Peste 183.000 de cetăţenii acordate de statul român în 2011, 2012 şi prima jumătate a anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prima jumătate a anului trecut au primit cetăţenie română 29.437 de persoane
În prima jumătate a anului trecut au primit cetăţenie română 29.437 de persoane

183.000 de cetăţenii au fost date de statul român în 2011, 2012 şi în prima jumătate a anului 2013. Dintre acestea, aproape 79.000 au fost date în 2011.

În 2011, România a acordat cetăţenia română unui număr de 78.478 de străini. Dintre aceştia, 72.962 au depus jurământul la oficiile consulare şi misiunile diplomatice ale României, iar 5.516 certificate de cetăţenie au fost emise de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC), arată Mediafax.

În 2012, 75.537 de persoane au primit cetăţenia română, 72.866 de la misiunile diplomatice române şi 2.671 de la ANC.

Pentru 2013, ANC are date doar pentru prima jumătate a anului, când au fost acordate 29.437 cetăţenii, dintre care 26.272 în străinătate şi 3.165 în ţară.

La întrebarea privind numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova care au primit cetăţenia, Autoritatea a precizat că întocmeşte statistici „exclusiv în baza articolului de lege sub incidenţa căruia intră solicitarea de obţinere a cetăţeniei”. 

„Orice alt criteriu, precum naţionalitatea, ţara de origine, locul de domiciliu al solicitantului de cetăţenie excede competenţelor statistice ale ANC, dar şi posibilităţilor informatice”, se arată în răspunsul instituţiei.

Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, prevede trei modalităţi de obţinere a cetăţeniei. Astfel, articolul 8 prevede acordarea cetăţeniei la cerere persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin. Articolul 10 reglementează acordarea cetăţeniei de către persoanele care au pierdut cetăţenia română la un moment dat, în timp ce articolul 11 se referă la redobândirea cetăţeniei de către persoanele care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor. 

ANC a menţionat faptul că în baza articolului 11 persoanele care depun cerere de cetăţenie provin din Republica Moldova, Ucraina, Israel, Rusia, Bulgaria, Turcia.

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, în 2011, din cele 5.516 cetăţenii acordate persoanelor care au depus jurământul la sediul instituţiei 5.090 au fost acordate în baza articolului 11, iar în 2012, din 2.671 de certificate de căsătorie 2.378 au fost înmânate unor cetăţeni din ţările menţionate mai sus.

Şi în prima parte a anului trecut, cele mai multe cetăţenii au fost acordate de ANC unor persoane care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor: 2.901 din 3.165.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite