Nici un regret nu laşi în urmă, generale!

Dacă ar fi fost, imediat după război sau în prima parte a anilor ’50, om matur, n-am nici un dubiu că s-ar fi numărat printre primii ce se înscriau de-a valma în Partidul Comunist Român. Sau, mai corect spus, Partidul Comunist din România.

La scurtă vreme după, „tovarăşii” mai mari şi mai  cu  experienţă l-ar fi băgat în seamă şi l-ar fi promovat ca mărunt, apoi din ce în ce mai bine plasat activist la raională. Ori l-ar fi îmbrăcat în uniformă, i-ar fi dat epoleţi şi rang de şef minuscul în nou înfiinţata Securitate.

Convins de importanţa misiei, mânat, ros de ambiţia de a obţine în cel mai scurt timp noi promovări, noi grade, noi aprecieri şi solde tot mai grase, omul nostru s-ar fi îmbarcat în fiecare dimineaţă, zorit, aferat, mustind de zel în GAZ sau IMS şi s-ar fi dus oriunde i-ar fi cerut-o stăpânii săi. De pildă, să facă, cu arma-n mână, colectivizarea ce-i fusese ordonată lui Ghiţă Dej de Iosif Stalin.

Câţiva ani mai târziu, planul personal de promovări şi urcări în grad dând roade, ar fi putut fi văzut, ieşind aferat din celebra Volgă neagră. Pe care sigur ar fi primit-o, odată cu-o funcţie nouă, mult mai importantă. Drept justă, supra-meritată recompensă pentru rezultate deosebite în munca de partid sau de securitate. Adică pentru vigilenţă şi depăşiri de plan la arestări, bătăi, vieţi nenorocite sau înfocate demascări de deviaţionişti de dreapta. Ar fi trecut, cu siguranţă, fără mari probleme, hopul anului 1965 şi mai apoi şi cel al anului 1968, ar fi rămas şi promovat pe mai departe în aparat. Iar, azi, ar fi avut, în ţara care-a condamnat comunismul, dar i-a lăsat în pace şi cu mulţi bani pe securişti şi activişti, o binemeritate pensie de şapte-opt miare.

N-a fost să fie! Omului nostru, pe nume Gabriel Oprea, i-a fost dat să trăiască în alte vremuri, Ceea ce nu înseamnă deloc că traseul parvenirii nu a fost în linii mari acelaşi. În primul rând spectaculos.

Viaţa d-lui Oprea fost marcată de ascensiuni, de funcţii noi şi de automobile de serviciu din ce în ce mai scumpe şi mai sofisticate. Unele dintre ele, precum celebrul AUDI 8, chiar auto-acordate. Fostul căpitan de intendenţă, a dobândit, chiar în rezervă fiind, toptan de grade. Maior, locotenent- colonel,  colonel. În 2003, urmare a manevrelor lui Adrian Năstase în al cărui PSD se înscrisese,  dl. Gabriel Oprea a primit gradul de general de brigadă.

Drept recompensă pentru trădările politice comise de cel ce declara mincinos şi obraznic că nu şi-ar fi schimbat vreodată sistemul de valori atent gândite, fostul preşedinte Traian Băsescu i-a acordat lui Oprea, tot la fel, cu maximă prioritate, şi-a patra stea.

Gabriel Oprea şi-a dat un doctorat cu cântec, a devenit profesor universitar şi-a început să împartă el însuşi doctorate. Despre cele mai multe, există suspiciuni, există şi dovezi că ar fi fost plagiate. Şi că ar fi nu doar cu cântec, ci cu şapte melodii. Toate deocheate  

Gabriel Oprea şi-a făurit propriul partid în care au intrat în devălmăşie foşti comunişti, foşti securişti, foşti doctoranzi, briganzi, traseişti politici, adică hoţi la drumul mare. Azi anchetaţi sau arestaţi pentru corupţie en gros. A se vedea cazul fostului primar Neculai Onţanu şi el tot general şi doctor cu diplomă la fel de fără acoperire acordată de generalul Oprea în persoană. Ba pentru o vreme, curios, inexplicabil, în respectivul partid, au figurat  în calitate de membri-fondatori, chiar oameni respectabili. Precum fostul ministru Cristian Diaconescu.

UNPR, creat, condus şi menţionat artificial în viaţă a ilustrat mulţi ani, cum nu se putea mai bine, adevărul, dar şi vidul politic din sintagma partid bodyguard.  Aşa cum a fost şi PUR-ul şi mai apoi Partidul Conservator din raţiuni asemănătoare creat de Dan Voiculescu.

UNPR  s-a alipit un timp, cât i-a fost convenabil,  de PDL şi, mai încolo, de PSD. Pe ambele ajutându-le să păstreze guvernarea. Desigur, nu pe gratis, ci pe plată. Contra locuri eligibile pe liste de candidaţi sau contra posturi de miniştri. Gabriel Oprea  rezervându-şi pentru sine demnitatea fără demnitate de prim-viceprim-ministru.

Acum un an, UNPR şi creatorul său au atins apogeul. Partidul îşi sporea efectivele, iar planurile spuneau că foarte curând va ajunge să numere nici mai mult, nici mai puţin decât o jumătate de milion de membri. Absenţa îndelungată de la Palatul Victoria dar şi din viaţa publică a lui Victor Ponta, i-a adus lui Gabriel Oprea statutul de premier interimar. Poziţie din care a dat o ordonanţă de urgenţă, aplaudată în primul rând de preşedinte, mult prea cinstitul şi hiper-modestul Klaus Iohannis, care tripla salariilor înalţilor demnitari. A domnului Iohannis, mai întâi, de bună seamă.

Devenise aproape cert că, în cazul în care Victor Ponta va fi silit să iasă umilit din scenă, viitorul premier ar fi urmat să fie Gabriel Oprea. Însă în toamnă s-a declanşat dezastrul.

Dezvăluirile legate de nenumărate doctorate plagiate, girate de profesorul universitar fără morală şi, din câte se pare, şi cu foarte puţină carte, moartea tragică a unui poliţist obligat să facă parte dintr-o coloană oficială fără de care prim- viceprim-ministrul Oprea nu se mai putea duce seara acasă, incendiul din clubul Colectiv, demisia lui Victor Ponta şi a întregului guvern i-au adus şefului UNPR numai necazuri. Demiteri, demisii în lanţ, convocări la DNA, statut de urmărit penal, procese, dezertări din partid, unele chiar spectaculoase (Nicolicea, mai recent miruitoarea Jipa). Totul culminând cu disoluţia construcţiei politice artificiale uneperiste. Urmate, pour la bonne bouche, zilele trecute, de anunţul demisiei din partid şi de cel al retragerii definitive din politică a lui Gabriel Oprea însuşi. Retragere ce ar trebui să intervină-n toamnă.

Anunţul făcut de Gabriel Oprea a produs stupoare. Dar şi foarte multe scenarii legate de momentul în care intervine el şi de anumite interese obscure ale preşedintelui Iohannis. Scenarii cu marca de înregistrare şi cu credibilitatea oferită de Ion Cristoiu.

Pentru moment, doar un lucru e sigur. Şi aceasta dacă nu va interveni o tipic românească răzgândeală. Şi anume că una dintre cele mai pernicioase figuri ale politicii post-decembriste se retrage. Dispare. Nici un regret nu laşi în urmă, generale!