Note după BREXIT

Nu. Din păcate nu a fost defel „o piesă de teatru de Shakespeare scrisă de americanii de la Hollywood, cu multe împuşcături dar cu happy end”, aşa cum pronostica mai aiurea decât de obicei joi seară pe blogul său dl. Ion Cristoiu.

Sperând că astfel îşi vor răscumpăra măcar în parte greşeala de a nu-i fi anticipat iminenţa. Poate şi pentru că au preferat să ne livreze tuturor iluzia că britanicii ar fi avut înţelepciunea, dar şi generozitatea de a-şi sacrifica interesul personal şi imediat în numele conceptului de Europă Unită. O Europă ce ar fi trebuit să  rămână pe veci astfel. Or, iată nu a fost să fie!

Am citit şi ascultat de vineri dimineaţă încoace tot felul de astfel de analize şi prognoze. Un veritabil şuvoi de opinii şi comentarii.

În mai toate s-a repetat obsesiv ideea că, începând cu data de 24 iunie, lumea întreagă, nu doar cea europeană, va fi cu totul altfel. Cam acelaşi lucru s-a spus şi în ianuarie 1990. atunci când neaşteptata şi neprevăzuta cădere a comunismului din Europa răsăriteană a fost declarată, în fine, certitudine. Şi, într-adevăr, lumea a început să fie altfel. Şi tot aceleaşi vorbe, specifice unei reîntemeieri cu costuri niciodată cunoscute, le-am auzit şi după 11 septembrie 2001, atunci când ne-a devenit dureros de clar tuturor că ameninţarea teroristă va începe să facă parte din viaţa de fiecare zi a lumii zis civilizate. Şi, de data asta din păcate,  lumea chiar a început din nou să fie altfel.

Multe dintre aceste numeroase, adesea contradictorii analize, subliniază faptul că îngrijorarea pentru ceea ce va fi în viitor ar fi mai mare la Londra decât în restul Europei. Alţi comentatori vorbesc despre faptul că, din contră, Marea Britanie va rămâne în vreme ce configuraţia restului Europei se va redesena. Va fi cu totul alta. Printre posibilele schimbări numărându-se şi nedorita creştere a primejdiei individualiste.

Un individualism care, conform unei simple, deloc sofisticate, însă convingătoare analize publicată pe portalul republica.ro de Cristian Tudor Popescu, s-ar afla la originea victoriei celor ce au votat în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE. Un individualism strâns legat de vârsta votanţilor, de vreme ce cei mai mulţi adepţi ai ieşirii Angliei din UE sunt recrutaţi din rândul persoanelor trecute de 50 de ani şi care locuiesc în afara marilor aglomerări urbane. În primul rând, în afara Londrei.

Detaliul acesta ar trebui, cred, să ne îngrijoreze şi pe noi, românii. Îndeosebi pe decidenţii politici. Care cu toţii s-au grăbit să ne încurajeze, să ne spună că pentru moment suntem la adăpost şi că totul va fi bine. Uitând că populaţia României îmbătrâneşte şi că pericolul nemulţumirilor cu iz naţionalist este în creştere.

Da, avea dreptate co-preşedinta PNL, doamna Alina Gorghiu,  care, în declaraţia dată presei vineri la prânz observa că, din fericire pentru noi, în România nu avem partide sau formaţiuni politice puternic naţionaliste. Uitând însă să bage de seamă că însuşi partidul pe care îl conduce împreună cu dl. Vasile Blaga a produs în ultima vreme o seamă de derapaje cu iz naţionalist. Aşa cum a fost intenţia de a-l impune drept candidat la Primăria generală a Capitalei pe dl. Marian Munteanu, aşa cum ar putea fi posibila fuziune cu UNPR-ul.

Unde mai pui că acelaşi domn Marian Munteanu nu pridideşte să anunţe lansarea în viitorul apropiat a unui nou partid politic despre care mulţi spun că ar putea comporta riscul de a fi animat şi năclăit de aspiraţii clar naţionaliste.

E o realitate că lumea românească a anului 2016, atât de entuziast şi cam în necunoştinţă de cauză pro-europeană în preajma aderării la UE, a început să devină tot mai pesimistă. Euro-sceptică, precum se zice. Poate şi pentru că defectele şi indulgenţele iniţiale ale aderării, toate atent detaliate de Tom Gallagher într-o documentată carte (cf. Deceniul pierdut al României, Bucureşti, 2010), nu au fost niciodată cu adevărat remediate.

Nu e nicidecum exclus ca un partid naţionalist ori măcar parţial bântuit de astfel de tendinţe, partid aflat la vânătoare de voturi, să încerce obţinerea unui profit dintr-o astfel de situaţie. Care şi ea poate evolua imprevizibil. Fiindcă nimeni nu ne poate da asigurări ferme că turbulenţele prin care va trece în perioada următoare Uniunea Europeană nu vor afecta din punct de vedere economic România. Cu atât mai mult cu cât ţara noastră are pentru moment un guvern slab, cu modeste rezultate la capitolul absorbţie de fonduri europene şi un preşedinte în tot mai accentuată pierdere nu doar de popularitate, ci şi de încredere.