Macron în Europa. Vântul schimbării

Pe fond european de Brexit şi de început de mandat prezidenţial francez, Emmanuel Macron şi-a suflecat mânecile şi a plecat în turneu pentru a face un pic de curăţenie prin Europa (de Est). Încotro bate vântul?

Delicată, problema muncitorilor detaşaţi a fost una dintre promisiunile sale de campanie electorală. La sfârşit de vară, Emmanuel Macron are meritul de o pune frontal pe agenda publică europeană. O scamatorie abilă, de o inteligenţă politică remarcabilă, aducătoare de punctaj dublu: în UE, Macron trece drept apărătorul „spiritului european“, care luptă cu derivele unei legi europene fraudate, cu favorizarea dumpingului social, iar în Franţa Macron trece drept un cavaler justiţiar (un fel de haiduc) puternic de stânga, care ia apărarea muncitorilor francezi, scoşi de pe piaţă de concurenţa permisă de o Europă nearmonizată fiscal, cea a europenilor mai săraci.

Despre reforma propusă de Franţa pe subiectul muncitorilor detaşaţi (în special reducerea detaşării la cel mult 12 luni în decurs de doi ani) am scris cu puţin timp în urmă aici, din perspectiva antreprenorilor în domeniu care prevedeau drept consecinţă a schimbării legii instalarea definitivă, în Franţa, ca cetăţeni francezi, a celor care la sfîrşitul detaşării s-ar fi întors totuşi în ţara de origine. Ceea ce echivalează cu o pierdere pentru România, spre exemplu, a unei forţe de muncă calificată, după cum explică ministrul Afacerilor Europene într-o excelentă sinteză pe subiect semnată de Irène Costelian în Libération.

Europa (care a rămas) are nevoie de o curăţenie generală, Macron face bine că-şi suflecă mânecile.

Potrivit Direcţiei generale a muncii din Franţa, în 2015 erau proximativ 30.600 de lucrători detaşaţi români, România ocupînd locul patru în această privinţă, după Polonia, Portugalia şi Spania, pentru un total de 300.000 de muncitori temporari pe teritoriu francez. Franţa însăşi are, după unele estimări, aproximativ 50.000 de lucrători temporari numai în Belgia şi în Luxemburg. Turneul lui Macron în Europa de Est - azi în România - ocupă larg agenda publică în Franţa. Cu exemple de fraudă de ambele părţi (societăţi fantomă cutii poştale, bazate în România sau în Luxembourg doar pentru a ocoli cheltuielile aferente cotizaţiilor sociale) dezbaterile din presă emit acest mesaj către imaginarul politic şi social al naţionalilor francezi şi mai larg, al europenilor: ceva e putred în Europa!

Brexitul nu aranjează cu nimic lucrurile, le accelerează. Se estimează că ieşirea Marii Britanii din UE va avea ca efect aproape imediat întoarcerea în ţările de origine europene a mii de lucrători care reprezentau 20% din angajaţii din sectorul lanţurilor alimentare de pe insulă.

Europa (care a rămas) are nevoie de o curăţenie generală, Macron face bine că-şi suflecă mânecile, înfruntând adversitatea grupului estic de la Vişegrad şi reticenţele unor ţări europene mai sărace, între care România, a căror bunăstare punctuală necontabilizată total ţine şi de fluxul de capital injectat în ţară de muncitori detaşaţi sau de diaspora, nemaivorbind de uriaşa fraudare intrauropeană, reprezentată de muncitorii la negru.

Europa are nevoie de un lider supranaţional, ferm şi vizionar.

Una peste alta, prin aceste reajustări europene dureroase şi necesare se conturează din ce în ce mai vizibil spiritul care bântuie sufletul Europei în vremurile tulburi de azi. Izolaţionismul şi retranşarea naţională câştigă teren, Europa se micşorează, ca o piele de Sagri.

Lanţul slăbiciunilor din recentul scandal al ouălor contaminate care a atins cel puţin 15 ţări europene, arată cu degetul spre o Europă no man's land a trasabilităţii. În supermarketurile din Franţa, şi nu numai, azi pe lapte scrie, seducător, „din regiunile noastre“. Urmează, curînd, aiurea in Europa, un alt cerc concentric, cu valoare adăugată: „produs fabricat cu muncitori locali“.

Mai duceţi-vă pe-acasă, pare un îndemn de bun simţ în lumina dumpingului social de care e în stare Europa cu legi fraudabile. Numai de n-ar fi o tendinţă uşor de instrumentalizat în mod populist de către o extremă dreaptă care ştie să se hrănească din orice disfuncţie europeană, aşa cum se hrăneşte senin din ororile islamismului criminal.

Europa are nevoie de un lider supranaţional, ferm şi vizionar. Made în Europe rămâne o etichetă comună de (re)inventat.