Elena Udrea vrea ca dosarul Gala Bute să se întoarcă la procurori: Dosarul a fost făcut „pe repede înainte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a judecat, luni, un nou termen în dosarul „Gala Bute” în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Fostul ministru a cerut ca dosarul să fie restituit procurorilor.

Elena Udrea a declarat la ieşirea din sala de judecată că avocaţii săi au cerut restituirea dosarului la Parchet pe motiv că faptele din dosar nu sunt probate, iar dosarul a fost făcut „pe repede înainte”. 

„Ca să vedeţi o situaţie care este ciudată, asta în cazul în care nu aţi ştii ce resorturi au în spate aceste disjungeri. Cel care spune că a dat mita în cazul celebrei genţi cu 900.000 de euro este cercetat într-un dosar disjuns de dare de mită şi Parchetul spune că trebuie să ancheteze în continuare această faptă. În schimb, luarea de mită este certă din punctul de vedere al Parchetului, poate fi  judecată. Întrebarea mea în instanţă a fost: Ce se întâmplă dacă Parchetul constată că nu s-a dat mită? Atunci cum poate fi certă luarea de mită? Sau cum se poate proba fapta de abuz în serviciu de care sunt acuzată cu privire la implicarea ministerului în Gala Bute?”, a spus Udrea.

De asemenea, aceasta a adăugat că niciun angajat al ministerului nu este acuzat de nicio faptă penală.

„Niciunul dintre angajaţii ministerului care au fost audiaţi în trei ani de câte două trei ori nu sunt acuzaţi de nimic. În schimb, sunt acuzată eu deşi nu am nicio acuzaţie materială, niciun fapt material în organizarea ministerului pentru că aveam toate atribuţiile delegate secretarului general. Cu toate acestea, Parchetul disjunge dosarul cu privire la angajaţii ministerului, spune că trebuie să mai cerceteze, să mai vadă dacă au făcut ceva penal, în schimb, eu sunt trimisă în judecată pentru abuz în serviciu”, a mai spus Elena Udrea.

Magistraţii sunt aşteptaţi să se pronunţe pe cererea Elenei Udrea privind întoarcerea dosarului la anchetatori pe 18 iunie.

Elena Udrea, trimisă în judecată în dosarul „Gala Bute”

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, pe 21 aprilie, să o trimită în judecată pe Elena Udrea sub acuzaţiile de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Rudel Obreja, Ion Ariton, Tudor Breazu, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Elena Udrea, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (Ştefan Lungu, consilier personal al ministrului, Ana Maria Topoliceanu, director CNI, Gheorghe Nastasia, secretar general al ministerului şi Tudor Liberiu Breazu, asistent personal) ar fi primit, cu ştiinţa Elenei Udrea, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister.

Sumele obţinute ar fi intrat fie nemijlocit în posesia Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta, respectiv a Organizaţiei Bucureşti a PDL şi a lui Rudel Obreja.

Procurorii mai precizează că Udrea şi-ar fi exercitat atribuţiile în mod nelegal şi i-ar fi determinat şi pe alţi funcţionari din cadrul ministerului să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului şi creând un folos necuvenit pentru Obreja.

Udrea, cercetată într-un al treilea dosar penal

Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Cornel Resmeriţă şi Cristofor Alin Condoiu pentru infracţiunile de abuz în serviciu, şi faţă de Adrian Gardean, Miron Dorel Gardean şi Miron Lupulescu pentru dare de mită şi instigare la abuz în serviciu.

De asemenea, pentru infracţiunile de spălare a banilor şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, reţinute în sarcina Elenei Udrea, cauza a fost disjunsă şi continuă cercetările.

Elena Udrea, cercetată şi în dosarul „Microsoft”

În dosarul „Microsoft”, Elena Udrea este acuzată de trafic de influenţă, în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, trafic de influenţă, în legătură cu derularea contractului e-România, trafic de influenţă, în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro şi infracţiunea de spălare de bani.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea, trimisă în judecată. Dacă va fi găsită vinovată riscă până la 10 ani de închisoare. Ce spune rechizitoriul

Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgşor. Aceasta va sta în arest la domiciliu. „Voi rămâne în politică, sunt multe de schimbat”

Ruxandra Dragomir acuză condiţiile în care stă Elena Udrea la Penitenciarul Târgşor: „Este dezumanizant!“

Udrea cere protecţie sporită la Penitenciarul Târgşor, după ce a primit o scrisoare de ameninţare

Elena Udrea, umilită în penitenciarul Târgşor. Care sunt problemele cu care se confruntă în închisoarea de femei

Elena Udrea este şocată că a fost mutată în închisoare. Ce o aşteaptă în Penitenciarul de femei Târgşor

Dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea, trimisă în judecată. Dacă va fi găsită vinovată riscă până la 10 ani de închisoare. Ce spune rechizitoriul

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite