PROIECT 21.000 de pensionari vor beneficia de amnistia dată de Guvern
0
Peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora, rezultă din nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, potrivit căreia în alte 9.593 de cazuri s-a stabilit că este culpa beneficiarilor.
Ministerul Muncii a elaborat proiectul de lege prin care peste 21.000 de persoane care au beneficiat de pensii calculate greşit vor fi scutite de la plata debitelor stabilite de stat. Pentru alte 9.500 de persoane s-a stabilit că este culpa beneficiarilor şi nu a funcţionarilor de la casele de pensii, aceştia urmând să răspundă în faţa legii pentru ilegalităţile comise.
„În prezent, din datele prezentate de Casa Naţională de Pensii Publice, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 31.118 pensionari din care, pentru 9.593 pensionari, debitele au avut drept cauză culpa pensionarilor. În prezent, din datele prezentate de casele de pensii sectoriale, reiese că au fost stabilite debite în sarcina unui număr de 230 de pensionari. Ţinând cont de faptul că pentru pensionarii proveniţi din anumite categorii socio-profesionale există reglementări privind scutirea de la plata unor debite, proiectul de lege are în vedere reglementarea unitară, cu privire la scutirea de la plată a debitelor generate de interpretări neunitare ale legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale, pentru toate categoriile de pensionari”, se arată în documentul care va sta în dezbatere publică până pe 15 septembrie.
Pensionar: „Noi nu avem nicio vină!“
Preda Nedelcu, preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, consideră că măsura luată de Guvern este una normală în condiţiile în care pensionarii nu au avut nicio vină.
„Am o rezervă în cazul celorlalţi, care au falsificat documente pentru a beneficia de pensie. Şi sunt multe cazuri de genul acesta. Ei nu trebuie iertaţi. De asemenea, din punctul nostru de vedere, ar trebui să se umble şi la pensiile foarte mari, pentru că la ora actuală există mari discriminări între anumite categorii de pensionari”, a subliniat Nedelcu.
Mană cerească pentru cei vizaţi
Sociologul Alfred Bulai spune însă că măsura trebuie acceptată, deşi ea vizează 21.000 de persoane. „Pentru cei vizaţi este un ajutor nesperat, este mană cerească. Ideea este că dincolo de izul electoral, decizia are o valoare terapeutică, dar nu rezolvă mare lucru. Trebuie găsit mecanismul prin care, pe viitor, astfel de situaţii să nu mai existe”, a declarat specialistul.
Premierul Victor Ponta i-a cerut săptămâna trecută ministrului Muncii, Rovana Plumb, elaborarea unei legi prin care să fie amnistiaţi pensionarii care trebuie să înapoieze bani statului. Declaraţiile au venit pe fondul mai multor sinucideri în rândul pensionarilor.
Indemnizaţia pentru mame, o glumă
Vizate de amnistie sunt şi mămicile care au primit indemnizaţie pentru creşterea copilului, dar care au înregistrat şi alte venituri în perioada respectivă.
„Aici problema se pune diferit. Indemnizaţia este un efort din partea statului este o glumă, ea nu asigură bunăstare. Spre exemplu, sunt situaţii în care mamele au făcut adevărate escrocherii, dar sunt şi cazuri în care ele nu au înregistrat mai mult de 200 de lei pe lună, poate ca femei de serviciu. E cu totul altceva”, a punctat Alfred Bulai.
Dacă este eroarea statului, sunt de acord cu amnistierea pensionarilor şi a mămicilor. Este ilogic să scutesc Compania Huilei de miliarde de lei datorii la stat, dar mă răcorăsc pe o mămică, a declarat marţi Traian Băsescu, preşedintele României.
Mii de mămici, iertate de datorii
Nu doar pensionarii vor beneficia de amnistie fiscală, ci şi 12.000 de mămici care ar fi trebuit să returneze o parte din indemnizaţia pentru creşterea copilului, pe motiv că acestea au înregistrat şi alte venituri în perioada respectivă.
„Verificările Curţii de Conturi au demonstrat că mămicile au obţinut o sumă totală de 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit. Pentru a veni în sprijinul mămicilor, Guvernul propune modificarea OUG 111 privind acordarea indemnizaţie în felul următor: orice părinte care e în concediu de îngrijire va putea obţine venituri, lucrând de acasă„ de 1.500 de lei timp de un an”, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a explicat că nu i se pare corect „să îi ceri unei mame înapoi bani pe care i-a primit şi nu i-a luat cu forţa din casieria agenţiei”.
„Curtea de Conturi s-a trezit acum că 12.000 de mame de acum 4-5-6 ani trebuie să dea nişte bani înapoi. Mie mi se pare că este o interpretare greşită a Curţii de Conturi, dar bineînţeles nu am voie, ei nu sunt în subordinea mea. Dacă s-au făcut asemenea greşeli, cred că nu poţi să vii după atâţia ani şi să le ceri oamenilor să returneze banii”, a completat primul ministru.
Pe aceeaşi temă:
Ecaterina Andronescu: Profesorii din Valea Jiului vor beneficia de amnistie fiscală
Doi pensionari s-au sinucis după ce au aflat că trebuie să returneze 41.000 lei din pensie