Vineri s-au transmis simultan mai multe mesaje din pachetul tradiţional rusesc care s-a aflat mereu la dispoziţie în panoplia Războiului Rece, folosite acum pentru uzul mai multor audienţe. Desigur, trebuie început cu cele locale: din Federaţia Rusă, din Republica Moldova şi din România. Acesta este primul grup de ţinte, un public direct şi uşor inflamabil datorită proximităţii directe şi foarte interesant de folosit drept cutie de rezonanţă.

Domnul Rogozin ştia foarte bine, cum s-ar putea altfel, că numele său, alături de al altor înalţi demnitari din Federaţia Rusă, este pus pe listele de interdicţie, europene şi americane, stabilite în pachetul prim de sancţiuni, cel dat imediat după anexarea ilegală de către Rusia a Peninsulei Crimeea, pachet menţinut ca atare până în ziua de azi şi susţinut de ţările din UE, NATO şi de partenerii internaţionali ai acestora. Drept care, episodul de vineri poate fi interpretat drept o provocare deliberată din partea domnului Rogozin, ştiindu-se dinainte rezultatul, tocmai pentru a putea clama acasă, în Rusia, efectele dezastruoase pe care le are blocada instituită de Occident şi, de aici, nevoia de a lupta cu toate armele împotriva sa.

Cui prodest? Foarte simplu, jocul este imaginat în folosul personajului esenţial al tuturor scenariilor politice ruseşti ale momentului, adică domnul Vladimir Putin, cel intrat deja în campania de alegeri prezidenţiale şi care are nevoie acum de o credibilizare personală precum şi de o justificare a liniei din ce în ce mai dure faţă de un Occident pe care-l prezintă din ce în ce mai des drept unul opresiv, care-i izolează ţara şi o face să fie supusă unor privaţiuni economice evidente, tocmai deoarece singura soluţie este dirijarea unor sume astronomice către înarmare.

Al doilea public-ţintă este cel din Republica Moldova, unde preşedintelui Dodon i s-a rezervat o parte importantă din acest joc de propagandă, fiind invitat să iasă rapid cu chemarea la luptă, vinovaţii prezumtivi fiind unioniştii destabilizatori de ţară, cei care ţin cu România, adică cu ţara care l-a necăjit atât de tare pe domnul Rogozin, beneficiind de sprijinul unei nemernice majorităţi parlamentare:

„Ei vor conflict, vor război aici. Majoritatea parlamentară de la Chişinău s-a implicat în acest joc geopolitic murdar care nu are nicio legătură cu interesele Moldovei. E o majoritare unionistă, pro-NATO. Le spun că totul se schimbă, totul e trecător. Acum suferă moldovenii, oamenii simpli, şi aici, şi în Rusia. Blocarea zborului spre Chişinău e treaba internă a României. Am vorbit cu domnul Rogozin. În avion erau sute de moldoveni, cu copii mici, care veneau acasă. De ce aţi făcut asta? De ce aţi ţinut în aer sute de cetăţeni ai Moldovei, copii mici, care plângeau 3-4 ore în avion, nu ştiau ce se întâmplă. Cum se explică că cetăţenii altui stat, românii, unioniştii, deputat din România, blochează aeroportul din Chişinău? Cum ar fi dacă un deputat rus ar face asta?“.

Mesaj sentimentalo-demagogic care, imediat, este urmat de „trecerea la chestiune“, adică de avertismentul pe care trebuie să-l audă o populaţie care urmează să fie obişnuită rapid cu ideea că domnul Dodon ar putea declanşa scenariul unor confruntări civile, caz în care, ca în Ucraina, să apară perspectiva unor mutaţii violente pe scena politică:

În ce ne transformăm? Vreau să vin cu un mesaj către cetăţenii care m-au sunat. Poliţia nu o să ne apere. Fiţi de-a gata. Când o să vă spun, să fiţi la Chişinău toţi. (...) Se apropie momentul când trebuie să îi punem la punct fiecare. (...) Înca o dată, fiţi gata. Văd că guvernarea altfel nu înţelege. (...) Nu o să stau să aştept când o să veniţi aici cu 300 de unionişti şi combatanţi ca să trageţi în preşedinţie. (...) Fiţi gata ca atunci când se vor mai întampla astfel de cazuri, eu voi chema oamenii mei la Chişinău pentru a ne apăra... Noi asistăm la un show rusofob fără precedent, care este îndreptat spre distrugerea relaţiilor moldo-ruse“.

Mai clar nu se poate. Cine trebuie să audă ceva, e de acum avertizat, cu sinceritate şi lipsă de mănuşi de protecţie, adevărat fără a se preciza un amănunt esenţial, uitat cu modestie de preşedintele Dodon: cine ar fi „oamenii mei“ pe care se pare că este gata să-i folosească drept masă profesionistă de atac?

Mai departe, al treilea public-ţintă este cel din România, ţară membră NATO şi UE. Aici s-a simţit nevoia unui mesaj de tip insultă directă „ticăloşilor, veţi plăti!“, aşa cum se cuvine ţării care achiziţionează sisteme de rachete PATRIOT şi care a găzduit cele mai mari manevre NATO din acest an şi care, în modul cel mai vizibil, beneficiază de o atenţie susţinută a partenerilor săi europeni şi americani ca pol de stabilitate esenţial în peisajul geopolitic al regiunii. În consecinţă, românii trebuia să fie umiliţi şi insultaţi cu vorbe grele şi mitocăneşti. Dar nu numai atât, căci, poate, asta s-a mai auzit şi, dacă era doar atât, putea fi considerat drept o simplă mârlănie la nivel înalt.

Numai că lucrurile au evolut rapid pe un cu totul alt nivel, în momentul în care Moscova a trimis Bucureştiului o notă oficială de „protest hotărât“ , considerând incidentul „drept o provocare deliberată, provocând deteriorarea gravă a relaţiilor bilaterale“. Pentru a fi şi mai clară situaţia, Grigorii Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe, a catalogat acţiunile Bucureştiului drept un demers aflat „la un pas de huliganismul internaţional. Acest gest poate fi considerat decât unul profund antirusesc şi nepoliticos“.

Adică, spun ruşii, trecem în categoria superioară a incidentelor internaţionale provocate deliberat de un stat membru NATO şi UE, cu un comportament „la un pas de huliganismul internaţional“. Mesaj spus pentru a fi auzit de organizaţiile din care face parte România şi care este conceput ca parte integrantă a justificărilor politice şi morale pentru recent anunţate măsuri fără precedent de întărire a dispozitiveloor militare din Districtul militar Sud al Federaţiei Ruse, cu trimiterea de noi echipamente de ultimă generaţie, aşa cum a anunţat ministrul rus al Apărării.

Până la urmă, pe fond, despre asta e vorba. E un nou episod, poate de data asta scris în litere mult mai vizibile ca deobicei, al unui Război Rece de pe frontiera dintre NATO/UE şi Federaţia Rusă, cu o dimensiune de propagandă de luptă mult mai intensă pe măsură ce efectele sancţiunilor se face simţite din greu într-o Rusie care are din ce în ce mai puţine opţiuni în afară de cele ale forţei sau ameninţării cu forţa. În consecinţă, putem să ne mai aşteptăm la asemenea episoade de tensiune escaladată în mod voluntar. Înspre impresionarea adversarului, cu orice preţ, atenţi la efectele interne ale propagandei, asta chiar dacă oponentul este din ce în ce mai puţin sensibil la aceste gesturi inamicale şi îşi vede de lucrarea sa proprie, adică, în cazul nostru, de asumarea pe deplin a condiţiei noastre de aliat, membru în NATO şi în Uniunea Europeană. Că aplicarea corectă a regulilor şi deciziilor comune din spaţiul european şi euro-atlantic ne aduce pe cap şi asemenea episoade, asta este ceva de la sine înţeles şi, din această cauză, ele trebuie tratate exact cum merită. Şi cum, în acest caz, bine procedează România.