Plaza România anunţă deschiderea magazinului Koton
0Plaza România dă startul lunii iulie cu inaugurarea magazinului Koton, un renumit brand internaţional de haine şi accesorii, ce va completa cu succes mixul de chiriaşi şi va oferi clienţilor motive în plus pentru a se bucura de cumpărături.
Magazinul, care va ocupa o suprafaţă de 820 mp, se va deschide pe 4 iulie, la etajul 1 al centrului comercial. Inaugurarea magazinului face parte din strategia de extindere şi modernizare a Plaza România.
„Mixul de chiriaşi oferit de noi a fost în permanenţă unul echilibrat, oferind o selecţie variată de magazine pentru toate vârstele, şi continuă să se dezvolte, cu noi adăugiri în fiecare lună. După inaugurarea Timeout şi Cinema Cafe la începutul anului, deschiderea Koton este următorul pas în dezvoltarea şi modernizarea centrului comercial. În continuare, ne pregătim şi pentru inaugurarea magazinului D’S Damat, care va avea loc tot luna aceasta. Ne bucurăm că putem aduce un plus de valoare mall-ului nostru, precum şi o mai mare diversitate a ofertei”, spune Răzvan Gaiţă, General Manager Anchor Grup.
Brandul Koton a fost înfiinţat în 1988 şi s-a impus pe piaţă mai întâi în Turcia şi apoi în toată lumea. Celor 1200 de magazine Koton din Turcia li se adaugă alte 52 de magazine în cele mai importante oraşe din lume, precum Atena, Dubai, Berlin şi Bucureşti.
Aceste magazine atrag prin calitatea şi varietatea produselor: cu 50 de colecţii pe an, Koton oferă clienţilor săi piese vestimentare la modă ce pot fi purtate în orice moment al zilei.
***
Grupul Anchor este prezent în România din 1997 fiind unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţă, prin portofoliul său de proiecte de retail, rezidenţiale şi clădiri de birouri. Anchor Grup a construit în Romania Bucureşti Mall, primul centru comercial modern la nivel local. De asemenea, grupul deţine Plaza Romania, una dintre cele mai populare destinaţii pentru cumpărături din Bucureşti, Anchor Plaza, prima cladire de birouri de clasa A integrată cu un centru comercial şi InCity Residences, ansamblu rezidenţial situat în centrul Capitalei. Valoarea totală a investiţiilor efectuate până în prezent se ridică la peste 350 milioane euro. Grupul continuă activ dezvoltarea unor proiecte de anvergură şi extinderea platformei de servicii.
https://www.facebook.com/plazaromania // http://www.plazaromania.ro