Incompetenţa ucide: Cum i-a anulat medicul de pe Salvare orice şanse de supravieţuire lui Ekeng

Patrick Ekeng nu a beneficiat de primul ajutor pe teren, spun anchetatorii FOTO Mediafax

Procurorii Parchetului Capitalei au pus-o sub acuzare pe Mihaela Duţă, medicul de la Ambulanţa Puls, pe care o acuză de ucidere din culpă pentru modul în care a intervenit în cazul fotbalistului Ekeng. Anchetatorii spun că femeia nu a făcut nicio manevră de resuscitare când l-a preluat pe camerunez.

Medicul Mihaela Duţă nu a făcut nicio manevră de resuscitare, nici când l-a preluat pe fotbalistul de 26 de ani, Patrick Ekeng şi nici în ambulanţă, deşi acesta era în fibrilaţie ventriculară, o tulburare foarte gravă a ritmului normal al inimii, care duce la deces.

Doctorul a anulat astfel, prin inacţiunea sa nejustificată, orice şansă de supravieţuire a fotbalistului, spun procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au pus-o sub acuzare pentru ucidere din culpă. Măsura a venit ca urmare a finalizării raportului medico-legal care arată că moartea lui Ekeng a survenit unei fibrilaţii ventriculare, apărută pe fondul unei patologii cardiace preexistente, asociată cu anomalii coronariene.

„Medicul, fără a evalua complet starea lui Patrick Ekeng, nu a iniţiat şi nu a dispus iniţierea niciunei manevre de resuscitare, acesta fiind urcat în ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, aflat în imediata vecinătate a stadionului Dinamo. Mai mult decât atât, deşi pe parcursul transportului, ca urmare a instalării defibrilatorului aflat în dotarea ambulanţei, a fost confirmată fibrilaţia ventriculară în care se afla pacientul Patrick Ekeng, medicul Duţă Elena-Mihaela nu a iniţiat nici de această dată manevre de resuscitare potrivit protocoalelor medicale aplicabile în cazul intervenţiei medicale de urgenţă, asigurând doar predarea acestuia către Unitatea de  primiri urgenţe a spitalului unde, în ciuda manevrelor de resuscitare iniţiate, nu s-a mai putut asigura supravieţuirea pacientului”, arată procurorii Parchetului Capitalei.

Anchetatorii susţin că fapta medicului Mihaela Duţă (foto dreapta) de a nu efectua manevre de resuscitare, în condiţiile în care a constatat sau trebuia să constate că Ekeng se afla în fibrilaţie ventriculară, „anulând astfel, prin inacţiunea sa nejustificată, orice şansă de supravieţuire a pacientului”, se înscrie între cauzele care au determinat decesul pacientului.

La rândul lor, medicii legişti care au efectuat autopsia arată că în cazul atleţilor care suferă de tahiartimie, cum a fost cazul lui Ekeng, mai mult de 95% din cei ce sunt defibrilaţi supravieţuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. „Şansele de supravieţuire scad cu 5,5 % pe minut”, mai arată aceştia.

6 mai, zi de doliu

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit în 6 mai, după ce s-a prăbuşit pe teren, în minutul 70 al meciului cu FC Viitorul. Acesta a fost dus cu o ambulanţă Puls la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi 30 de minute, însă nu a mai putut fi salvat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis atunci un dosar penal, în care au fost făcute cercetări in rem, pentru ucidere din culpă, iar joi, la o lună şi jumătate de la începerea anchetei, a fost pusă sub acuzare Mihaela Duţă, de la Ambulanţa Puls.  

Lipsa de acţiune are consecinţe grave

Atitudinea doctoriţei Mihaela Duţă este condamnată de o parte dintre specialiştii din medicina de urgenţă. Faptul că nu a evaluat complet starea pacientului şi nici nu i-a acordat acestuia primul ajutor este un lucru foarte grav, spun, la unison, experţii.

„Lipsa de acordare a asistenţei medicale poate merge până în penal, e prevăzut în lege. Lipsa de acţiune, în sensul în care vezi un pacient care cade în faţa ta, are consecinţe grave. Cu atât mai rău e faptul că medicul despre care vorbim e specializat în medicină de urgenţă. Dacă era medic generalist, poate nu era o culpă la fel de mare. Dar, ca medic urgentist, specialitatea te obligă să recunoşti un stop cardiac şi să acţionezi, să acorzi primul ajutor, iar dacă nu ştii, să ceri ajutorul altora”, a explicat un specialist în medicină de urgenţă precizând că şi Colegiul Medicilor Bucureşti ar trebui să deschidă o anchetă în acest caz.

Grasu: „Uneori, şocul electric nu scoate pacientul din fibrilaţii”

Doctorul Cristian Grasu, şeful Societăţii Române de Salvare, este însă de altă părere. „Din punctul meu de vedere, trebuia să pună electrozii pe fotbalist chiar acolo, pe teren. Însă, să zici că doctorul l-a omorât pe pacient, este totuşi o exagerare. În niciun caz nu a fost tentativă de omor. Cert e că, din datele pe care le avem, medicul nu a procedat corect, dar acele acuzaţii aduse de procurori chiar trebuie dovedite. Altfel, riscăm ca şi medicii din România să ajungă să practice medicina defensivă şi să se acopere de hârtii pentru orice manevra fac, de teama de a nu ajunge după gratii”, a precizat Cristian Grasu.

Profesorul G.A. Dan, Şeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul Colentina: „Nimeni nu a pus mâna pe pieptul lui să-i facă masaj, este ceva grotesc“

„Adevărul“: Vă întreb direct: putea fi camerunezul Patrick Ekeng salvat?

Profesorul Gheorghe Andrei Dan: În primul rând, probabilistic, putea fi depistat şi ferit de o asemenea tragedie, ceea ce era mai bine. În al doilea rând, putea fi salvat pe teren cu un minim de asistenţă pe care să o fi făcut nu neapărat un doctor. Un lucru este clar: oricine putea să intervină. Faptul că zeci de persoane s-au adunat în jurul acestui om, uitându-se la el ca la un spectacol şi nimeni nu a pus mâna pe pieptul lui să-i facă masaj, este ceva grotesc. Acest caz e pentru mine un memento dureros pentru mai multe probleme pentru care mă lupt de ceva vreme: educaţie privind moartea subită (a doctorilor şi populaţiei), preocupare şi investiţie pentru prevenţie primară, utilare minimală pentru resuscitare cardio-pulmonară pentru locurile publice - stadioane, gări, aeroporturi, scoli, institutii etc. Această utilare include prezenţa de defibrilatoare automatizate (AED).

Unde s-a greşit? Cum trebuia intervenit?

Ekeng a cumulat trei goluri ale sistemul sanitar. Nu a fost depistat înainte şi nu sunt deloc convins (după datele publicate în presă) că nu putea fi depistat  respectându-se normele medicale în vigoare pentru sportivii de performanţă, indiferent că acest lucru putea atrage interzicerea practicii sportului de performantă. Apoi, nu i s-a dat, se pare, asistenţa bazică la locul respectiv, ceea ce este o neglijenţă impardonabilă. În al treilea rând, lipsa de pregătire a populaţiei şi conştientizarea factorilor de decizie în privinţa morţii subite cardiace, mai ales în prevenţia primară. Moartea unui tânăr este un fenomen rar, dar cu conotaţia morală a unui dezastru. Resuscitarea poate salva vieţi. Categoric! De la început vreau să subliniez că nu cunosc în amănunt ca doctor patologia tânărului fotbalist, ci doar ceea ce s-a popularizat prin intermediul canalelor media. Pe de altă parte, cunosc foarte bine, atâta timp cât îi învăţ pe alţii, problema morţii subite cardiace şi cea a opririi cardiace.

În cât timp trebuie făcută resuscitarea pentru a avea succes?

Ea trebuie să se aplice în minute. Geometric şansa pacientului de a fi salvat scade cu fiecare minut care trece dat fiind faptul că apar rapid leziuni cerebrale ireversibile. Din acest motiv trebuie educată populaţia, pentru ca şansa ca un medic să fie lângă victimă la producerea evenimentului este minimă. Moartea subită cardiacă este o moarte aritmică de cele mai multe ori, este o moarte electrică, Actele esenţiale ale resuscitarii sunt masajul cardiac şi defibrilarea cardiacă. Defibrilatorul automatizat are un preţ rezonabil şi este destinat uzului larg, având instrucţiuni foarte clare înscrise pe el.

Vorbeaţi de prevenţia primară. Ce presupune ea?

Asta înseamnă, în primul rând, să ştim cine este predispus să facă un episod de oprire cardiacă. Or, cei care practică sport de performanţă sunt o categorie aparte. Nu pentru că sportul de performanţă omoară sau este cauză de oprire cardiacă, ci pentru că sportul de performanţă este o cortină care se ridică de pe cauze ascunse a unor pacienţi care fac moarte subită cardiacă. Sportul este ca un test de enduranţă pentru pacienţii care au un “defect ascuns”. Numărul absolut de morţi subite cardiace la vârste tinere nu este mare la sportivi, dar densitatea este  mai mare decât în populaţia generală de aceeaşi vârstă. Tocmai fiind că sportul de performanţă e ca o provocare biologică, orice sportiv care vrea să facă performanţă trebuie să fie testat pentru a i se descoperi un eventual defect ascuns.

Există reguli în acest sens?

Bineînţeles! Există reguli foarte simple şi clare care permit medicului de medicină sportivă sau celui care evaluează să găsească acea categorie la risc şi să meargă mai departe cu investigaţiile. Una din modalităţi este examenul clinic obişnuit, chestionar asupra familiei şi simpla electrocardiogramă. Electrocardiograma îţi relevă criterii care denotă adaptare la sport de performanţă şi care sunt normale şi criterii care ridică semne de alarmă. Aceste criterii sunt standardizate internaţional. Faci o electrocardiogramă şi pe ea apar elemente cu care poţi determina dacă ele sunt sau nu suspecte. Dacă aceste metode simple sunt aplicate se poate identifica populaţia „la risc”.

Rezultatul anatomo-patologic al lui Ekeng arăta că suferea de hipertrofie...

Dacă acest pacient avea hipertrofie, una din formele genetice cel mai frecvent asociate morţii subite cardiace, adică avea un perete ventricular cardiac foarte gros, mi-e foarte greu, ca medic cu experienţă de 50 de ani, să cred că acest lucru nu era identificabil la examenele anterioare. Boala se numeşte cardiomiopatie hipertrofică, iar în Statele Unite ale Americii este prima cauză de moarte subită la sportivii de performanţă. În Europa este probabil pe locul doi. Majoritatea acestor sportivi care sunt victime a unei opriri cardiace au o boală organică structurală care poate fi depistată. O mică parte au o boală genetică ce nu are corespondent structural depistabil. E vorba despre o boală electrică, dar chiar şi ea poate fi depistată, prin acele teste pe care le menţionam, la un număr mare de pacienţi.

Există riscul ca aceste testări să nu fie făcute cu maximă seriozitate?

Am avut ocazia ca doctor care lucrează în domeniu să iau contact cu sportivi de performanţă juniori sau seniori, la care să le atrag atenţia că eu nu am drept decizional, dar că nu e în regulă ce se întâmplă cu ei şi să nu primesc un rezultat în privinţa evaluării lor, ba chiar să-i văd ulterior continuându-şi activitatea sportivă. Să nu uitaţi că aici e o luptă ascunsă. Pe de-o parte, sportivul de performanţă are o viaţă condiţionată psihologic de ceea ce face. Pentru el, a-i spune că nu mai poate continua este o traumă. De aceea, şi răspunderea, în momentul în care îi spui că nu poate continua, trebuie să fie foarte bine susţinută. Pe de altă parte, cel care face analize trebuie să aibă o maximă responsabilitate pentru că se găseşte în faţa unui tânăr care poate muri şi nu are dreptul(moral, etic şi în ultimul rând legal) să dea greş în direcţia aceasta.

Cum sunt pregătiţi medicii de medicină sportivă?

Nu pot să ştiu ce se întâmplă la institutele de medicină sportivă. Dar, ştiind lacunele generale ale sistemului medical românesc, îmi permit să am anumite dubii. Nota bene, când vorbesc despre sistemul medical îndoiala mea nu se referă la calitatea medicilor! Nu ne-am întâlnit cu ei, nu i-am văzut la cursurile de moarte subită pe care le ţinem. Semnalul de alarmă trebuie tras, moartea unui tânăr este un doliu al omenirii în întregime. Dacă opinia medicului  anatomo-patolog apărută în presă este cea corectă, mi-e foarte greu să accept că acest tânăr nu era depistabil,  fără prea multă cheltuială de timp şi resurse.

Cum stă România la capitolul defibrilatoare?

Suntem repetenţi! Mă întreb dacă stadionul Dinamo, unde a avut loc tragedia, are măcar un defibrilator automatizat care să fie pus pe un perete, aşa cum este indicaţia europeană şi internaţională pentru orice instituţie publică şi aşa cum am văzut, cu plăcere, la Aeroportul Otopeni. Există şi la noi oameni care ştiu să facă resuscitare, dar categoric educaţia populaţiei la nivelul general este incompletă şi total insuficientă.

În alte state, cum sunt SUA şi Franţa, copii de şcoală ştiu cum să intervină dacă un pacient cade pe stradă şi are un episod de oprire cardiacă. În aceste state inclusiv oamenii care au o pregătire medie sau sub medie ştiu ce să facă. Duceţi-vă pe stradă la noi şi testaţi. Vă garantez că din 100 de oameni găsiţi doi care să ştie cum să procedeze. Este o ruşine naţională şi pentru asta nu pot fi incriminaţi doctorii, pentru că medicii sunt doar cei care implementează educaţia, este nevoie de organizarea unui întreg sistem de educaţie la nivel populaţional. Iar acesta este un act politic!