Fostul ministru al Economiei Dan Ioan Popescu află pe 25 iunie dacă îi vor fi confiscaţi patru milioane de lei din avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Ioan Popescu a fost ministrul Economiei în perioada Guvernului Năstase FOTO Adevărul
Dan Ioan Popescu a fost ministrul Economiei în perioada Guvernului Năstase FOTO Adevărul

Curtea Supremă a decis, luni, să amâne pentru 25 iunie sentinţa în dosarul privind confiscarea unei părţi din averea fostului ministru al Industriilor şi Economiilor Dan Ioan Popescu.

La ultimul termen de judecată, care a avut loc astăzi, avocaţii soţilor Popescu au susţinut în faţa completului de judecată că au trecut opt ani de când clienţii lor se simt nu judecaţi, ci hărţuiţi, iar instanţa de fond s-a purtat ca un pluton de execuţie şi nu le-a luat în seamă nicio probă.

De cealaltă parte, procurorul şi reprezentantul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au solicitat respingerea recursului, depus de Dan Ioan Popescu la decizia de confiscare a averii, ca nefondat.

Curtea Supremă a admis, pe 14 iulie 2011, confiscarea a peste patru milioane de lei. Decizia a fost contestată de Dan Ioan Popescu la completul de cinci judecători al Instanţei Supreme.

Judecătorii au arătat în motivarea deciziei că peste patru milioane de lei din averea dobândită de fostul ministru Dan Ioan Popescu şi soţia sa, reprezintă cheltuieli făcute în baza unor venituri a căror obţinere s-a dovedit a fi ilicită.

Instanţa a constatat că valoarea de 2,62 milioane de lei, pretins încasată în baza unui contract de cesiune de părţi sociale la SC Ital Agency SRL, nu poate fi inclusă la capitolul venituri, nefiind dovedită ca fiind obţinută real, „deci cu atât mai puţin licit”. Judecătorii au apreciat că actul juridic de cesiune a părţilor sociale a fost fictiv şi fondat pe o cauză falsă.

De asemenea, instanţa a înlăturat de la capitolul venituri suma de 568.000 de lei care ar fi fost obţinută din vânzarea în regim de consignaţie a 41 de obiecte, întrucât acestea nu apar în certificatul de moştenitor şi nici nu s-a dovedit că Elena Popescu le-ar fi introdus în ţară cu ocazia căsătoriei.

În ceea ce priveşte suma de 155.744 de lei care ar fi fost cheltuită pentru achiziţionarea de obiecte de artă şi bijuterii, nu există niciun temei privind existenţa acestor tranzacţii, au mai notat judecătorii în motivarea deciziei.

„Pentru perioada 12 decembrie 2000 - 14 decembrie 2004, capitolul cheltuieli este excedentar, persoanele cercetate făcând cheltuieli nejustificate ca fiind făcute din venituri licite, cheltuieli care însumează în total 4.081.676,8 lei, astfel că instanţa va dispune confiscarea totală a acestei sume şi obligarea persoanelor cercetate să achite această sumă la bugetul statului”, potrivit motivării deciziei.

Pe 7 aprilie 2008, un complet de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) decidea ca procesul privind averea dobândită de Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia să fie reluat de Secţia de Contencios-Administrativ şi Fiscal a Instanţei Supreme.

În acest proces, iniţial, un complet de trei judecători al Curţii Supreme a decis închiderea dosarului, motivând că procurorul general Ilie Botoş, cel care a cerut verificarea averii fostului demnitar, nu şi-a întemeiat suficient solicitarea de verificare, că nu cuprinde dovezi şi sursele de unde pot fi cerute acestea, limitându-se doar la două articole din presă.

De asemenea, Instanţa Supremă a amendat şi maniera soluţionării cererii procurorului Botoş de către Comisia specială de verificare a averii demnitarilor constituită la nivelul Înaltei Curţi, cea care a fost sesizată în primă instanţă de către fostul şef al Ministerului Public.

Potrivit motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât sursa de provenienţă a averii soţilor Popescu, cât şi modul în care aceştia au efectuat cheltuielile sunt licite, motiv pentru care Instanţa Supremă a decis închiderea dosarului şi ridicarea sechestrului asigurator pus pe mai multe bunuri ale familiei fostului demnitar.

În final, judecătorii arătau că activitatea de verificare a averilor este preluată de Legea 144/2007 privind Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel că instanţele de contencios administrativ şi fiscal sunt competente să judece aceste cazuri, iar în cazul miniştrilor, senatorilor, deputaţilor - Instanţa Supremă.

Ulterior, prin decizia irevocabilă din 7 aprilie 2008, s-a admis recursul Ministerului Public împotriva deciziei de pe 1 octombrie 2007 şi s-a stabilit casarea acesteia şi trimiterea cazului la Secţia de Contencios Administrativ a ICCJ, pentru rejudecare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite