Magistraţii i-au ridicat Andreei Marta interdicţia de a părăsi ţara, în dosarul în care este acuzată de proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Sectorului 1 a ridicat, joi, interdicţia de a părăsi ţara în cazul Andreei Marta, soţia lui Codruţ Marta, şi a respins cererea procurorilor de luare a măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este acuzată de proxenetism.

Instanţa a constatat, în baza prevederi din legea de aplicare a noului Cod de procedură penală, că a încetat de drept măsura obligării de a nu părăsi ţara luată împotriva Andreei Marta, pe 25 ianuarie 2013, în dosarul în care este judecată, arată Mediafax.

De asemenea, instanţa a constatat încetarea aceleiaşi măsuri şi în cazul Mariei Magdalena Lungu, sora Andreei Marta, şi a lui Vasile Panait, judecaţi în acelaşi dosar.

Totodată, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea procurorilor ca în cazul celor trei inculpaţi să fie luată măsura preventivă a controlului judiciar.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă.

Potrivit Legii 255/2013, în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării in vigoare a noului Cod de procedură penală, „măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori cea a obligării de a nu părăsi ţara, aflate în curs de executare, se menţine până la termenul de judecată acordat în cauza, când instanţa poate lua împotriva inculpatului oricare dintre măsurile preventive prevăzute de legea nouă”.

Andreea Marta şi sora ei, acuzat de proxenetism

Pe 24 ianuarie 2013, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Andreea Elena Marta, sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, Victoria Spînu şi Vasile Panait, într-un dosarul privind obţinerea de beneficii financiare substanţiale din proxenetism şi prostituţie.

Potrivit procurorilor DIICOT, Andreea Marta (fostă Lungu) şi Maria Magdalena Lungu ar fi coordonat activitatea grupării, în sensul că ar fi racolat persoane cu o situaţie materială foarte bună şi le-ar fi facilitat întâlniri cu diferite tinere în vederea practicării prostituţiei, în schimbul unor importante sume de bani.

Activităţile de prostituţie şi proxenetism aveau loc de cele mai multe ori în hoteluri de lux din Bucureşti sau în alte locuri alese de clienţi, în judeţele Tulcea, Braşov şi Călăraşi, precum şi în Italia, Elveţia şi Principatul Monaco.

„Tinerele care practicau prostituţia erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumuseţe sau prezentări de modă, selecţia fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestaţiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri - cetăţeni români sau străini sau persoane din lumea mondenă”, potrivit anchetatorilor.

Unele dintre fete ar fi practicat prostituţia cu clienţi străini veniţi în România pentru a participa la partide de vânătoare în judeţul Călăraşi.

„Preţul”, stabilit în funcţie de cât de bine arată fata

Coordonatorii grupării stabileau cu clienţii sumele de bani ce trebuiau achitate, în funcţie de aspectul fizic al tinerelor, locaţia unde trebuiau să se întâlnească şi perioada de timp pentru care erau solicitate, au arătat procurorii.

Totodată, anchetatorii susţin că Andreea Marta şi sora ei ţineau permanent legătura pentru a-şi comunica clienţii care le contactau şi acestea stabileau de comun acord ce fete trebuiau trimise, precum şi ce sume de bani să le plătească, „întotdeauna stabilind însă sume de bani mai mici decât sumele de bani ce primeau de la clienţii care le contactaseră pentru intermedierea acestor întâlniri”.

Tinerele care participau la petreceri private şi apoi aveau relaţii sexuale cu clienţii erau sfătuite cum să se îmbrace şi să se macheze. De asemenea, acestea erau instruite să nu comunice clienţilor prea multe detalii despre ele şi să nu facă schimb de numere de telefon cu aceştia, potrivit procurorilor.

Andreea Marta şi Maria Magdalena Lungu cereau minim 1.000 de euro când clienţii solicitau pentru practicarea prostituţiei o tânără „premiantă” sau „de nota 10”, tariful minim perceput fiind 250-300 euro pentru fiecare tânără, acestea din urmă primind sume mult mai mici faţă de cele date de clienţi, au scris procurorii în rechizitoriu.

Totodată, existau situaţii în care „clienţii potenţi financiar” apelau la coordonatorii reţelei pentru mai multe tinere deodată, cu care să-şi petreacă vacanţele în străinătate. Costurile erau suportate în totalitate de client, astfel că sumele plătite ajungeau la câteva mii de euro, potrivit procurorilor.

Surse judiciare au declarat că Andreea Marta câştiga şi 10.000 de euro într-un sejur la Monte Carlo, din traficarea fetelor racolate.

Potrivit surselor citate, Marta făcea „comenzi pentru virgine” în Republica Moldova, pentru care se plăteau şi câte 3.000 de euro, iar în Bucureşti gruparea ce trafica fetele obţinea şi 10.000 de euro.

În urma investigaţiilor efectuate în baza delegării autorităţilor judiciare au fost identificate 30 de prostituate.

Codruţ Alexandru Marta, fostul şef de cabinet la ANAF al lui Sorin Blejnar, acuzat în două dosare de evaziune fiscală, a fost dat în urmărire internaţională în 30 mai 2012. Soţia lui Codruţ Marta a semnalat la Poliţie dispariţia acestuia, în 25 mai 2012. Andreea Marta le-a spus atunci poliţiştilor că pe 21 mai 2012 şi-a văzut ultima dată soţul.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi ştire:

Andreea Marta, soţia fostului consilier al lui Sorin Blejnar, trimisă în judecată pentru prostituţie şi proxenetism

Andreea Marta (28 de ani), soţia fostului consilier Sorin Blejnar, a fost trimisă în judecată pentru prostituţie şi proxenetism. Surse din cadrul anchetei au declarat că Marta îşi desfăşura activitatea atât în Bucureşti, Braşov şi alte localităţi mari din România cât şi în Italia, Elveţia şi Monaco.

Rareş Mănescu, Marian Oprişan, Cristian Rizea, implicaţi în dosarul de prostituţie Marta-Blejnar

Numele mai multor politicieni din România apar în dosarul de prostituţie în baza căruia Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este cercetată pentru coordonarea unei reţele de proxenetism. Potrivit România TV, ar fi vorba de Rareş Mănescu (USL), primar al sectorului 6 al Capitalei, de Marian Oprişan (USL), preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, dar şi de deputatul PSD Cristian Rizea.

Dosarul prostituţiei de lux: Andreea Marta şi sora ei vor fi judecate în libertate

Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Bljenar, sora acesteia, Maria Magdalena Lungu, şi taximetristul Valentin Panait vor fi judecaţi în libertate în dosarul prostituţiei de lux, a decis, luni, Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

Regina prostituţiei de lux ar fi întreţinut şi ea relaţii sexuale cu clienţii

Andreea Marta, care împreună cu sora ei Maria Magdalena Lungu au coordonat gruparea de prostituţie de lux, ar fi întreţinut şi ea relaţii sexuale cu clienţii, potrivit declaraţiei uneia dintre tinerele audiate în dosar.

1.000 de euro, preţul cerut de regina prostituţiei de lux pentru o tânără "premiantă". Ce tarife practicau proxeneţii

Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta (fostul şef de cabinet a lui Sorin Blejnar) şi Maria Magdalena Lungu cereau minimum 1.000 de euro clienţilor care solicitau, pentru practicarea prostituţiei, o tânără "premiantă" sau "de nota 10".

Fotomodele virgine pentru barosanii din Monte Carlo

Andreea Marta primea comenzi de la oameni de afaceri cu bani pentru tinere virgine care să-i binedispună pe clienţi. Acestea erau racolate din Republica Moldova şi se plătea pentru ele şi 3.000 de euro.

Clienţi cu nume mari în cazul de proxenetism al surorilor Marta. Prezenţa lui Elan Schwartzenberg pe listă, întărită de declaraţii ale Mihaelei Rădulescu

Andreea Marta, soţia fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, este acuzată de prostituţie şi proxenetism şi a fost reţinută pentru aceste acuzaţii, împreună cu sora ei şi un alt membru al grupării. Printre clienţi ar fi fost zeci de persoane publice şi oameni de afaceri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite