Peste 180 de persoane sub control judiciar şi zece în arest la domiciliu, în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 200 de persoane, puse sub control judiciar într-o săptămână FOTO Adevărul
Aproape 200 de persoane, puse sub control judiciar într-o săptămână FOTO Adevărul

Peste 180 de persoane au fost puse sub control judiciar şi alte zece au fost arestate la domiciliu, în ultima săptămână, acestea fiind sub supravegherea poliţiştilor.

În perioada 4-11 aprilie, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 191 de persoane. Astfel, poliţiştii au luat sub supraveghere zece persoane arestate la domiciliu, 178 aflate sub control judiciar şi alte trei în cazul cărora instanţele au dispus control judiciar pe cauţiune. 

Supravegherea persoanelor arestate la domiciliu sau aflate sub control judiciar se face de către cei aproximativ 500 de poliţişti de la structurile de supraveghere judiciară. Aceştia verifică periodic modul în care persoanele aflate sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa.

În ultima săptămână, în nouă cazuri au fost luate decizii de înlocuire a măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar a fost înlocuită în patru cazuri cu cea a arestării preventive, în alte trei cazuri a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, într-un caz cu cea a condamnării cu suspendare şi în alt caz, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, a precizat sursa citată.

Conform noului Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă.

Ce este arestul la domiciliu 

Arestul la domiciliu constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă de cel mult 30 de zile, de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat. El nu are voie să comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu orice alte persoane care nu locuiesc în mod obişnuit împreună cu el sau care nu se află în îngrijirea sa.

Ce obligaţii trebuie să respecte persoana aflată sub control judiciar 

Persoana aflată sub control judiciar trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care cea de a se prezenta la poliţie conform programului de supraveghre, la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată, dar şi de a informa dacă îşi schimbă locuinţa.

Pe aceeaşi temă:

Peste 2.200 de persoane sunt arestate la domiciliu începând cu 1 februarie 2014

Peste 2.200 de persoane au fost arestate la domiciliu, puse sub control judiciar sau sub control judiciar pe cauţiune, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, la 1 februarie, informează Poliţia Română.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite