Motivare: Libertatea generalului Stănculescu nu este oportună. Efortul depus de el este lăudabil, dar nu suficient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul general Stănculescu a fost încarcerat în octombrie 208
Fostul general Stănculescu a fost încarcerat în octombrie 208

Generalul Victor Atanasie Stănculescu nu a fost eliberat din penitenciar deoarece efortul depus de acesta pentru a-şi îndrepta comportamentul este lăudabil, dar nu suficient, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 4.

„Instanţa constată că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta sa îşi însuşească scopul preventiv si educativ al pedepsei şi să fie redat societăţii, impunându-se ca acesta să-şi intensifice eforturile în ceea ce priveşte formarea unei atitudini de respect faţă de valorile sociale şi ordinea de drept (fiind, în acelaşi timp, de apreciat – efortul depus de către petent în vederea îndreptării conduitei - efort care, în opinia instanţei, este lăudabil, dar nu suficient pentru a forma convingerea în sensul că - la acest moment - pedeapsa aplicată şi-a atins scopul)”, se arată în motivarea instanţei.

Magistraţii au constatat, în documentul citat, că Stănculescu a executat o treime din pedeapsă ceea ce înseamnă că a îndeplinit condiţia legală pentru a cere liberarea condiţionată.

„Deşi petentul condamnat a executat fracţia de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, oportunitatea acordării liberării condiţionate fiind lăsata exclusiv la latitudinea instanţei de judecată. În ce priveşte comportamentul pe perioada detenţiei, instanţa reţine ca acesta a fost unul bun. Deţinutul, aflat la prima analiza a comisiei, nu a fost sancţionat disciplinar", se precizează în motivarea judecătorească.

Magistratul care a dat sentinţa în acest caz mai arată că, deşi a fost recompensat o dată pe perioada detenţiei şi a participat la o serie de programe educaţionale, aceste fapte nu reprezintă dovezi temeinice şi suficiente de îndreptare.

Instanţa a mai decis că, începând cu 20 august, Victor Atanasie Stănculescu va putea cere din nou liberarea condiţionată.

Pe 24 martie, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea fostului general Victor Atanasie Stănculescu de liberare condiţionată, după executarea unei treimi din pedeapsa de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul privind Revoluţia de la Timişoara.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 nu este definitivă şi a fost contestată la Tribunalul Bucureşti.

Stănculescu a executat deja cinci ani din pedeapsa primită

Victor Atanasie Stănculescu a solicitat, pe 24 februarie, Judecătoriei Sectorului 4, să fie eliberat condiţionat. Fostul general, în vârstă de 85 de ani, încarcerat din octombrie 2008, a arătat, în cererea de liberare condiţionată, că a executat mai bine de cinci ani de închisoare din pedeapsa de 15 ani la care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte.

Potrivit noului Cod penal, liberarea condiţionată în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune după executarea a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, conform noului Cod de procedură penală.

Dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. 

Termenul nu poate fi mai mare de un an şi curge de la rămânerea definitivă a hotărârii. Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestaţie la tribunalul în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de trei zile de la comunicare, se mai arată în noul Cod de procedură penală.

Pe 22 ianuarie, după ce a fost audiat la Parchetul General în dosarul evenimentelor produse în Bucureşti în timpul Revoluţiei din 1989, fostul general spunea că speră să fie liberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsa de 15 ani de închisoare primită în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Pe 10 ianuarie 2013, Tribunalul Ilfov a respins o cerere a lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei din motive medicale. Fostul general formulase solicitarea pe motiv că afecţiunile grave de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar.

Fostul general, trimis după gratii din octombrie 2008

Pe 16 octombrie 2008, judecătorii Curţii Supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, aceştia fiind degradaţi. Cei doi au fost încarceraţi în aceeaşi zi, la scurt timp foştii generali formulând cereri în instanţă de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale.

Generalul Mihai Chiţac a murit pe 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, el fiind externat după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

După ce mai multe cereri de întrerupere a pedepsei au fost respinse de instanţă, Victor Atanasie Stănculescu a trimis o cerere de graţiere la Preşedinţie, la care Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite