Exerciţii de dicţie pentru directorii pe cale de a fi demişi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu, nu ştim şi nu cred că vom şti vreodată motivul adevărat al intempestivei plecări din fruntea Serviciului Român de Informaţii a d-lui George Cristian Maior.

Nu stă în firea domniei sale să dea prea multe explicaţii, nu e în fişa postului pe care l-a ocupat obligaţia de a o face. Putem vorbi mai curând despre obligativitatea discreţiei, dacă nu cumva chiar a tăcerii. Ne amintim, de pildă, că limbuţia l-a costat şefia pe dl. Claudiu Elwis Săftoiu, numit de preşedintele Traian Băsescu, aşa, ca să îi facă un hatâr Adrianei Săftoiu, director al SIE.

În absenţa unei explicaţii, jurnaliştii îşi dau cu presupusul. Unii spun că fatală i-ar fi fost d-lui Maior relaţia antagonică pe care ar fi stabilit-o în vremea din urmă cu oficialii Curţii Constituţionale. Mai exact, presupusa presiune exercitată de domnia sa asupra acestora în chestiunea legilor ce ar implica un mai sever control al comunicaţiilor electronice interpersonale. Indiferent dacă acestea se desfăşoară prin internet sau cu ajutorul cartelelor prepay.

Alţii socotesc că dl. Maior a fost excesiv de vorbăreţ în cursul unui interviu difuzat la sfârşitul săptămânii trecute de o televiziune comercială. Interviu în care fostul spion şef pe probleme interne al României a admis ceea ce ştiam cu toţii. Şi anume că în felurite organe de presă ar exista ofiţeri sub acoperire. Şi că aceasta ar fi o practică legitimă, acceptată ca atare în lumea marilor democraţii occidentale.

Afirmaţia mai sus citată a scos din adormire felurite ONG-uri ce au început să scrie pronunciamente revoltate prin care solicită clarificarea problemei şi încetarea acestor practici calificate drept antidemocratice. O face chiar şi şefa unei astfel de organizaţii care scrie fără să-i tremure tastele computerului atunci când ştie că producţiile sale vor fi publicate de o revistă ce de puţină vreme are în fruntea ei un gazetar militant, cu trecut greu, acuzat acum vreo doi ani că ar fi fost făcut în secret colonel, e drept nu de serviciu secret, ci de MAN.

Din dulcele somnuleţ de după-amiază din care nu îl trezesc decât coşmarurile iminentei sale demiteri şi momentele în care trebuie să fie deştept pentru a semna statele de plată cu sumele ameţitoare ce se duc în buzunarele amicilor săi miluiţi cu felurite colaborări bine plătite, s-a înviorat de câteva zile şi dl. Stelian Tănase. Încă preşedinte-director general al SRTV, Dl. Tănase i-a cerut directorului interimar al SRI, generalul Florian Coldea, printr-o scrisoare deschisă, suspect de repejor făcută publică, retragerea ofiţerilor acoperiţi din TVR.

Nu voi pune la îndoială nici un moment posibilitatea, pentru mine, realitate, ca în TVR să existe astfel de ofiţeri acoperiţi. Chestiunea nu ţine doar de trecutul zbuciumat al instituţiei astăzi conduse spre dezastrul final de dl. Stelian Tănase. De faptul că, imediat după căderea comunismului, chiar înainte ca arhivele CNSAS să fie deschise liberului acces, presa a dezvăluit că mulţi, foarte mulţi teleaşti cu renume mai aveau un al doilea job, fără condică şi fără stat de salarii. Şi că tocmai acest al doilea job, conştiincios îndeplinit, îi ajuta să şi-l menţină pe primul.

Chestiunea ţine de însuşi statutul de instituţie de grad zero al SRTV. Or, un astfel de statut presupune existenţa unor raporturi speciale cu instituţii încă şi mai speciale. Nu, nu e vorba de turnătoria aproapelui, sport naţional de altfel în România comunistă, dar şi în cea post-comunistă, ci de specificul unei instituţii care, în cazuri excepţionale, trebuie să adopte urgent un comportament excepţional.

E vorba apoi de faptul că statutul de persoană publică, presupusă a avea abilităţi superioare de comunicare, îi transformă pe unii angajaţi din media în candidaţi siguri la statutul de ofiţer acoperit. Oamenii de presă circulă mai des în străinătate, au mai uşor acces la cercurile apropiate marilor lideri ai lumii. Acest statut le permite să obţină mai lesne informaţii- nu-i vorbă că adesea aceste informaţii li se servesc anume- dar şi să le plaseze.

Mă gândesc la acea categorie de informaţii despre care se socoteşte că trebuie să fie cunoscute, dar nu pe căi formale, în văzul şi în auzul tuturor. Misiunea acestor jurnalişti e comparabilă cu aceea a unor consuli, deci a personalului diplomatic. Iar dl. Maior avea dreptate. Astfel de intermediari există peste tot în lume. Şi nu doar în filmele de serie B difuzate de TVR când nu transmite pe post de trufandale filmele de odinioară cu ilegalişti.

Pariez că apelul d-lui Stelian Tănase i-a stârnit în cel mai bun caz un zâmbet generalului Coldea. Nu mă aştept să-i dea curs, nu mă aştept nici ca dl. Coldea să emită un ordin de zi pe SRI prin care să îşi retragă oamenii din interiorul TVR. Cum nu mă aştept nici la un val de demisii, de gentlemen agreements în urma cărora „acoperiţii” din TVR să părăsească „sticla” din Dorobanţi şi, în cel mai bun caz, să înceapă să scrie pe bloguri, aşa cum face acum autodeconspiratul Robert Turcescu.

Sunt gata să pariez că nici măcar d-l Stelian Tănase nu se aşteaptă, în forul său interior, nici la cea mai mică reacţie, nici măcar la cel mai mic răspuns din partea suplinitorului de spion şef. De fapt atâţia ani spionul şef en titre.

Stelian Tănase a vorbit doar ca să vorbească. Doar spre a-şi mai repara niţel imaginea şifonată. Numai ca să ne reamintească existenţa domniei sale. Doar spre a mai poza în fiinţă dedicată trup şi suflet democraţiei. Numai spre a mai face niscaiva exerciţii de dicţie. Nu pentru câinii fără stăpân, aşa cum sună titlul unei piese de teatru a lui Dan Mihu, ci pentru un director pe cale de a fi demis. Fiindcă Stelian Tănase este acum „liber de contract” şi în căutarea stăpânului care să îi garanteze perpetuarea în fruntea TVR. Un loc unde nu trebuia să fie numit vreodată.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite