Franţa. Pe de altă parte, Cristina a demarat un frumos proiect, intitulat "Ce mai faceţi?": "Trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie de a ne saluta unii cu alţii – scriitori, politicieni, artişti, jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi –cînd ne întîlnim la răscruce, prin ecran interpus."

Cristina nu-i uită pe români, cum ar putea, când este atât de prezentă în viaţa lor, chiar şi din Paris. Ea a publicat recent un reportaj despre protestele românilor din Paris faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, pe blogul său de pe adevarul.ro.

image
Mi se mai face o dată pielea de găină. S-au adunat atît de puţini şi sunt prea destui ca să realizez că da, asta schimbă totul: nimic nu va mai fi la fel, în România, după „afacerea Roşia Montana”. Ca o picătură de cianură într-un pahar cu apă.   

De asemenea, să nu-i uităm nici pe vecinii de peste Prut, bloggerii care publica pe adevarul.md şi care redau de multe ori amănunte mai puţin cunoscute din contextul economic şi politic al Republicii Moldova.

Chiar dacă distanţa nu le permite să fie mereu aproape de evenimentele din ţară, conştiinţa, dorul şi spiritul civic nu îi lasă să tragă uşa după ei fără să se mai uite în spate. Ei, împreună cu ceilalţi autori de pe platforma de bloguri adevarul.ro, sunt vocile României, aşa cum nu a mai fost verbalizată.

Azi, pe blogurile adevarul.ro, de 1 Decembrie

Cătălina Oana Curceanu, cercetătoare în cel mai mare institut de cercetare în domeniul fizicii fundamentale din Italia:

Oriunde m-aş afla reprezint, pe lângă cercetarea italiană şi europeană, ţara în care m-am născut, am crescut şi în care m-am format: România. Articol integral

Dragoş Butuzea, consultant HR şi blogger pe subiecte culturale diverse, de la cinema, la teatru sau literatură, cu o experienţă de 7 ani în scriitura online:

România mea este oriental-emoţională, la care nu voi reununţa niciodată. Face parte din memoria mea afectivă de care, dacă nu voi mai putea avea acces la ea, îmi va fi al naibii de dor. Articol integral

Steliana Moraru, partner Manager TechSoup România, este noua în „familia” bloggerilor adevarul.ro şi a ales ca prima postare să fie de Ziua Naţională a României:

Îndrăzneala, curajul de a spera şi valorile sunt o punte către toate generaţiile din istoria noastră. Şi, mai ales, către cele care ne vor urma nouă. Articol integral

Traian Danciu, autor şi jurnalist stabilit în Germania:

Este făţarnic să faci declaraţii de amor ţării natale în ziua de 1 Decembrie, iar deja pe 2 decembrie să continui să îţi baţi joc de ea, aşa cum ai făcut-o până pe 30 noimebrie - cu toată dragostea, fireşte! Articol integral

Cristina Moldovan, reprezentant al consiliului LSRS Alumni, stabilită în Norvegia:

Dragă Românie, îţi doresc să îi înveţi pe copiii tăi să gândească singuri, să îi încurajezi să îşi contrazică profesorul şi să faci învăţământul mai atractiv pentru tinerii tăi. Articol integral

Tot astăzi, de 1 Decembrie, blogurile adevarul.ro împlinesc un an de zileZi de zi, numărul de bloggeri din ţară şi de peste hotare de pe adevarul.ro creşte şi ne bazăm pe faptul că vom da glas României Tăcute din afară, vocile diasporei, vocile studenţilor merituoşi, vocile românilor de succes.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite