Dosarul Gala Bute. Ion Ariton, în faţa magistraţilor Curţii Supreme: „Sunt nevinovat!”. Elena Udrea a cerut ridicarea totală a controlului judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Adevărul
Elena Udrea FOTO Adevărul

Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, ca fi audiată de Curtea Supremă, pe 26 aprilie, în dosarul Gala Bute. La termenul de miercuri a fost audiat fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, care a negat acuzaţiile DNA.

Elena Udrea a cerut astăzi ridicarea totală a controlului judiciar. „Eu nu pot să călătoresc în afara ţării. Am încălcate astfel unele drepturi fundamentale. Această interdicţie ar fi o antepronuntare pe vinovaţia mea", a spus Elena Udrea. Ea a dat exemplu altor inculpaţi, care au avut dreptul de a părăsi ţara: Tudor Chiuariu, Radu Mazăre sau Iulian Bădescu.

La termenul din data 26 aprilie 2016 vor fi audiaţi Elena Udrea şi fostul consilier al acesteia, Ştefan Lungu. Tot la acest termen, avocaţii şi DNA trebuie să depună cereri de probe.  

Ariton a respins toate acuzaţiile DNA

Unul dintre acuzaţii din dosarul Gala Bute, Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a respins astăzi acuzatiile procurorilor DNA din acest dosar. „Sunt nevinovat!", a spus fostul ministru.

El a spus despre organizarea Galei Bute şi promovarea României în cadrul acestui eveniment, atunci când în Ministerul Dezvoltării s-a discutat despre promovarea unei Hotărâri de Guvern.

Ion Ariton este judecat pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. „Înaintea unei şedinţe de Guvern ce a avut loc înainte de Sărbătorile Pascale, sau în preajma acestora, am avut o discuţie informală, în cadrul căreia primul ministru le-a cerut reprezentanţilor ministerelor, cu respectarea condiţiilor legale, ca cei din companiile naţionale care puteau face sponsorizari să realizeze acest lucru, în cadru legal şi către Federaţia Română de Box", a spus Ariton.

A doua zi, Ariton ar fi luat legatura cu subordonaţii săi, cărora le-a transmis mesajul lui Emil Boc. „Datorită problemelor pe care le aveam în minister, nu am urmărit aspectele privind companiile pe care le aveam in subordine. Am aflat în timpul anchetei ca au fost 10 companii şi sumele care au sponsorizat evenimentul", a spus Ariton.

Fostul ministru a oferit detalii şi despre o întâlnire cu sefii companiilor care au sponsorizat Gala Bute, dar a susţinut ca acestia nu s-au întrunit doar pentru a discuta despre acest lucru, aveau si alte probleme la Bucureşti.

„Precizez că nu puteam discuta de o sumă fixă, pentru sponsorizare, eram aproape de jumatatea anului, iar fondurile companiilor aflate în subordine destinate sponsorizarilor erau epuizate sau aproape epuizate, iar decizia de acordare a acestora aparţinea Consiliului de Administraţie, şi nu directorului general, care nu era preşedintele CA. Prin urmare, directorii companiilor prezenţi la sedinţă nu puteau lua o decizie cu sumele destinate sponsorizării", a precizat Ariton.

Ariton: „Nu ştiam cine organizează gala de box”

Fostul ministru a aratat ca nu l-a cunoscut pe Rudel Obreja atunci şi că nu ştia cine organizează gala de box.
„Nu este adevarat că aş fi transmis martorei Raicu Ionica că Guvernul României a decis sponsorizarea Galei Bute cu suma de 1 milion de euro de către companiile subordonate ministerului economiei. Nu puteam face acest lucru, din cauza aspectelor arătate anterior, în legatură cu modalitatea de aprobare a sumelor. Nu este real faptul că aş fi cerut prin intermediul lui Raicu Ionica ca companiile subordonate Ministerului Economiei să sponsorizeze evenimentul cu jumătate din bugetul destinat sponsorizării", a spus Ariton. Drept dovadă, arată acesta, suma strânsă ar fi fost mult mai mică.

Ariton a explicat că atunci când s-a pus problema directorilor companiilor din subordine, deciziile le lua după ce discuta cu premierul, dar ordinul de numire îl semna el.

Procuror DNA: Era o cutumă în minister, pentru a se face sponsorizări prin intermediul companiilor din subordine?
Ariton: Nu era o cutumă. De-a lungul timpului au fost situaţii când s-au facut sponsorizări pentru diferite evenimente. În intervalul de timp de 1 an si 6 luni cât am fost la conducerea acestui minister au existat zeci de cereri de sponsorizare, iar companiile din subordine au sponsorizat mai multe evenimente.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite