Peste 160 de persoane, urmărite sau date dispărute, depistate în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dintre persoanele depistate, peste 60 sunt condamnate la închisoare FOTO Adevărul
Dintre persoanele depistate, peste 60 sunt condamnate la închisoare FOTO Adevărul

Peste 160 de persoane, care erau dispărute sau urmărite în baza unor sentinţe judecătoreşti, au fost depistate în ultima săptămână de poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Astfel, poliţiştii au depistat, în perioada 3 – 9 mai, 62 de persoane urmărite la nivel naţional, dintre care 47 erau condamnate la închisoare, opt aveau emise pe numele lor mandate de arestare preventivă, cinci aveau emise mandate de arestare europene şi două persoane aveau emise sentinţe penale de internare.

De asemenea, au găsit fost găsite şi 100 de persoane care au fost reclamate ca fiind dispărute, dintre acestea 66 fiind tineri cu vârsta sub 18 ani. 

Minorii găsiţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite