Referatul procurorilor despre Cioacă: experienţa de poliţist l-ar fi ajutat să comită „crima perfectă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii sunt de părere că Cioacă s-a folosit de experienţa de poliţist pentru a ascunde urmele crimei
Procurorii sunt de părere că Cioacă s-a folosit de experienţa de poliţist pentru a ascunde urmele crimei

Procurorii Romulus-Dan Varga şi Maria Militaru, care au cerut arestarea preventivă a lui Cristian Cioacă, îl acuză pe fostul poliţist că s-a folosit de pregătirea şi de experienţa sa profesională pentru uciderea şi ascunderea probelor care l-ar fi putut incrimina.

Cei doi procurori ai Parchetului General din Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, condusă de procurorul-şef Marius Iacob, au cerut arestarea preventivă a poliţistului Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Ei sunt de părere că, în cei cinci ani de la dispariţia victimei, fostul poliţist nu a mai luat contact cu familia victimei, deşi obişnuia să facă asta, iar acest lucru ar fi o dovadă că el ar fi ucigaşul.

Potrivit site-ului Lumea Justiţiei, Romulus-Dan Varga şi Maria Militaru au ţinut cont şi de atitudinea pe care poliţistul a avut-o după ce a sesizat organele de poliţie cu privire la dispariţia soţiei sale. Suspectul s-a arătat interesat de timpul în care se poate descompune un cadavru. 

În referatul realizat de procurori cu privire la cazul Elodiei, se arată că un coleg de muncă al lui Cioacă ar fi declarat că acesta obişnuia să îşi bată soţia şi că, la câteva luni de la dispariţia victimei, în contextul unor discuţii despre o moarte suspectă, inculpatul ar fi întrebat despre durata de descompunere a unui cadavru. Declaraţia acestui coleg se potriveşte cu a altuia.

Chiar dacă în decursul celor cinci ani de la dispariţia soţiei sale Cioacă spunea că victima ar putea fi plecată, procurorii au dispus căutările acesteia în peste 190 de ţări prin Interpol, dar fără rezultat. Un indiciu care arată că aceasta nu ar avea cum să fie plecată este că în tot acest timp nu s-a făcut nici o tranzacţie bancară, iar telefoanele acesteia erau închise. O altă dovadă ar fi aceea că în timpul percheziţiilor la domiciliul celor doi soţi au fost găsite documentul de identitate al victimei, carduri şi bijuterii care aparţineau Elodiei. 

Acuzat de omor şi profanare de morminte

„Subliniem aici că simpla trecere a timpului – mai mult de 5 ani de la dispariţia suspectă a victimei – coroborată cu inexistenţa oricărui contact cu membrii de familie şi prietenii, confirmă decesul acesteia, aparte de împlinirea termenului prevăzut de lege pentru declararea judecătorească a morţii. Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, cu ocazia şedinţei din 23 septembrie 2007, la 25 de zile de la dispariţia suspectă, că victima a dispărut de la domiciliu de o perioadă de timp apreciabilă”, se arată în referatul celor doi procurori.

Procurorii sunt de părere că poliţistul s-a folosit de experienţa profesională şi a distrus toate probele care l-ar putea incrimina de această presupusă crimă. De asemenea, ei cred că Cioacă a aruncat într-o râpă, aflată la 4,6 kilometri de Poiana Braşov toate obiectele care ar fi putut să îl acuze de moartea Elodiei. Aceste obiecte ar fi fost pătate cu sângele avocatei.

În referatul întocmit pe 28 noiembrie pentru depunerea unei noi cereri la Tribunalul Bucureşti pentru arestarea lui Cioacă, cei doi procurori au declarat că poliţistul trebuie arestat pentru omor calificat şi profanare de morminte. Ei au motivat aceste acuzaţii menţionând că la ultima percheziţie în apartamentul celor doi au fost găsite urme de sânge care ar aparţine avocatei. 

De asemenea, suspectul ar fi acoperit cu vopsea lavabilă petele de sânge din apartament.

Vizita la amantă, terminată cu violenţă

În referat mai este prezentat faptul că „în noaptea de 29/30 august 2007, inculpatul s-a întors din Piteşti la domiciliu în jurul orei 03.00, după ce îi făcuse o vizită amantei. La scurt timp după sosirea la domiciliu, în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. Cantitatea de sânge găsită la faţa locului, precum şi distribuţia dinamică a stropilor de sânge, indică o acţiune de violenţă extremă, urmată probabil de sugrumarea sau sufocarea victimei, şi exclud un scenariu de agresiune domestică de intensitate mică sau medie cu un final tragic neurmărit sau neacceptat de autor”.

Anchetatorii sunt de părere că în momentul săvârşirii crimei, în casă se afla şi copilul acestora, în vârstă de doi ani şi opt luni. 

„Sub acest aspect precizăm că infracţiunea de omor calificat, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice la comiterea faptelor de această natură, suscită o tulburare a societăţii, aşa încât se justifică o detenţie preventivă”, se mai arată în referat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite