Roşia Montană şi minerul intelectual

În imagine, un protestatar revoltat din Piaţa Universităţii

România s-a schimbat profund (sic!) în ultimii 23 de ani. La începutul anilor '€™90, minerii ieşeau din abataj direct în Piaţa Universităţii şi, impulsionaţi de acel "noi muncim, nu gândim”, striveau mugurii democraţiei. Piaţa, care atunci vărsa sânge pentru libertatea de exprimare şi alte drepturi interzise în comunism, acum vrea moartea capitalismului.

Metodele de protest se rezumă în prezent la pancarte cu mesaje ironico-umoristice, la poze share-uite, like-uri şi la comment-urile de pe Facebook şi alte reţele de socializare. Şi minerii şi-au schimbat arsenalul care include, mai nou, şi discursul scris, argumentat. Dacă nu aţi citit scrisoarea trimisă de domnul Călin David, miner de profesie, domnului Moise Guran, vă invit să o citiţi aici. 

Atunci când minerii plantau flori în Piaţa Universităţii, alergau, băteau şi omorau oameni pe stradă şi intrau peste Petre Roman într-o şedinţă de Guvern, Europa privea îngrozită către România. Şi o face în continuare pentru că orice om normal de pe această planetă şi-ar pune mână la gură şi s-ar holba atunci când ar privi spre ţara noastră. România şi-a închis minele la sfârşitul anilor '90, cam pe-atunci când se semna şi contractul pentru exploatarea de la Roşia Montană. 

Mineritul nu mai era profitabil, cam asta era explicaţia. Nimeni nu s-a gândit în perspectivă, iar minerii, număraţi din 100 în 100, fie au primit compensaţii băneşti cu care şi-au deschis crâşme sau mici buticuri care au dat faliment instant, fie au fost pensionaţi rapid ca să nu îngroaşe rândurile şomerilor. A fost masacrata, pe hârtie, într-o pătrăţică de tabel, o întreagă clasă socială.

Citesc pe Facebook că minerii se revoltă acum că intelectualii ecologişti din Piaţa Universităţii vor moartea capitalismului. Ortacii nu înţeleg de ce hipstereala anti-Gold Corporation nu este de-acord cu reînceperea mineritului.

În Europa de Vest se vorbeşte despre energie verde, regenerabilă. Dar, în vară, chiar Comisia Europeană s-a predat în faţa corporaţiilor şi a acceptat hachiţele chinezilor în scandalul preţurilor de dumping pe panourile solare. În schimb, în Europa Centrală şi de Est, începând cu Polonia, politicienii şi guvernanţii pun pe masa discuţiei redeschiderea activităţii de minerit. Este un curent care a ajuns şi în România, aici, unde s-ar găsi, printre alte metale preţioase, a treia rezervă de aur din lume.

În Piaţa Universităţii, premierul Victor Ponta era ironizat de un protestatar. “Sărac şi cinstit” se transformase pe bannerul demonstrantului în “Sărac şi bogat”. Bâlbele şi incoerenţa Guvernului au scos lumea în stradă. Când mă gândesc la argumentul cu “azi premier, mâine deputat”, sau la “eu în nume personal”, aş fi vrut să scriu despre dedublarea personalităţii. În politica românească, însă, nu există personalitate. Există doar dedublare şi disimulare. Faţă de mineri, faţă de protestatari, faţă de hipsteri, faţă de maidanezi, faţă de oricine. 

În mentalul colectiv încă suntem în anii ‘90. Atât Piaţa cât şi minerii sunt de o naivitate demnă de compasiune, iar ipocrizia clasei politice este mult mai nocivă decât acel 1,2% concentraţie de cianură. Personal, ca să citez din clasici, mie nimeni nu a reuşit să îmi aducă un argument concret de ce este bine să stai tolănit peste un munte de aur. Pe de altă parte, prefer să stau cu fundul peste un munte de aur decât să girez că cetăţean o afacere economică cu multe necunoscute şi cu multe umbre. Dacă alte state s-au impus în faţa corporaţiilor (ştiu, sună stângist, dar să dea naiba dacă sunt!) şi au obţinut, de exemplu, redevenţe mai mari la exploatarea aurului, România, care se estimează că are a treia rezervă de aur din lume, de ce nu poate? 

Contractul de exploatare de la Roşia Montană a scos la suprafaţă toată cianura din societatea românească. De la Piaţa Victoriei până în Munţii Apuseni se întinde un imens lac de reziduri în care înotăm în fiecare zi. Mă uitam duminică la puştii care demonstrau şi care, la portavoce, strigau “să facem galagieeee!”. Protestatarii se conformau, iar ei râdeau complice. 

Mă uitam de dimineaţă şi nu îmi venea să cred cum reuşise un miner să compună un mesaj atât de clar, prin care să îşi argumenteze decizia de a protesta în subteran. Consilierul minerului sigur este mai bun decât consilierii politicienilor care nu au reuşit până în ziua de astăzi să aducă argumentele economice şi ecologice care să susţină Roşia Montană. Nu au putut! 

În România, pentru nişte voturi, liberalismul înseamnă de fapt protecţionism şi moarte capitalismului, iar social-democraţia încurajează corporatismul. Băi băieţi, vreţi să ştiţi ceva? M-aţi plictisit teribil cu discuţiile despre proceduri, despre Comisii, despre Curtea Constituţională… Prietenilor, nu aţi fost în stare, până acum, timp de 15 ani, să oferiţi măcar o explicaţie concludentă din punct de vedere economic şi ecologic pentru care acest proiect este bun pentru România! De ce? Pentru că sunteţi obişnuiţi să disimulaţi încă de când vă puneţi semnătura pe legitimaţia de partid.

În lectiile de economie de la liceu, capitalism citisem că înseamnă concurenţă şi nu monopol. Tot în acest timp am inţeles că, în România, activitatea de cercetare este ceva desuet, iar educaţia se rezumă la previzibilele discuţii şi lamentări din lunile iunie – iulie despre rezultatele catastrofale ale elevilor la Capacitate şi la Bac. De-aia nici nu se merită să băgăm bani în aşa ceva.

A auzit cineva de expresia Regele Cercetării? Nu! Dar am auzit de Regii Asfaltului. Să inventăm noi soluţii tehnologice pentru a exploata Roşia Montana? ‘Ţi-ai dracu de proşti! Lasă că am inventat asfaltul cu gropi! Iar dacă vreţi să păcăliţi şi să manipulaţi pe cineva, găsiţi repede un român, fie că este protestatar sau miner. Cu siguranţă va înghiţi orice găluşcă. O face de când s-a născut.