Ora de Religie. S-au încheiat înscrierile pentru cursurile de Religie. 2.123.645 de cereri au fost înregistrate până vineri la ora 18.00
0Începând de luni, la ora de Religie vor participa doar elevii ai căror părinţi au depus până ieri o cerere prin care îşi dau acordul ca micuţii lor să urmeze aceste cursuri. Vineri seară, s-au încheiat înscrierile pentru orele de Religie. Până pe 6 martie la ora 18.00, au fost înregistrate în sistemul informatic 2.123.645 de cereri pentru participarea la ora de Religie, ceea ce înseamnă 89,75% din baza de raportare.
89,75% din elevii care frecventau ora de Religie au depus cerere de înscriere pentru continuarea cursurilor, potrivit situaţiei cererilor centralizate vineri la ora 18:00.
De asemenea, 93,45% din copiii care vor începe la toamnă clasa pregătitoare au optat şi pentru studiul Religiei. Mai exact, din 138.663 de elevi care vor intra la clasa zero, 129.582 au depus cerere de înscriere la disciplina Religie.
Înscreierea sau retragerea de la ora de Religie se poate face oricând
Însă, înscrierea pentru participarea la ora de Religie este posibilă şi după data de 6 martie, acest termen-limită pentru strângerea opţiunilor fiind stabilit pentru că pe 8 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale.
"În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de Religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept", arată Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, într-un comunicat de presă.
"Stabilirea zilei de 6 martie ca termen-limită pentru colecatrea opţiunilor nu înseamnă că, după această dată, orice solicitare va fi respinsă. Nu, şcolile vor putea primi opţiuni şi peste acest termen", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă.
"În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei Religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă", au precizat oficialii Ministerului Educaţiei.
De asemenea, elevii care au optat pentru ora de Religie se pot retrage oricând în baza unei cereri pe care o predau la secretariatul şcolii sau învăţătorului/dirigintelui.
Înscrierea la ora de Religie
Cererile de înscriere la ora de Religie au devenit necesare, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, care a schimbat procedura de participare la această disciplină. Dacă până acum, cine nu dorea să facă Religie trebuia să depună o cerere de retragere de la această oră, de acum încolo, regula este invers. Cine doreşte să urmeze ora de Religie trebuie să depună cerere de participare. Practic, elevii nu mai sunt înscrişi din oficiu la această materie.
Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 23 ianuarie, când de altfel a intrat în vigoare. Mai departe, în termen de 45 de zile de la data publicării, adică până duminică, 8 martie, Parlamentul ar fi trebuit să schimbe Legea Educaţiei, astfel încât să intre în acord cu decizia CCR.
Parlamentarii însă vor vota abia miercuri modificările aduse Legii Educaţiei. Până la o decizie, statutul acestei discipline rămâne incert, deoarece începând de luni legea care reglementa participarea la ora de Religie este practic anulată de decizia CCR.
Directorii de şcoli spun că de la începutul săptămânii viitoare la cursurile de Religie vor participa elevii care până vineri au depus cereri în acest sens. Până în acest moment însă nu se ştie ce se va întâmpla cu cei care au decis că nu mai vor să frecventeze aceste ore.
„Elevii care nu frecventează ora de Religie rămân în şcoală pe tot parcursul programului şcolar, dar ce vor face ei cât timp colegii lor sunt la Religie încă nu ştim. Căutăm soluţii", spun reprezentanţii şcolilor.
Unde va fi plasată Religia în orar, o enigmă
O altă problemă ridicată de societatea civilă în urma deciziei Curţii Constituţionale a fost plasarea cursului în orar. Astfel, reprezentanţii societăţii civile au propus ca această oră să fie pusă la începutul sau la sfârşitul orarului. Directorii de şcoli susţin însă că aici ar putea fi probleme de organizare. "Nu ai cum să pui toate orele de Religie la începutul sau la sfârşitul programului din câte am înţeles. În principal, programul începe şi se termină cam la aceeaşi oră la toate clasele", au explicat reprezentanţi ai şcolilor.
Şi directoarea-adjunctă de la Şcoala Gimnazială "Jose Marti" din Capitală, Valentina Gavrilă, spune că este dificil de aplicat această solicitare tocmai pentru că s-ar suprapune cursurile.
Consiliul Naţional al Elevilor este dispusă să ajute la găsirea unei alternative
Săptămâna trecută, Consiliul Naţional al Elevilor arăta într-un comunicat dat publicităţii că "este dispus să găsească soluţii în ceea ce priveşte o alternativă a religiei şi să aibă un dialog structurat, deschis cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, împreună cu experţii din domeniul educaţional, având în vedere că elevii care nu frecventează ora de religie au obligaţia de a participa la o altă oră de curs, pusă la dispoziţie de către unitatea de învăţământ."
De asemenea, reprezentanţii Consiliului încurajau elevii şi părinţii să aleagă dacă vor sau nu să participe la ora de Religie în deplinătatea discernământului şi să nu cedeze în faţa presiunilor altor persoane.
"Consiliul Naţional al Elevilor susţine respectarea libertăţii de consţiintă, încurajează elevii şi părinţii să aleagă în deplinătatea discernământului şi să nu cedeze în faţa presiunilor unor terţe persoane", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Elevilor.
În acelaşi timp, elevii atrag atenţia că, în conformitate cu articolul 491 al Codului Civil, elevul care a implinit 14 ani are dreptul să îşi aleagă singur confesiunea religioasă. "Astfel, este extrem de important ca elevul să se informeze şi să decidă în mod independent. În cazul în care decizia elevilor şi a părinţilor este obstrucţionată de către terţe persoane, Consiliul Naţional al Elevilor încurajează elevii în cauză să atragă atenţia structurilor reprezentative ale elevilor la nivel judeţean pentru a fi transmise mai departe autorităţilor locale", se arată în comunicat.
Elevii catolici rămân devotaţi orei de Religie
Peste 99 % din elevii şcolilor catolice din Capitală s-au înscris pentru a participa la orele de religie, spune Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, un număr mare de cereri pentru religie romano-catolică fiind şi în Harghita.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Cum arată cererea de înscriere la ora de Religie
DEZBATERE Ministrul Educaţiei susţine Patriarhia în cruciada pentru ora de Religie
Circa 90% din elevi s-au înscris la ora de religie. Vineri este ultima zi. Ce se întâmplă de luni
Elevii catolici rămân devotaţi orei de Religie. Situaţia înscrierilor în ţară
Adevărul Live: Preotul Constantin Necula, despre îndoiala înscrierii copiilor la ora de religie
Mai puţin de jumătate dintre elevi au optat pentru Religie
Ora de Religie – „piatră de poticnire“ pentru atei şi „probă de foc“ pentru credincioşi
Consiliul Cultelor: Înscrierea sau retragere de la ora de religie să se facă prin cerere scrisă