Darius Vâlcov, arestare. Procurorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării ministrul demisionar al Finanţelor. Ponta i-a semnat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul demisionar al Finanţelor, Darius Vâlcov
Ministrul demisionar al Finanţelor, Darius Vâlcov

Ministrul demisionar al Finanţelor, Darius Vâlcov, riscă să ajungă după gratii pentru trafic de influenţă. Asta după ce, joi, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia. Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, după ce, în perioada în care era primar la Slatina, ar fi intervenit în atribuirea unui contract public către un om de afaceri local, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Darius Vâlcov a fost joi la DNA, declarând că a cerut să studieze dosarul împreună cu avocatul său. În urmă cu o săptămână, procurorii anunţau că fostul ministru al Finanţelor în perioada 2010-2013 ar fi primit două milioane de euro de la un om de afaceri pe care l-a ajutat să câştige o licitaţie publică. Din afacere, lui Vâlcov ar fi trebuit să-i revină 20% din contractul public şi până la jumătatea anului 2012, acesta ar fi primit bani în numerar de la omul de afaceri, de fiecare dată când beneficiarul contractului, Compania de Apă Olt, făcea plăţi în contul firmei.

În referatul DNA se arată că Darius Vâlcov ar fi primit „comisionul“- în pungi de plastic, în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că s-au întâlnit chiar şi în cimitir cu acesta.
Mai mult, procurorii au notat în dosar că începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor dificultăţi financiare ale firmei, omul de afaceri nu a mai putut face plăţile, iar Darius Vâlcov l-ar fi pus în legătură cu actualul primar al Slatinei, Minel-Florin Prina, care a hotărât ca diferenţa de bani neonorată să fie plătită către o firmă, prin încheierea unor contracte fictive de servicii. Asta i-a adus lui Prina arestul la domiciliu.

CONTRE ÎNTRE PALATE PE DEMISIA LUI DARIUS VÂLCOV

Demisia lui Darius Vâlcov din funcţia de ministru al Finanţelor a fost anunţată duminică de Victor Ponta, la trei zile după ce procurorii au declarat începerea urmăririi penale. Premierul a menţionat totuşi că i-a cerut lui Vâlcov să rămână în Guvern pentru a definitiva cele două Coduri (Codul Fiscal şi Codul de procedură Fiscală), „absolut fundamentale pentru accelerarea creşterii economice şi pentru relaxarea fiscală de care avem nevoie“, după cum s-a exprimat Victor Ponta, pe Facebook. Anunţul premierului a venit ca replică la solicitarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care a declarat într-un comunicat de presă că se aştepta ca ministrul de Finanţe să-şi prezinte demisia de onoare de îndată ce a fost înştiinţat de procurori despre dosarul care îl vizează.

MOŞTENIREA LUI VÂLCOV LA FINANŢE

Darius Vâlcov este cel care a declarat război comercianţilor care nu emit bon fiscal, dând posibilitatea clienţilor să plece cu produsul fără să plătească, şi care a lansat Loteria bonurilor fiscale. În plus, s-a implicat în criza francului elveţian şi a încercat, cel puţin declarativ, să găsească împreună cu parlamentarii soluţii pentru cei cu credite în această valută.
Însă cel mai ambiţios proiect al lui Vâlcov este, de departe, noul Cod Fiscal, lansat în dezbatere la jumătatea lunii februarie, care prevede o serie de măsuri de relaxare fiscală cu aplicabilitate din prima zi a lui 2016, dar şi 2017 şi 2018. 

Dragnea: O lovitură importantă pentru imaginea Guvernului

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a declarat, joi, că cererea de arestare a ministrului demisionar Darius Vâlcov este o lovitură importantă pentru imaginea Guvernului, care nu-i face „bucuroşi” pe membrii acestuia.

„E o lovitură importantă, nu e ceva care să ne facă să fim bucuroşi, dar, până la urmă, rămâne ceea ce face Guvernul pentru economie, pentru societate, pentru România în general şi, până acum, Guvernul a făcut lucururi bune. Acum, din nefericire, exact când promovăm Codul Fiscal, s-a întâmplat şi acest necaz cu Darius Vâlcov, dar cu Codul Fiscal mergem înainte", a spus Dragnea, citat de Mediafax.

În opinia sa, nu trebuie amânate discuţiile privind Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, iar şedinţa de Guvern convocată pentru luni va avea loc conform programului stabilit.

Întrebat de ce a fost acceptată demisia lui Vâlcov din postul de ministru, deşi premierul afirmase iniţial că îl va menţine în Guvern până când vor fi adoptate Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, Dragnea a răspuns: „E o nouă situaţie şi probabil că Darius nu mai are starea interioară necesară să poată să gestioneze lucrurile astea, să poată să se gândească în mod serios la ele".

El a precizat că prim-ministrul Ponta va găsi în perioada imediată o propunere pentru un nou ministru, pe care i-o va prezenta preşedintelui Klaus Iohannis.

„Nu s-a stabilit să fie neapărat din partid sau neapărat tehnocrat, trebuie să fie un om care să poată gestiona în continuare discuţiile din Parlament pe Codul Fiscal, care este proiectul nostru major, al Guvernului Ponta, şi care să fie un bun ministru. Este un minister greu şi nu ne jucăm", a conchis Dragnea.

Ce spun procurorii DNA

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Vâlcov Darius-Bogdan, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, se arată într-un comunicat emis de DNA.

„În cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări”, potrivit DNA.

Astfel, în noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) ar fi delegat serviciile de alimentare cu apă şi canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Olt”.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie, procurorii arată că membrii comisiei ar fi procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.

În urma acceptării propunerii făcute, firma afaceristului a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”.

Administratorul societăţii şi Darius Vâlcov ar fi stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. 

„Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”, spun anchetatorii.

Ulterior, începând cu jumătatea anului 2012, din cauza  unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Darius Vâlcov. Astfel, Vâlcov l-ar fi pus pe afacerist în legătură cu Minel-Florin Prina, la vremea respectivă era viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoştinţă de înţelegerea dintre cei doi, „a hotărât, în scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens”.

„De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Suşală Lucian Petruţ, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian şi a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani”, arată DNA.

Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, spun procurorii, atestă împrejurări care nu corespund realităţii.

Mai mult, anchetatorii precizează că, în urma înţelegerii cu omul de afaceri, Darius Vâlcov ar fi primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei ar fi primit-o prin intermediul unor firme.

Anchetatorii îl acuză pe Darius Vâlcov că ar fi primit, în perioada 2010-2013, aproximativ două milioane de euro.

Mai exact, în cursul anului 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA. 

În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului, iar din decembrie 2010 Vâlcov a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

Începând cu jumătatea anului 2012, în urma unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plăţile către Vâlcov.

În acest context, Darius Vâlcov l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Primăriei, care, având cunoştinţă de înţelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât ca diferenţele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

Din materialul probator a rezultat că Vâlcov a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul unor persoane faţă de care se desfăşoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani.

Ministrul Darius Vâlcov a fost audiat la DNA, vineri seară, procurorii aducându-i la cunoştinţă că este suspect de trafic de influenţă. La părăsirea sediului, Vâlcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită.

În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal şi primarul din Slatina, Minel Prina, suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina, ambii fiind prezentaţi sâmbătă după-amiază cu propunere de arestare. Prina este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii au mai dispus cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite