Reacţia lui Tudorel Toader după ce Augustin Lazăr şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de procuror

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei Toader a declarat marţi, referindu-se la candidatura lui Augustin Lazăr pentru un nou mandat la Parchetul General, că fiecare are o părere bună despre sine şi Lazăr e îndreptăţit la aceeaşi atitudine şi că orice procuror care îndeplineşte condiţiile are dreptul să se înscrie.

„Fiecare are o părere bună despre sine şi dânsul e îndreptăţit la aceeaşi atitudine. Orice procuror care îndeplineşte condiţiile legii are dreptul să se înscrie. Eu voi fi în comisia de selecţie, care face propunerea către CSM şi mai departe către preşedinte, mă voi exprima acolo, nu acum”, a spus Tudorel Toader.

Întrebat ce îl recomandă pe Augustin Lazăr pentru un nou mandat, Tudorel Toader a afirmat: „Întrebaţi-l pe dânsul! Nu-mi cereţi mie să exprim poziţia înainte de interviu”.

Întrebat în legătură cu o imaginea pe care a postat-o pe Facebook după ce Augustin Lazăr şi-a anunţat canddiatrura şi care înfăţişa un apus, ministrul a afirmat: ”Nicio asemnănare nu este tot timpul întâmplătoare”.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a anunţat luni că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul Justiţiei pentru selectarea viitorului procuror general.

”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, aduce la cunoştinţa publicului faptul că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul justiţiei pentru selectarea  procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019”, a transmis, luni Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată prcizează că obţinerea unui nou mandat ”ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite