Secţia Specială, CCR şi CSM, capabile să arunce România în prăpastie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională sau Secţia Specială vor alege să nu urmeze recomandările Comisiei Europene România poate ajunge din nou în pragul activării Articolului 7.

Modul în care Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia Specială sau chiar Curtea Constituţională, criticate dur marţi de raportul MCV, vor răspunde recomandărilor Comisiei Europene va contribui la decizia de activare a Articolului 7 al Tratatului UE. 

„Există grupuri în cadrul sistemului judiciar, CSM, unele curţi, Secţia Specială – vizată în mod amplu în raportul Comisiei, o parte a Curţii Constituţionale, care vor încerca să tempereze punerea în aplicare a recomandărilor MCV. Pentru viitorul guvern, indiferent care va fi acesta, ignorarea recomandărilor va fi un fapt dificil. Avem deja un avertisment în acest ultim raport, iar UE a avut o tonalitate crescută în raportul faţă de România. Să nu uităm că am fost foarte aproape de o activare a Articolului 7, în special din cauza activităţii Secţiei Speciale. A spus-o chiar Timmermans de atâtea ori. Cum se poate ca acest parchet să aibă o acţiune îndreptată chiar împotriva oficialilor Comisiei. Este absurd. Nu are nicio autoritate în acest aspect. Raportul a arătat ce era evident pentru orice observator”, este de părere analistul politic Cristian Pârvulescu. 

Ignorarea raportului MCV ar fi un gest suicidar pentru un consiliu judiciar din UE, membru al Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare. În raport se vorbeşte clar de posibilitatea recurgerii la procedura prevazută de art. 7 din Tratat, în caz de nerespectare a recomandărilor Andrea Chiş Membru CSM

Elena Calistru, preşedintele organizaţiei Funky Citizens, atrage atenţia că dacă România nu îndreaptă lucrurile în domeniul justiţiei, UE ar putea hotărî tăierea fondurilor europene. „Nu-mi imaginez că vom ajunge ca anul trecut când se vorbea de atacarea raportului MCV la Curtea de Justiţie a UE. Cel mai mare pericol este însă ca instituţiile vizate de acest raport să nu facă nimic. Deşi la noi pare să fi trecut momentul cu modificările legilor justiţiei şi a codurilor penale, cei de la Bruxelles nu au uitat acest lucru. Din păcate, pentru cei vizaţi de acest raport, Comisia UE nu e o instituţie pe care să o putem ignora. Statul de drept este una dintre priorităţile noii comisii desemnate şi este posibil ca acest raport să fie legat de condiţionarea fondurilor europene în cadrul viitorului mecanism. Viitorul guvern, şi noi ca ţară, nu ne permitem să ignorăm aceste recomandări”, este de părere Elena Calistru, preşedintele organizaţiei Funky Citizens.

Ignorarea recomandărilor, suicidar pentru CSM

Judecătoarea CSM, Andrea Chis susţine că ignorarea în continuare a acestor recomandări ar fi suicidar pentru CSM. „Ignorarea raportului MCV ar fi un gest suicidar pentru un consiliu judiciar din UE, membru al Retelei Europene a Consiliilor Judiciare. În raport se vorbeşte clar de posibilitatea recurgerii la procedura prevazută de art. 7 din Tratat, în caz de nerespectare a recomandărilor”, subliniază şi magistratul.

De altfel, şapte membri CSM au solicitat ieri CSM-ului să accepte cele 12 recomandări din raportul Comisiei UE, afirmând că situaţia actuală a fost cauzată de un grup restrâns din autoritatea judecătorească care a ignorat avertismentele repetate venite atât din partea organismelor UE dar şi a magistraţilor români. 

„Comisia Europeană a remarcat acutizarea procesului de degradare a rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, proces care a debutat în anul precedent şi care are consecinţe dintre cele mai grave asupra bunei funcţionări a sistemului judiciar şi asupra încrederii de care ar trebui să se bucure acesta în societate. Aici s-a ajuns prin atitudinea caracterizată de aroganţă faţă de instituţiile europene şi corpul magistraţilor, de părtinire şi predispoziţie spre conflicte, de lipsă de dialog şi distorsionări ale realităţii, manifestată la cel mai înalt nivel de reprezentativitate a Consiliului”, se arată în scrisoarea semnată de şapte mebri CSM.

Birchall: Ne-a trecut glonţul pe la ureche 

La rândul ei, Ana Birchall a anunţat ieri, că va convoca în regim de urgenţă Comisia MCV la nivel naţional, compusă din reprezentanţi ai instituţiilor care au un rol în privinţa funcţionării sistemului judiciar din România, pentru a discuta un plan pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene. Ea a spus că fiecare instituţie trebuie să îşi facă propria analiză şi să vină cu un calendar de măsuri. „Trebuie să fie limpede pentru toată lumea că nu se puteam face minuni peste noapte, în condiţiile în care la momentul la care am preluat mandatul România era în pragul activării articolului 7 şi realmente ne-a trecut glonţul pe la ureche. A fost apreciată decizia mea de a suspenda numirile procurorilor de rang înalt, pentru identificarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea acestor proceduri. În legătură cu Secţia specială, după cum puteţi constata din raport, CE critică înfiinţarea acesteia, reiterând observaţiile şi recomandările Comisiei de la Veneţia şi GRECO, dar şi ale Comisiei Europene în raportul din noiembrie 2018, care recomandă desfiinţarea acesteia”, a precizat ministrul Justiţiei.

Secţia Specială i-a vizat pe membrii Comisiei Europene

Raportul MCV publicat marţi de Comisia Europeană notează că activitatea Secţiei Speciale a dovedit temerile că poate fi folosită ca un instrument de presiune politică. Unul din exemplele folosite este chiar faptul că SIIJ a iniţiat o anchetă penală împotriva mai multor membri ai Comisiei şi ai personalului acesteia în urma unei plângeri. „Secţia specială a iniţiat o anchetă penală împotriva mai multor membri ai Comisiei şi ai personalului acesteia în urma unei plângeri din 30 ianuarie 2019 prin care aceştia erau acuzaţi de abuz în serviciu, comunicarea unor informaţii false şi înfiinţarea unui grup infracţional organizat în legătură cu întocmirea raportului MCV din noiembrie 2018. Comisia reaminteşte faptul că, în temeiul Protocolului privind privilegiile şi imunităţile, ataşat la tratate, membrii Comisiei şi ai personalului acesteia beneficiază de imunitate juridică pentru actele îndeplinite în calitatea lor oficială, pe teritoriul oricărui stat membru. În pofida lipsei de competenţă a autorităţilor române în această privinţă, Secţia specială a înregistrat cazul la 11 februarie şi l-a închis abia la 27 martie, invocând lipsa de probe”, se arată în documentul citat.

Au existat mai multe situaţii în care Secţia specială a intervenit pentru a schimba cursul anchetelor penale într-un mod care ridică îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea sa. Printre aceste situaţii se numără şi cazurile în care Secţia specială a iniţiat anchete împotriva judecătorilor şi a procurorilor care s-au opus modificărilor actuale ale sistemului judiciar Raportul MCV

Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele

Referitor la progresele Bulgariei privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate în cadrul MCV, Comisia Europeană scrie, în raportul adoptat marţi că mai multe dintre cele 17 recomandări au fost deja implementate şi alte câteva sunt foarte aproape de a fi puse în aplicare. Astfel, subliniază Comisia, este încrezătoare că Bulgaria va putea îndeplini toate recomandările rămase.

Raportul subliniază că Bulgaria a continuat eforturile de a implementa recomandările stabilite în raportul din ianuarie 2017. Progresele în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE, dar trebuie să consolideze progresele înregistrate iar implementarea reformelor va trebui monitorizată de către autorităţile bulgare.

Comisia va continua să monitorizeze şi să urmărească progresul îndeaproape şi va face o evaluare ulterioară a acestuia înainte de finalul mandatului Comisiei.

Comisia remarcă angajamentul autorităţilor bulgare de a abroga pe cale legală prevederile din legea sistemului juridic conform cărora magistraţii sunt suspendaţi automat în caz că sunt anchetaţi penal şi trebuie să raporteze afilierea la organizaţii profesionale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite