Sute de mii de turişti sunt aşteptaţi la munte şi la mare în minivacanţa de Sfânta Maria Mare. CFR a suplimentat numărul de trenuri
0
Pentru angajaţii din sistemul bugetar, ziua de 15 august înseamnă, pe lângă semnificaţia ei religioasă - Adormirea Maicii Domnului, şi zi de repaos. Pentru că anul acesta 15 este într-o zi de vineri, românii vor avea parte de o minivacanţă, şi sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la mare şi la munte. De aceea CFR Călători pune în circulaţie încă două trenuri spre şi dinspre litoral, în perioada 15-17 august.
CFR Călători a anunţat că un tren Regio va pleca din Gara de Nord Bucureşti spre Mangalia, vineri la ora 2 şi 50 de minute. Garnitura va avea opriri în toate staţiunile de la malul mării.
Iar duminică, la ora 16:20, un alt tren va pleca din Mangalia spre Bucureşti Nord.
De asemenea, CFR a suplimentat numărul de trenuri şi spre principalele destinaţii de pelerinaj.
Minivacanţă de Sfânta Maria scoate peste 20.000 de angajaţi
Perioada minivacanţei de 1 mai va scoate în stradă peste 20.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne. Concret, în perioada 15 – 17 august, 12.233 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi pentru fluenţa traficului.
Pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproape 4.560 de patrule, aproximativ 2.430 dintre acestea fiind auto.
De asemenea, şoferii vor fi „sub lupele” a peste 420 de radare. Ba mai mult. Aceştia vor fi supravegheaţi şi de elicoptere ale MAI.
Jandarmii vor acţiona în această perioadă cu peste 3.800 de angajaţi, iar peste 2.000 de angajaţi ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) vor acţiona în cele trei zile.
Ce recomandă autorităţile
Poliţia recomandă ca în cazul în care plecaţi în vacanţă, să le spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă, pentru petrecerea minivacanţei de Sfânta Maria. Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa. Asta pentru că în această perioadă spărgătorii vor fi cu ochii pe casele rămase goale.
„Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi”, atrag atenţia oamenii legii.
Pe perioada sejurului
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.
Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase. Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.
Dacă aveţi repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise.
Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru!
Dacă vă aflaţi în staţiuni de pe litoral, nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă bani sau lucruri de valoare (telefoane, aparate fotografiat/filmat, bijuterii etc.). Lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.
Ce recomandări au oamenii legii pentru părinţi
Părinţii sunt sfătuiţi să îi înveţe pe copii numele complet al mamei sau al tatălui, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. De asemenea, cei mici trebuie învăţaţi cum să reacţioneze în cazul în care se pierd. Cel mai bine este să rămână în zona unde v-au văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist/agent de pază sau la un adult însoţit de un copil!
Cei mici trebuie supravegheaţi în permanenţă, la joacă, când vă aflaţi la cumpărături, la plajă etc.
De asemenea, trebuie să îi învăţaţi să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil.
Explicaţi-le, pe înţelesul lor, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în nici un caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext!
În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112. În plus, alertaţi şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, la numărul 116000.
Bugetarii vor mai avea 5 zile libere pana la sfârşitul anului
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare se sărbătoreşte pe 15 august. Această zi a fost stabilită ca sărbătoare legală în 2008, prin Legea 202 de completare a Codului Muncii.
Până la sfârşitul anului 5 sărbători le vor mai aduce şi zile libere românilor:
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei
- 1 decembrie – Ziua Naţională a României
- 25 şi 26 decembrie – prima şi a doua zi de Crăciun.
Mai mule ştiri pe aceeaşi temă:
După ce operatorul de transport feroviar privat Softrans a anunţat la sfârşitul lunii trecute că intră în forţă pe ruta Bucureşti-Constanţa, cu tarife de 40 de lei pe bilet, CFR Călători vine cu o contraofertă puternică: călătorii care vor să meargă în weekend la mare îşi pot achiziţiona bilete CFR Călători la preţuri pornind de la 19,9 lei, pe sens, de la Bucureşti spre litoral.
În ce condiţii putem călători în Uniunea Europeană
Pentru a putea călători în orice stat care face parte din Uniunea Europeană, la ieşirea din România cetăţenii trebuie să aibă asupra lor paşaportul sau cartea de identitate valabile până în ziua în care vor să se întoarcă în ţară. Anterior, acestea trebuiau să fie valabile încă şase luni după revenirea din călătorie.