UPDATE Curtea Supremă a respins contestaţia lui Liviu Dragnea la executarea pedepsei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea a ajuns la Înalta Curte unde se judecă o nouă contestaţie la executare FOTO Inquam Photos / George Calin
Liviu Dragnea a ajuns la Înalta Curte unde se judecă o nouă contestaţie la executare FOTO Inquam Photos / George Calin

Instanţa Supremă a respins contestaţia fostului şef al PSD Liviu Dragnea faţă de executarea pedepsei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Fostul lider PSD a ajuns joi în faţa judecătorilor Curţii Supreme unde şi-a susţinut contestaţia la executarea pedepsei de trei ani şi şase luni, primită în mai în dosarul angajărilor fictive. Dragnea a spus că stă nevinovat de opt luni în închisoare, condamnat de un complet nelegal compus. „Doamna preşedinte, am crezut şi încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanţă constituită cu respectarea legii. În condiţiile în care CCR a spus că completurile de 3 judecători trebuie să fie specializate, nu cred că se poate vorbi de o decizie echitabilă dacă completul s-a constituit fără respectarea legii. De asemenea, indiferent de proceduri sunt acelaşi. Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preţ din închisoare, dacă voiam, puteam să plătesc un preţ, dar n-am vrut compromisuri. Şi eu am dreptul la proces şi stau nevinovat de 8 luni la închisoare”, a spus acesta. Întrebat la ieşirea din sala de judecată la ce preţ s-a referit, Dragnea a replicat: „Preţul era România”. 

Avocatul fostului lider PSD a susţinut că acesta execută o pedeapsă hotărâtă de un complet de fond, complet ce, potrivit deciziei CCR din iulie 2019, a fost unul compus cu încălcarea legii. „Liviu Dragnea execută o pedeapsă privativă de libertate prevăzută strict de sentinţa fondului. Apelul lui a fost respins pe latura penală, adică el execută azi sentinţa pronunţată de instanţa fondului. După încarcerarea lui, CCR s-a pronunţat cu privire la specializarea completurilor de fond de la ICCJ şi a stabilit că orice hotărâre pronunţată de o instanţă care nu a fost constituită cu respectarea legii este nulă. Decizia CCR stabileşte că nu vizează deciziile definitive, dar noi invocăm aici faptul că nu putem să menţinem o hotărâre judecătorească despre care se spune că a fost pronunţată de un complet nelegal compus. Concluzia este că au fost încălcate nişte drepturi. Vă rog să constataţi că există o împiedicare reală a executării şi să dispuneţi punerea în libertate”, a declarat în faţa instanţei Flavia Teodosiu, apărătorul fostului lider social-democrat.

Procurorul DNA a susţinut că cererea lui Dragnea este nefondată. „Decizia CCR se aplică doar pentru viitor, în motivare se arată căror cazuri se aplică. Ipoteza contestatorului nu este printre acestea. Starea de deţinere a deţinutului Dragnea Nicolae Liviu este una legală”, a susţinut magistratul în faţa completului format din judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Alina Ilie şi Francisca Dragomir (preşedinte).

Aceasta este cea de a treia cale de atac prin care Liviu Dragnea încearcă să scape de condamnarea primită în 27 mai, anul trecut. Anterior, Curtea Supremă a respins, în mod definitiv, atât contestaţia în anulare cât şi recursul în casaţie prin care fostul lider PSD a încercat să scape de condamnare. O contestaţie similară a fost depusă şi la Tribunalul Bucureşti, urmând ca instanţa să se pronunţe în 12 februarie.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite