Proteste faţă de votul din Senat în cazul Oprea, anunţate în Bucureşti şi Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea FOTO Eduard Enea
Gabriel Oprea FOTO Eduard Enea

Votul din Parlament împotriva anchetării lui Gabriel Oprea în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină scoate oamenii în stradă. Un protest faţă de decizia senatorilor va avea loc joi, ora 18.00, în faţa Palatului Parlamentului.

Mii de persoane şi-au anunţat deja participarea la evenimentul din Bucureşti organizat pe Facebook. Pe pagina intitulată ”Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat”, oamenii cer dreptatea pentru ”cei care nu şi-o mai pot cere singuri”. Un eveniment asemănător, intitulat ”Oprea este cercetat, vrem să fie judecat”, a fost anunţat şi în Cluj. La acesta, câteva sute de persoane au anunţat că vor fi prezente.

”Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său.

Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii.

Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili.

De aceea, joi ieşim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetăţeni indignaţi venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină şi să cerem dreptate.

Poate aşa vă amintiţi că nu există vreo diferenţă magică între noi şi voi, că legea este aceeaşi pentru toţi şi că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba”, este mesajul organizatorilor. 

DNA a cerut aviz de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină, sub acuzaţia de omor din culpă, în dosarul deschis după decesul poliţistului Bogdan Gigină, pe 20 octombrie 2015, când agentul a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat. 

Gabriel Oprea le-a cerut colegilor săi din Senat să voteze împotriva solicitării DNA, iar luni fostul ministru de Interne a fost salvat de Justiţie. 73 de aleşi au votat „împotriva“ solicitării DNA, 45 „pentru“, iar şase s-au abţinut. Astfel, Senatul a făcut scut în jurul lui Gabriel Oprea. Foştii parteneri de guvernare, PSD, colegii din vechiul UNPR, şi ALDE, au reuşit să strângă majoritatea să-l scape pe Oprea de această acuzaţie a DNA, în timp ce liberalii au votat la vedere.

Respingerea cererii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de începere a urmăririi penale, de către majoritatea membrilor Senatului României, are drept consecinţă blocarea anchetei penale faţă de Gabriel Oprea cu privirea la infracţiunea de ucidere din culpă şi îi plasează pe procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de interne pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Cu alte cuvinte, voinţa exprimată de majoritatea senatorilor faţă de cererea formulată de procurori înseamnă că actul de justiţie nu mai poate fi înfăptuit", precizează DNA într-un comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite