Monica Macovei răspunde comisiei SIPA: „PSD şi ALDE mă atacă pentru că scopul lor este controlul magistraţilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Macovei a reacţionat dur după ce, în raportul final, comisia SIPA a susţinut că fostul ministru al justiţiei a încălcat legea atunci când a desfiinţat  Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie. Macovei susţine că serviciul DGPA strângea informaţii despre judecători şi procurori, în scopul de a-i controla.

Nu mă voi opri! Cu cât alianţa toxică PSD&ALDE mă va ataca mai mult, cu cât mai multe comisii cu dedicaţie vor face, cu atât voi continua să îmi apăr ţara de hoţii şi corupţii care o fură, să apăr independenţa justiţiei, să spun şi să scriu despre măcelărirea Codurilor penale ca să-i scape pe condamnaţii şi anchetaţii aflaţi la putere, transmite Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, printr-un comunicat de presă.

„În timp ce PSD&ALDE zic acum, în 2018, că am „încălcat” legea când am desfiinţat un serviciu secret care strângea informaţii despre judecători şi procurori, comisia pesedistului "Iordache-Alta întrebare" a votat modificarea Codului de procedura penală aşa încât condamnatul Dragnea să poată cere rejudecarea dosarului referendumului, în care a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare. Ce coincidenţă! Cine încalcă legea? Cine ajută infractorii?”, scrie Monica Macovei.

Aceasta susţine că scopul coaliţiei de guvernare PSD ALDE este doar acela de a controla politic magistraţii.

„Pentru PSD&ALDE, „respectă” legea numai cei care modifică legile justiţiei ca să îi pună sub control politic pe magistraţi, să îi poată intimida şi şantaja, cei care iau independenţa procurorilor de caz şi care măcelăresc legile penale pentru a scăpa politicienii de anchete şi pedepse şi de confiscări. Sigur că am desfiinţat SIPA (DGPA, militarizat în realitate) în 2006, pentru că existau informaţii publice că era folosit pentru şantajarea magistraţilor. În presa vremii, erau articole care arătau cum Rodica Stănoiu şi securiştii care au condus SIPA foloseau informaţiile acestui serviciu pentru a-i intimida pe magistraţi. Iar Comisia Europeana ne spunea clar că nu se justifică existenţa unui serviciu de informaţii în subordinea ministrului Justiţiei”, mai scrie Macovei.

Fostul ministru al justiţiei susţine că atacul coaliţiei actuale este motivat doar de faptul că rolul DGPA era controlul politic al magistraţilor.

„Acum, în 2018, PSD&ALDE zic că am „încălcat” legea când am desfiinţat acel serviciu secret care strângea informaţii despre judecători şi procurori, pentru că scopul lor este controlul magistraţilor, nu independenţa lor”

Cei care, ca mine, vor ca judecătorii şi procurorii să fie liberi şi independenţi, să fie feriţi de presiuni, intimidări şi şantaj, „încalcă” legea. Mai rămâne ca PSD&ALDE să reînfiinţeze SIPA şi să o pună şefă pe Rodica Stănoiu.”, scrie în final Macovei.

Comisia parlamentară SIPA - desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie – a aprobat raportul final , concluzia prezentată de preşedintele Comisiei, senatorul PSD Viorel Salan, fiind că ministrul Justiţiei din acea vreme, respectiv Monica Macovei, a încălcat legea.

"Sunt concluziile destul de clare. Ministrul Justiţiei în exerciţiu de la acea vreme (2005 - 2006, Monica Macovei n.r.) a încălcat legea, iar activitatea de emitere a HG 127/2006 (n.r. - desfiinţarea DGPA) a fost pregătită din timp. Şi când spun aceasta sunt relevante activităţile care vizează pătrunderea în spaţiile DGPA în ianuarie 2005 a ministrului Justiţiei de la acea vreme, care erau spaţii operative, nicidecum nu era constituită arhiva. Arhiva se constituie abia în 2006, după emiterea HG", a spus joi Viorel Salan, după încheierea şedinţei Comisiei în care a fost prezentat, dezbătut şi aprobat proiectul de raport final.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite