VIDEO REPORTAJ Rachetele americane Patriot, în acţiune la Capu Midia
0În premieră pentru România, la malul Mării Negre, sistemul antiaerian Patriot a fost testat de militarii români şi americani, în cadrul unui exerciţiu simulat de atac aerian asupra ţării noastre.
În momentul în care căpitanul american Michael Topping a primit ordinul să mute una dintre bateriile Patriot în România, împreună cu 100 dintre cei mai buni oameni ai săi, acesta se afla într-o bază NATO din Germania. În 72 de ore, ordinul trebuia executat.
Soldaţii americani au sosit la începutul lunii la baza militară de la Capu Midia din judeţul Constanţa, acolo unde, timp de o săptămână, au loc exerciţii militare comune cu miltiarii români.
Rachetele Patriot au fost poziţionate la malul Mării Negre, iar exercţiul simulat marţi a fost unul în care militarii celor două armate au avut de interceptat, în cadrul unui scenariu fictiv, un „inamic aerian”.
„În spatele camuflajelor sunt o grămadă de oameni care apasă pe butoane, care monitorizează ecrane pe care văd în timp real traficul aerian şi care se coordonează în permanenţă cu partea română”, explică căpitanul Topping. Deşi exerciţiul nu a implicat şi lansarea unor rachete, scopul fiind integrarea şi armonizarea celor două efective militare pe plan logistic-operaţional, toate celelalte elemente au implicat scenarii şi răspunsuri cât de se poate de reale la o ameninţare venită din aer.
Recent, ca răspuns la mişcările de trupe NATO pe flancul estic, Rusia a construit o rachetă balistică intercontinentală care poate să transporte 16 focoase nucleare simultan, pe care au botezat-o Satan 2. În acest context tensionat, partea română a ţinut să precizeze în mai multe ocazii, inclusiv pe durata exerciţiului, dar şi în informarea de presă înmânată jurnaliştilor, că exerciţiul este unul fictiv şi „nu lezează autoritatea niciunui stat vecin sau din proximitatea teritoriului României”. Însă cei mai mulţi soldaţii prezenţi, fie ei americani sau români, erau conştienţi de contextul geo-politic tensionat în care se desfăşoară acest exerciţiu în zona Mării Negre. „Vă daţi seama că, dacă se testau şi rachetele, dacă trăgeam cu adevărat, se isca un scandal internaţional la Marea Neagră!”, a ţinut să precizeze un soldat american prezent la exerciţiu, fără însă a-şi declina identitatea.
Partea română s-a declarat mulţumită de modul în care s-a desfăşurat exerciţiul Patriot Shock 2016. „Întotdeauna există provocări şi momente la care noi găsim soluţii pentru a le depăşi, dar am învăţat foarte multe lecţii astăzi, pe care le vom putea aplica în exerciţiile viitoare”, a declarat Colonel Claudiu Hermeniu, Comandantul Brigăzii 1 Sol-Aer.
Patriot este un sistem de apărare avansat, de tip sol-aer, care poate fi folosit în cazul unui atac cu avioane ori cu rachete balistice şi de croazieră. Este pentru prima dată când România testează un astfel de sistem, ţara noastră utilizând în prezent sistemul de apărare Hawk Pip III.
Ce avem noi şi ce au ei. Cele două sisteme antiaeriene comparate
România foloseşte un sistem de apărare antiaerian cu o generaţie mai veche decât cel adus de americani la Capu Midia. Acesta se numeşte Hawk Pip III R, iar ca performanţă este un sistem fabricat să angajeze ţinte pe raze scurte şi medii. Rachetele folosite de acest sistem au o greutate maximă de 627 de kg, iar viteza maximă pe care acestea o pot atinge e de 2,5 Mach, cu o distanţă de acţiune de 40 de km.
Sistemul Hawk Pip III R folosit de români (stânga) şi noul sistem PATRIOT american
De cealaltă parte, sistemul Patriot este dotat cu rachete de ultimă generaţie construite, în special, împotriva celor balistice. Rachetele sunt ceva mai uşoare – circa 350 de kilograme - dar au o rază mai mică de acţiune faţă de sistemul folosit de armata români ( circa 20 de kilometri). Patriot este dotat si cu un radar complex care poate să detecteze în timp record o rachetă trasă de inamic şi să reacţioneze la ameninţare în doar câteva secunde.