Percheziţii ale procurorilor DIICOT la liderii clanului Butoane într-un dosar de camătă, şantaj, proxenetism şi organizarea ilegală de jocuri de noroc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT Structura Centrală au efectuat astăzi un număr de 30 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Giurgiu şi una pe raza judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, şantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, trafic de minori.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de membri al celebrului clan „Butoane”. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2012, pe raza municipiului Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi,tatăl şi cei trei fii ai săi, care prin folosirea de persoane interpuse au săvârşit mai multe infracţiuni de camătă, şantaj şi proxenetism. Sumele de bani astfel obţinute ar fi fost introduse în circuitul licit, prin achiziţionarea de terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor grupării sau a interpuşilor.

„S-a reţinut că liderii grupului se foloseau de legături infracţionale pentru identificarea persoanelor care nu îndeplineau condiţiile necesare în vederea obţinerii unor împrumuturi bancare, apoi tot prin aceşti interpuşi îi determina să împrumute sume mari de bani de la ei. Cu această ocazie se stabilea o dobândă lunară, cât şi un termen limită de restituire a sumei împrumutate, obligând persoanele să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare decât cea a împrumutului, prin încheierea unor contracte de vânzare cumpărare cu interpuşii pentru bunul lăsat gaj”, arată oficilaii DIICOT.

După restituirea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii grupului, interpuşii ar fi solicitat alte sume de bani, motivând că nu li se vor restui autoturismele şi imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. În acest sens, persoanele vătămate fiind în imposibilitate de achitare a noilor sume de bani, pierdeau bunurile lăsate gaj, ori erau nevoite să le cumpere din nou la un preţ apropiat de cel al pieţei.

Acuzaţile de şantaj şi proxenetism

În vederea recuperării sumelor de bani membrii grupului procedau la şantajarea victimelor, prin adresarea de ameninţări cu acte de violenţă, în unele cazuri aceştia procedând chiar la exercitarea de agresiuni fizice asupra persoanelor vătămate.

„Raportat la infracţiunea de proxenetism, a rezultat că suspecţii au coordonat o reţea infracţională care îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Europei, beneficiind şi de sume de bani provenite din taxe de protecţie ale activităţilor infracţionale pe care persoane din judeţul Giurgiu le desfăşurau în Anglia, Germania şi Italia”, mai arată DIICOT.

Referitor la sumele de bani obţinute ilicit din această sferă de infracţiuni, clanul în în cauză ar fi obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei pe teritoriul Angliei de către mai multe persoane de sex feminin, sumele de bani obţinute fiind folosite pentru achiziţionarea autoturismelor de lux, imobilelor, terenurilor, ori reintroducerea în circuitul ilicit prin oferirea de bani cu camătă.
„De asemenea, alţi membri ai grupului au obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul Germaniei şi Italiei, sumele de bani obţinute fiind folosite în vederea achiziţionării autoturismelor de lux, cât şi achitării taxelor de protecţie către clan, pentru protejarea activităţii infracţionale”, mai acuză DIICOT.

Jocuri de noroc ilegale

Totodată, în cursul anului 2017, un număr de şase suspecţii ar fi constituit un grup infracţional organizat care şi-a desfăşurat activitatea până în prezent, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi organizarea ilegală a jocurilor de noroc, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
S-a reţinut că suspecţii au organizat fără drept jocuri de noroc pe raza municipiului Giurgiu atît în incinta unui local aparţinând unuia dintre suspecţi cît şi într-un imobil aparţinând fiului acestuia, „în scopul inducerii în eroare a participanţilor prin folosirea unor mijloace frauduloase care să îi ajute să câştige sumele de bani pariate de către ceilalţi jucători la jocurile de noroc de tip poker, barbut sau rummy”.

„Cu ocazia organizării jocului de poker, suspecţii foloseau cărţi de joc marcate, nedectabile vizual, iar apoi în timpul jocului, cu ajutorul telefonului mobil se scanau cărţile joc, folosind un program de analizare rapidă, care comunica utilizatorului cărţile care se vor distribui, apoi persoana care va câştiga jocul”, precizează DIICOT.
De asemenea, pentru a influenţa rezultatele jocurilor de barbut, membrii grupului ar fi folosit zaruri care erau acţionate cu ajutorul unei centuri magnetice deţinute de către o persoană care participă la jocul organizat.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite