1 Decembrie în mediul online - cu bloggeri, dezbateri şi înjurături
0Îi criticaţi sau îi apreciaţi, daţi click pe feţele lor şi coborâţi rapid în subsolul articolului pentru a-i apostrofa. Sunteţi deja familiarizaţi cu o parte din ei, le recunoaşteţi condeiul, uneori vă enervează, alteori sunteţi în asentiment cu ei, dar de cele mai multe ori vă incită la dialog.
Pe diverse teme, care vă frământau de mult sau la care nu v-aţi gândit niciodată: de la religie şi politică la minorităţi şi limba română. Sunt bloggerii adevarul.ro, vocile curajoase care stârnesc controverse şi pe care îi regăsiţi aici de fix un an de zile.
Acest text nu este despre Ziua Naţională a României, nici despre ziua generaţiei PRO, ci vrea să marcheze un an de când platforma de bloguri a fost lansată oficial. Poate nu suntem cei mai buni şi nici cei mai deştepţi, dar cu siguranţă suntem unici.
Acum un an, pe 30 noiembrie, am rămas în redacţie, după miezul nopţii, o mână de jurnalişti pentru a fi martori transformării vechiului site în ceea ce reprezintă astăzi adevarul.ro. Odată cu lansarea noului site, sub un concept diferit, am scos în lumea 2.0 şi platforma de bloguri, deşi proiectul avea deja câteva luni bune de scris "la perete".
Platforma de bloguri este o mişcare ambiţioasă pe care unii au blamat-o, iar alţii au aplaudat-o. Îmi place să spun că aici scriu personalităţi, persoane şi...personaje. Uneori rolurile se mai inversează. Dincolo de brandul personal, internetul ştie să promoveze şi conţinutul, chiar dacă semnătura nu provine din tasta vreunui model deja recunoscut. Şi pentru asta am numeroase exemple care s-au strâns în decursul unui an de zile, dar nu vrem un index al celor mai populare articole. Scopul nu stă doar în afişări - deşi nu vă ascund că ne plac obscen de mult - ci şi în a promova vocile unei Românii Tăcute.
Sunt peste 350 de autori care au publicat pe platformă. Niciunul dintre ei nu este plătit să facă asta. Ei scriu din pasiune, din dorinţa de a încerca să schimbe ceva în societate, din exerciţiu, din goana după promovare. Scriu când îi mânâncă buricele degetelor sau când îşi simt sufletul greu. Uneori scriu de fericire. Alteori pentru că scrisul e singura armă pe care o mai au pentru a combate zbaterile României.
Fiecare îşi cunoaşte motivele. Sunt bloggeri care publică texte regulat sau care şi-au ales o zi din săptămână în care să facă asta. Sunt bloggeri care reacţionează la subiectele de actualitate cu opinii la zi, ce aduc plus valoare articolelor publicate de jurnalişti. Sunt bloggeri care se comportă ca nişte adevăraţi ziarişti, deşi pe fişa lor de post stă scris profesor, inginer, preot, activist sau medic.
De-a lungul acestui an de zile am colaborat cu toţi aceşti oameni. Pe unii îi ştiţi mai bine, pe alţii abia i-aţi cunoscut. Cu siguranţă nu-i iubiţi pe toţi, dar nu-i mai bine să poţi avea opţiuni decât să deschizi televizorul şi să-ţi vorbească aceleaşi pseudo-vedete care încep cu moartea vreunui "rege" şi încheie cu învăţături din pactul de coabitare dintre preşedinte şi prim-ministru? Şi asta într-o singură emisiune! Noi ne-am cam săturat, tocmai de aceea susţinem pluralismul în idei.
Într-un an de blogging şi implicare pe adevarul.ro am legat relaţii cu oameni de la care avem cu toţii câte ceva de învăţat.
Nu de puţine ori am editat texte împreună cu ei la ceasuri obosite din noapte, am vorbit la telefon în dimineţi amare de weekend, ne-am conversat pe chatul Facebook sau ne-am contrariat prin e-mailuri. Am propus subiecte pe care ei le-au abordat cu multă atenţie şi sârguinţă, aşa cum şi ei ne-au propus subiecte care au depăşit mediul online, transformându-se în pagini ale ziarului tipărit sau în emisiuni la Adevărul LIVE. Tot bloggerii au stat de vorbă şi cu preşedintele Traian Băsescu, ne-au ajutat cu analize pe teme din domeniile care-i recomandă sau ne-au oferit imagini inedite şi perspective diferite pe subiecte la care am avea cu greu acces - pe post de corespondenţi din diaspora.
Cu siguranţă nu au fost toate bune în acest an de zile, de la probleme tehnice întâmpinate până la texte care au fost scoase din motive pe care le-am făcut publice la data respectivă, am învăţat împreună ce înseamnă un blog pe adevarul.ro. Ce vrea publicul, dar şi ce-i putem oferi pentru a-i schimba metehnele.
În martie 2013 am lansat o campanie în care vă întrebam "Tu pe cine vrei blogger pe adevarul.ro?". De atunci nume noi s-au alăturat proiectului, oameni care se concentrează pe nişe sau bloggeri care încearcă dialogul cu cititorii unui site care, la bază, este unul de ştiri generaliste. S-au creat comunităţi şi dezbateri, s-au născut chiar antipatii între bloggeri sau din contră, s-au generat reacţii din partea unor voci proeminente în viaţa publică din România.
Prin platforma de bloguri adevarul.ro experimentăm împreună angajamentul mediului online, cu speranţa unor efecte pozitive în societatea românească. Chiar dacă lupta asta e una grea, ne bucurăm că putem să le dăm curaj acestor oameni să se implice şi să se facă auziţi.
Mai avem mult de muncit, dar platforma e încă tânără.
La mulţi ani, bloggeri adevarul.ro!
"România, te port cu mine". Mesaje de la bloggerii adevarul.ro de 1 Decembrie