Moartea nu ştie carte

Mult aşteptata condamnare a unui afacerist, politician şi patron media a scos – a câta oară? – la iveală marile hibe democratice şi logice ale societăţii româneşti. Vuietul, urletele, insinuările, zvonurile s-au bătut cap în cap zile de-a rândul, iar perele s-au războit cu merele într-un magiun gros, astfel încât publicul să trăiască într-o confuzie totală.

Culmea e că mulţi formatori de opinie, care ar fi avut datoria, apărându-şi cauza, să nu încalce o minimă deontologie, au intrat în aceeaşi ciorbă. Sentinţa a fost dată şi s-a pus în aplicare. Restul ar fi tăcere. Dar n-a fost să fie aşa. De aici s-a declanşat un resbel mediatic, concentrat aproape exclusiv pe audienţă şi manipulare.

Să le luăm pe rând. Este patronul totuna cu grupul de jurnalişti şi lucrători în trust? Nu. Există vreo decizie de interzicere a postului? A intrat cineva cu buldozerul în plină emisiune? Nu. Atunci? Dacă vor binevoi cititorii să-şi amintească, în momentul în care, în conflictul dintre Antena 3 şi dl Andrei Pleşu, s-a organizat o manifestaţie pentru interzicerea celei dintâi, am susţinut că nu e acceptabilă închiderea discreţionară a unei instituţii de presă. Duminică, a fost altă manifestaţiune, de susţinere a aceluiaşi post. Repet: nimeni nu poate dovedi în vrun fel că există o ingerinţă, cât de mică, în bucătăria lui internă.

Manifestaţia de acum a fost la fel de absurdă precum cea din primăvară. Dar cei care au participat cu surle şi tobe la prima o acuză pe cealaltă de toate relele din lume. Aşa cum şi-au bătut unii joc de prima, aşa îşi bat alţii de a doua. Nu e posibil ca două manifestări publice să fie atât de diferenţiate, pe criterii ideologice. Libertatea de întrunire nu cunoaşte excepţii ori limitări. Cetăţenii României nu-s de două categorii, indiferent de gradul de educaţie.

Alt lucru uimitor este asocierea unei escrocherii financiare cu martiriul politic. Ce fel de intelectual sau formator de opinie eşti, dacă asociezi numele unor infractori celor ale unor victime ale sistemului comunist? Trebui, bag seama, să îţi consideri publicul doar ca pe o masă de manevră, amorfă, stupidă. Dar nici măcar asta nu mi se pare atât de grav, dacă e să pun la bătaie falsificarea istorică şi amestecarea unui act de justiţie, desfăşurat după toate regulile democratice, cu un simulacru în care apătătorii erau acuzatori, iar verdictul, dat încă înainte de începerea procesului. Cei care au scos asemenea panglici pe gură vor trebui să le înghită la loc până la adânci bătrâneţi.

A treia ciudăţenie vine din partea publicului larg, care a înghiţit pe nemestecate poveşti şi cauze care nu îl privesc personal. Asta spune mult despre educaţia naţională într-ale democraţiei. Amărâta! E tot o invenţie a marii conspiraţii mondiale, care nu mă lasă să-mi stâlcesc vecinul în bătaie, cum vrea muşchii mei. Populaţia României pare abrutizată de sărăcia generală: educaţională, socială şi economică. Şcoala, săraca, nu mai scoate nici măcar tinichigii ori ospătari, ci noaptea minţii. Vorbesc despre ambele direcţii. La fel de vinovate şi mincinoase.

Orice voce de presă care amuţeşte e încă un fragment de realitate refuzat. Aici, cine doreşte moartea duşmanului îşi doreşte propria moarte. Când nu va mai fi nimeni să citească va veni şi moartea analfabetă. E visul de aur al politicienilor pe care tot soiul de tâmpiţi îl duc la îndeplinire.