Guvernul va sesiza DNA cu privire la retrocedarea ilegală a unui teren de 8 hectare din sectorul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul va sesiza DNA cu privire la o retrocedare a unui teren de opt hectare FOTO Adevărul
Guvernul va sesiza DNA cu privire la o retrocedare a unui teren de opt hectare FOTO Adevărul

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) după ce au descoperit că un teren de opt hectare din zona Andronache din Capitală ar fi fost restituit ilegal. Potrivit raportului Corpului de control, valoarea terenului este cuprinsă între 8 şi aproximativ 24 de milioane de euro, iar dreptul de proprietate a fost restitui cesionatului în baza unui contract de numai 1,7 milioane de euro.

Vinovaţii ar fi membrii comisiile de retrocedări a municipiului Bucureşti, care nu ar fi încheiat protocolul de predare-preluare a terenului şi procesul verbal de punere în posesie, chiar dacă această comisie avea ca atribuţie pricipală verificarea legalităţii propunerilor înaintate de subcomisiile locale.

Teren se află în zona Andronache din sectorului 2 al Capitalei  şi a fost în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Iniţial, terenul a fost retrocedat unei persoane fizice, care ar fi fost moştenitoarea autorului Ştefan Ion Jelescu, care a murit în 1956 şi care ar fi deţinut terenul aflate, în trecut, pe teritoriul administrativ-teritorial al comunei Pantelimon. 

De asemenea, pe 29.07.2011, acelaşi teren a fost pretins şi de către un cesionar, o femeie de 62 de ani, cetăţean român cu domiciliul în Germania şi reşedinţă stabilită în Bucureşti. În urma unei expertize, s-a demonstrat că acel teren nu aparţinea autorului Jelescu.

Raportul Corpului de Control privind terenul din cartierul bucureştean Andronache

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite