Rudel Obreja, trimis în judecată pentru trafic de influenţă în dosarul în care i-ar fi cerut lui Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box (FRB) Rudel Obreja a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticoruăţie (DNA) în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul în care omul de afaceri era judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa.

Rudel Obreja a fost trimis în judecată de procurori, în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de influenţă.

Acesta a fost eliberat, pe 6 martie, din arest preventiv după ce Curtea de Apel a respins contestaţia procurorilor DNA privind instituirea măsurii arestului la domiciliu, stabilită de Tribunalul Bucureşti. 

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a fost arestat preventiv pe 5 ianuarie pentru trafic de influenţă.

Rudel Obreja este acuzat că i-ar fi cerut un milion de euro lui Sorin Ovidiu Vântu, bani în schimbul cărora s-ar fi angajat să intervină pe lângă judecătorii instanţei supreme pentru a-i obţine o soluţie favorabilă într-un proces. „În acel dosar, Sorin Ovidiu Vîntu contestase decizia de condamnare la închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului”.

Rudel Obreja ar fi urmat să primească suma respectivă în două tranşe: 200.000 de euro înainte pronunţării hotărârii, iar diferenţa de 800.000 de euro urma să o primească după obţinerea soluţiei favorabile.

Obreja a declarat atunci că totul este o înscenare şi că a fost ameninţat cu moartea de către Sorin Ovidiu Vîntu. Rudel Obreja a confirmat că denunţătorul în acest dosar este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei "înscenări" a acestuia. "Cu moldovenii lui a spus că îmi ia gâtul", a afirmat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box. 

Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Rudel Obreja riscă până la şapte ani de închisoare.

Implicat şi în dosarul galei „Campiona pentru România”

Rudel Obreja a fost în faţa procurorilor anticorupţie şi în  nu el este „ţinta” în acest dosar, ci fostul ministru al Turismului şi Dezvoltării Regionale Elena Udrea, deşi procurorii nu i-au pus „întrebări cu nume şi prenume”. 

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei „Campion pentru România”. În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, ar fi obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de peste 10 milioane de lei, având ca obiect „Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT „şi-a însuşit-o”. Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de a organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. 

Pe aceeaşi temă:

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja rămâne în arest: „Am fost ameninţat cu moartea de Vîntu”

Rudel Obreja face dezvăluiri incredibile: „Mi-a zis: «Ia banii, Rudele, dacă nu, moldovenii mei s-ar putea să-ţi ia gâtul!»“

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite