Fabule europene. Blestemul lui Kadhafi şi naufragiul Europei

La poarta Europei plutesc morţi fără număr. Ieri, 400. Vă amintiţi de naufragiul Titanicului în noaptea de 15 aprilie 1912? Ei bine, în 2014, 3400 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană, atrage atentia Amnesty International. Adică de două ori Titanicul. Există, măcar în embrion, o conştiinţă morală a Europei?

Cel puţin 400 de imigranţi au pierit în apele Mediteranei în aceaste zile, încercînd să ajungă din Libia în Italia. În tragedia de la Lampedusa se înecaseră, în 2013, 366 de oameni. Ororile umanitare par şi mai imorale când claritatea cifrelor le aşază indecent în ierarhii ale nefericirilor.

În urmă cu două zile, gărzile care supravehează coastele italiene ar fi reperat nu mai puţin de 42 de ambarcaţiuni pe care erau înghesuiţi 6500 de imigranţi. Nu puţini vor vedea aici împlinirea blestemului lui Kadhafi, care ştia foarte bine că Libia sa era un filtru între continentul african şi bătrîna Europă.

Ce face bătrîna Europă – altfel, atît de impresionabilă şi de eficientă în cazul tragediei unui avion împins la prăbuşire de negura minţii unui singur om?

Europa a înlocuit „Mare Nostrum”, operaţiune de salvare iniţiată de guvernul italian după tragedia de le Lampedusa, cu „Triton”, operaţiune de control al frontierelor în Mediterana. Viaţa imigranţilor costa prea mult guvernul italian, care a stopat, finanţarea cu 9 milioane de euro lunar, a activităţii „Mare Nostrum”. În consecinţă, în faţa acestei hemoragii, Europa s-a gândit că ajung 2.9 milioane de euro pe lună pentru patrulări în apele internaţionale!

Imperială, Europa trimite ceva soldaţi la graniţe şi apoi arată, cu aroganţă, spre guvernele naţionale: ajutorul umanitar - vă priveşte; salvarea, primirea, înregistrarea imigranţilor e treaba voastră, a naţiunilor aflate la marginea continentului nostru unit.

Ce este azi, Europa noastră unită? 

Un vechil: administrator şi perceptor de taxe continentale. Un distribuitor sofisticat de bani. O fabrică de regulamente.

Ispravă glorioasă, de ultimă oră: trasabilitatea cărnii. Obligativitatea de a menţiona pe etichetă originea ciozvîrtei de pus pe grătar. Atîta transparenţă a negoţului comun ne uneşte şi mai mult întru spiritul european.

Aşa, şi ce mai este Europa azi? 

Un distribuitor de bani comuni, căpuşat magnific de mafia organismelor care ştiu „să aplice” la fondurile europene. Preţăluiţi în aur,  aceşti specialişti au învăţat să bifeze criterii eligibile (tema „minorităţilor” vă spune ceva?), şi să imagineze, cu suprapreţ, proiecte perfect inutile dar care respiră ideologia binelui comun european (oare  cîte utilaje şi cîtă aparatură zac nefolosite, cîştigate cu bani europeni,  în parohia unor regiuni, a unor primării, consilii locale, spitale sau şcoli?).

Unde e, în această risipă magnanimă, Europa umanitară? Există, măcar în embrion, o conştiinţă morală a Europei?

Cînd îşi ocupă şezlongurile pe malul unei mări de cobalt transparent, naţiunile Europei se privesc ele, un pic în ochi? În afară de gelozii ancestrale, ce subiecte mai dezbat francezii cu germanii, românii cu bulgarii şi ungurii, nordicii cu sudiştii? Europeni pur sînge, mînaţi de un destin comun, se întreabă ei, unii pe alţii, cu lama unei imense îngrijorări în privire, ce facem cu puhoiul de nefericiţi care ne bat la uşă? Cîte bărci de salvare avem fiecare? Cine, cum, unde îi primeşte?

Mediterana nu e destul de încăpătoare pentru cît ne vor bântui sufletele dizolvate în ea.