România: Pedepse anemice în cazuri similare tragediei din Colectiv. SUA: 4000 de ani de închisoare pentru un incendiu provocat cu intenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procese lungi şi stufoase, condamnări de maximum 4 ani. Cu asta s-au soldat precedentele incendii din clădiri cu acces public înregistrate în ultimii 10 ani în România. Doar două dintre cele cinci dosare în care au fost anchetate cele mai tragice accidente produse în România în ultimii ani au fost finalizate până acum cu sentinţe definitive: „Explozia de la Mihăileşti” şi „Incendiul de la Maternitatea Giuleşti”.

Cele mai mari pedepse primite de vinovaţi pentru moartea a peste 20 de suflete au fost de patru ani cu executare. În ambele dosare, instanţa a decis ca acuzaţii să plătească şi despăgubiri, şi daune morale. În cele mai multe cazuri, procurorii au reţinut, unde a fost cazul, şi distrugerea din culpă. 

Cazul „Maternitatea de la Giuleşti“

16 august 2010. Unsprezece bebeluşi sunt lăsaţi nesupravegheaţi pentru 12 minute de singura asistentă de serviciu. În jurul orei 18.30, un puternic incendiu izbucneşte în încăpere. Trei dintre copii mor pe loc, iar opt sunt răniţi grav. Un scurtcircuit produs la priza la care era conectat aparatul de aer condiţionat a declanşat tragedia. 

Cum niciun adult nu era în încăpere, nimeni nu a sesizat momentul, aşa că nou-născuţii nu au putut fi evacuaţi imediat. Bilanţ final: şase nou-născuţi au murit, iar ceilalţi cinci copii au suferit arsuri grave.

6 decembrie 2010. Procurorii i-au trimis în judecată pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu” pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. De asemenea, fostul manager al unităţii sanitare Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic Vasile Dima, şeful Secţiei neonatologie Adrian Ioan Toma şi electricianul Gigel Oprea au fost trimişi în judecată pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

2 aprilie 2015. Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o, definitiv, pe Florentina Cârstea la doi ani şi două luni de închisoare cu executare. Este şi singura care a ajuns după gratii. Profesorul Bogdan Marinescu a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare, electricianul Gigel Oprea la 1 an de închisoare cu suspendare. Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat de magistraţi. Era în concediu în ziua incendiului.

Dosarul „Restaurantul Beirut“ din Constanţa

5 aprilie 2014. Trei tinere au murit şi alte patru persoane au fost rănite în urma incendiului în care a ars restaurantul Beirut din centrul municipiului Constanţa. Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazinou, a fost stins de pompieri după mai mult de cinci ore.

6 august 2015. Procurorii au decis trimiterea în judecată a patronului restaurantului, şi pe cel care a construit localul. 

Printre cei trimişi în judecată este şi instalatorul autorizat, Dumitră Jurcă - care ar fi făcut lucrările şi trei angajaţi. Acuzaţiile: distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, complicitate la abuz în serviciu, construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Constanţa.

Cazul „Clubul Euphobia de la Sighetu Marmaţiei“

19 februarie 2012. Două explozii au avut loc pe 19 februarie 2012, prima în clubul Euphobia, din centrul oraşului Sighetu Marmaţiei, iar următoarea în cabinetul notarului Gheorghe Sas. Ambele explozii au afectat aceeaşi clădire, care nu era racordată la reţeaua de gaze. O persoană a decedat şi alte 14 persoane au fost rănite. 

11 iulie 2012. Procurorii au decis trimiterea în judecată a 11 persoane – majoritatea angajaţi ai firmei Berg Sistem Gaz şi a societăţii Berg Sistem Gaz. Acuzaţiile: verificare şi realizare a unei construcţii fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, având drept urmare moartea unei persoane, vătămarea gravă a integrităţii corporale a altor şapte, distrugere, vătămare corporală din culpă, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

30 mai 2013. 

Tribunalul Maramureş i-a condamnat, cu suspendare, pe patru dintre angajaţii Berg Sistem Gaz SA: Petru Andrei Lazarciuc (1 an şi 4 luni), Daniel Ulici (1 an),   Daniela Patraus (1 an şi 2 luni)  şi  Adrian Ştefan Pătraus (1 an). Procesul continuă pentru restul acuzaţilor, următorul termen este 12 noiembrie 2015. 

Dosarul „Mihăileşti“

24 mai 2004. În apropierea comunei Mihăileşti (Buzău), pe Drumul European 85 s-a produs un grav accident în care a fost implicat un TIR care transporta azotat de amoniu. În urma evenimentului au murit 18 persoane (doi ziarişti, şapte pompieri militari, opt localnici şi şoferul camionului), au fost rănite alte 13 persoane şi au fost avariate mai multe case. Pagubele materiale înregistrate în acest caz au depăşit două miliarde de lei.

1 octombrie 2004. Trei persoane au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. 

3 martie 2008 Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare şi acordarea de despăgubiri. Decizia a fost definitivă.

4.000 de ani de închisoare pentru 87 de morţi

În alte ţări pentru astfel de tragedii vinovaţii sunt pedepsiţi foarte dur. Au fost cazuri în SUA în care instanţele au dat şi mii de ani de închisoare, iar în Rusia au fost demise în masă autorităţile.

De exemplu, în 2009, 152 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit în clubul Hromaia Loşad (Calul Şchiop) din Perm, Rusia. La două zile după incendiu, patru suspecţi au fost puşi sub acuzare. 

Premierul de atunci al Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut că şi autorităţile locale şi federale sunt parţial responsabile pentru incendiu. Şapte oficiali au fost demişi din cadrul Autorităţii de Siguranţă şi Stingere a Incendiilor.

În 2004, la Buenos Aires, Argentina, un incendiu a ucis 194 de persoane în clubul supraaglomerat Cromagnon Republic, după ce un foc de artificii a aprins spuma cu care era capitonat tavanul. Proprietarul clubului a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru provocarea incendiului şi pentru dare de mită, iar managerul formaţiei care concerta în seara tragediei a primit 18 ani de închisoare.

15 ani de închisoare pentru patronul Station

În 2003, un incendiu la clubul Station din Rhode Island, SUA, a omorât 100 de persoane şi a rănit peste 200. Tribunalul l-a condamnat pe managerul trupei la 15 ani de închisoare, 4 cu executare, 11 cu suspendare. 

Patronii clubului au fost şi ei condamnaţi, unul la fel ca managerul trupei, al doilea primind o sentinţă cu suspendare de 10 ani şi 500 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Mii de ani de închisoare pentru un american gelos

În 1990, un incendiu provocat intenţionat la clubul Happy Land din New York s-a soldat cu 87 de morţi. Focul a izbucnit când un bărbat furios pe iubita lui a stropit cu benzină singura ieşire din club şi i-a dat foc. Atacatorul a fost acuzat de 174 de capete de infracţiuni, câte două pentru fiecare victimă, şi a fost găsit vinovat, primind, pentru fiecare cap de acuzare, sentinţa maximă, de 25 de ani. 

Astfel a primit un total de 4.350 de ani de închisoare. În 1942 a avut loc cel mai grav incendiu dintr-un club de noapte din istoria Statelor Unite ale Americii, 492 de persoane murind în flăcări. Proprietarul, ale cărui relaţii au permis funcţionarea clubului încălcând standardele de securitate, a fost condamnat pentru 19 omoruri prin imprudenţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite