Petru Berteanu, presupusul complice al lui Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată. DNA: „L-a ajutat să primească mită 800.000 de dolari”
0Petru Berteanu, un apropiat al liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la luare de mită, potrivit unui comunicat DNA. El este acuzat că ar fi primit mită în off-shore un comision de 10% de la reprezentantul firmei Fujitsu Siemens GMBH Austria, astfel încât Guvernul Tăriceanu să prelungească, prin acte adiţionale, contractele Microsoft pentru licenţele computerelor din şcoli.
Dosarul care-l priveşte pe Călin Popescu Tăriceanu a a rămas în stand-by în contextul în care Parlamentul nu a aprobat urmărirea penală a acestuia.
Comunicatul integral al DNA
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat (Petru Berteanu – n.r.), la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul (Petru Berteanu – n.r.) ar fi ajutat un înalt demnitar (Călin Popescu Tăriceanu -n.r.) să pretindă şi să primească foloase materiale, în perioada aprilie 2007 – 25 noiembrie 2008, de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT (Fujitsu Siemens GMBH Austria -n.r.), în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern prin care a fost aprobată încheierea a trei acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie, având ca obiect închirierea, de către statul român, a unor licenţe IT.
Ajutorul ar fi constat, atât în intermedierea realizării înţelegerii dintre demnitarul român şi reprezentanţii companiei străine cu privire la plata unui comision de 10% din valoarea actelor adiţionale, precum şi în facilitarea transferului folosului material în patrimoniul demnitarului.
În baza acestei înţelegeri, inculpatul ar fi primit suma de 2.581.519 USD prin intermediul unei societăţi offshore, corespunzător unui procent de 10% din primele două acte adiţionale încheiate.
Comisionul corespunzător celui de-al treilea act adiţional nu ar mai fi fost achitat din cauza că a fost instalat un nou guvern, din care demnitarul nu mai făcea parte.
Din suma pe care ar fi primit-o în modul descris mai sus, inculpatul ar fi remis 800.000 USD în folosul demnitarului, prin plata parţială a datoriei pe care demnitarul ar fi avut-o faţă de o companie care îi furnizase consultanţă politică în perioada 2007 – 2008. Diferenţa din comisionul încasat ar fi rămas în patrimoniul inculpatului şi al unei persoane apropiate de acesta, fiind blocată parţial de autorităţile judiciare din Austria.
S-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la inculpatul Marian Marius-Dorin, la data faptei şef al cancelariei prim-ministrului, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, întrucât nu a sosit răspunsul la comisiile rogatorii internaţionale care îl vizează pe acesta.
De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, precum şi cu privire la alte posibile infracţiuni prin care a fost plătită diferenţa până la suma datorată de demnitar către firma de consultanţă.
S-a dispus clasarea cauzei cu privire la două persoane fizice cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, care au denunţat fapta anterior sesizării organelor de urmărire penală.
Persoanele fizice şi juridice străine participante la fapta de dare de mită fac obiectul unei cauze penale instrumentate de autorităţile judiciare din Austria, împrejurare în care dispoziţiile art. 10 alin. 2 C.pen. împiedică punerea în mişcare acţiunea penală împotriva acestor persoane.
Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea sumei de 830.000 euro de la inculpat, precum şi a sumei de 590.000 euro de la persoana care a primit o parte din comision. În acest scop, au fost indisponibilizate cinci imobile situate în Bucureşti evaluate la suma de 782.500 euro, precum şi un cont bancar deschis la o bancă din Austria.
Totodată, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare în vederea confiscării sumelor de 100.000 euro şi 1.300.000 USD, respectiv a sumei de 2.600.000 euro de la două companii offshore implicate în săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru identificarea bunurilor sechestrate, procurorii DNA au cooperat cu autorităţile judiciare din Austria, Elveţia şi Israel.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.”