Principesa Irina vindea bere şi mâncare mexicană în timpul luptelor de cocoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Irina, acuzată că a găzduit, împreună cu soţul său, lupte de cocoşi la ferma sa din Oregon, lucra la snack-bar, unde vindea bere şi taco (mâncare tradiţională mexicană), potrivit unei înregistrări video realizate de doi informatori sub acoperire.

Depoziţia semnată de agentul special John Sherman oferă câteva informaţii preţioase cu privire la lumea obscură a luptelor de cocoşi, un sport sângeros interzis prin lege în Statele Unite, relatează OregonLive.com.

Sherman şi colegii săi au trimis doi informatori, care purtau echipament de înregistrare audio şi video, care să se infiltreze în rândul participanţilor la luptele de cocoşi. Misiunea lor era să îşi facă prieteni, să cumpere echipamentul necesar acestui sport sângeros şi să aştepte luptele.

Munca sub acoperire a informatorilor a dus la identificarea concesionarilor, a unui portar, a unui arbitru, a unui crescător de cocoşi şi a unui bucătar care pregătea mâncarea mexicană pentru spectatori.

Soţii Walkers vindeau alcool şi mâncare în pavilionul unde aveau loc luptele, potrivit depoziţiei. John Walker este descris, cel puţin o dată, ca bărbatul care supraveghea situaţia.

Un informator "l-a văzut pe John Walker monitorizând totul în jurul luptelor şi mergând cu maşina prin împrejurimi, asigurând ceea ce (informatorul) crede a fi o funcţie de securitate", a scris Sherman.

Anchetatorii care au percheziţionat ferma în baza unui mandat, săptămâna trecută, au descoperit 24 de arme de vânătoare, puşti şi pistoale în dormitoare, birouri, băi şi spălătorie. Ei au confiscat, de asemenea, telefoane, 8.137 de dolari şi documente ale Programului "Medical Marijuana" din Oregon pe numele lui John Walker, înregistrat ca pacient în programul de stat. Anchetatorii au mai descoperit şi 24 de plante de canabis.

Prinţesa Irina este cercetată în libertate

Prinţesa şi soţul ei au fost eliberaţi, urmând să fie cercetaţi în libertate, deşi procurorii au avertizat că Irina Walker ar putea să părăsească teritoriul Statelor Unite şi să ceară azil în Elveţia, ţara în care s-a născut. Prin urmare, judecătorul John Acosta le-a reţinut celor doi paşapoartele, le-a interzis să părăsească comitatul Morrow şi i-a obligat să poarte o brăţară electronică de monitorizare, în aşteptarea procesului programat pe 15 octombrie, potrivit Oregonlive.com.

Potrivit documentelor judiciare soţii Walker au organizat cel puţin 10 lupte de cocoşi în perioada 1 aprilie 2012 – 9 mai 2013, câştigând chiar şi peste 2.000 de dolari pe zi. Fiica Irinei, Angelica Kreuger, a declarat că mama ei iubeşte animalele şi că n-ar putea niciodată să privească o luptă până la moarte între păsări.

Luptele între cocoşi constau în legarea unui cuţit sau a oricărui alt obiect tăios de picioarele cocoşilor. Lupta se desfăşoară într-o arenă, înconjurată de spectatori, iar lupta se încheie când unul dintre cocoşi moare sau refuză să mai lupte. Dacă nu este ucis în luptă, cocoşul este, de cele mai multe ori, ucis de către oameni.

Potrivit rechizitoriului, participanţii la jocuri aduceau cocoşi de luptă la ferma soţilor Walker, în timp ce alţii participau ca spectatori sau se implicau în organizarea luptelor: colectau taxa de participare, cântăreau cocoşii, ţineau evidenţa luptelor, ascuţeau şi ataşau cuţitele ori distribuiau banii învingătorilor.

Fiecare dintre infracţiunile comise este prevăzută cu o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. Familiei Walker i-au fost confiscate toate bunurile şi clădirile utilizate în aceste activităţi ilegale.

Cine este principesa Irina

Principesa Irina, o iubitoare de animale în copilărie, s-a născut în Elveţia, fiind a treia fiică din cele cinci ale Regelui Mihai cu Regina Ana.

 Ea a studiat în Franţa şi în Marea Britanie. În 1973 a lucrat la o fermă de cai de rasă pură din Alberta, Canada. A lucrat în acelaşi domeniu în Virginia, iar la sfarşitul anilor '70 s-a întors în Elveţia, unde a fost vânzătoare la casa de licitaţii Christie.

În 1983, s-a căsătorit cu John Kreuger, în Arizona, unde cei doi au avut o fermă de cai şi doi copii, Michael şi Angelica. Au divorţat în 2003, iar patru ani mai târziu s-a recăsătorit cu John Wesley Walker, fost adjunct de şerif în ţinutul Coos, şi locuiesc la o ferma de cai aflată la aproximativ trei kilometri de oraşul Irrigon, judeţul Morrow, statul Oregon.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite