Percheziţii la Ministerul Culturii. Unul dintre fondatorii trupei Paraziţii, Alexandru Frâncu, şi doi angajaţi din minister, ridicaţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Francu a cochetat si cu cinematografia
Alexandru Francu a cochetat si cu cinematografia

Fondatorul trupei Paraziţii care a fost prins în timp ce primea 6.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor unei comisii din Ministerul Culturii este Alexandru Frâncu, potrivit unor surse judiciare.

Unul dintre fondatorii trupei Paraziţii împreună cu doi angajaţi din Ministerul Culturii au fost săltaţi de poliţişti în urma unui flagrant. Ei promiteau că au influenţă pe lângă o comisie a Ministerului care dădea avize pentru construcţii, au declarat surse judiciare.

Alexandru Francu este milionar în euro. Deţine o vilă şi un apartament de lux în Capitală, o casă de vacanţă în străinătate, şi este posesorul a două limuzine. De asemenea, acesta este şi patronul unui hotel de fiţe din Bucureşti. La mijlocul anilor 1990, Francu a înfiinţat alături de Cheloo trupa Paraziţii.

Ce spun poliţiştii

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea 6.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra membrilor unei comisii, în vederea obţinerii unui aviz.

Reprezentanţii IGPR menţionează că în cursul lunii ianuarie 2016 cel în cauză ar fi solicitat 10.000 de euro, în vederea obţinerii unui aviz, pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor unei comisii din cadrul unei instituţii de cultură, atât în mod direct, cât şi prin intermediul unui alt bărbat.

"În activitatea infracţională, cei doi ar fi fost sprijiniţi de o femeie. Astfel, bărbatul prins în flagrant ar fi contactat o persoană care a depus documentaţia necesară obţinerii avizului din luna iulie 2015 şi i-ar fi condiţionat obţinerea avizului de remiterea a 10.000 de euro", se arată în comunicat.

Cele trei persoane au fost reţinute pentru trafic de influenţă, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, mai precizează IGPR.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite