Echipele de căutare au găsit fragmente mici ale avionului pilotat de Postelnicu, căutat de 4 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile americane au găsit, marţi, trei fragmente mici din avionul uşor pilotat de jurnalistul britanic de origine română Andrei Postelnicu, aparatul fiind căutat de patru zile în largul coastelor Floridei, informează site-ul postului WPTV.

Autorităţile din comitatul Martin au confirmat recuperarea a trei fragmente mici ale avionului uşor de tip Piper PA-28 Cherokee.

Avionul pilotat de jurnalistul britanic de origine română Andrei Postelnicu a dispărut vineri noapte (sâmbătă dimineaţă, ora României) în largul statului Florida. Duminică, echipele de căutare au găsit un pantof şi un rucsac aparţinând pilotului în apropiere de Insula Hutchinson.

Avionul a decolat de pe aeroportul Marathon (Florida Keys) şi ar fi trebuit să ajungă la Vero Beach vineri noaptea. Aparatul a dispărut în apropiere de coastă, în Oceanul Atlantic. Andrei Postelnicu închiriase avionul, un Piper PA-28 Cherokee, de la compania locală Pilot's Paradise.

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, marţi, că, momentan, MAE nu are confirmarea oficială privind faptul că Andrei Postelnicu ar fi pilotat avionul dispărut vineri în SUA. 

„Am transmis instrucţiuni în cursul acestei dimineţi prin Direcţia Generală Afaceri Consulare către Ambasada noastră la Washington să fie în permanent contact cu autorităţile americane. Din informaţiile pe care le primisem de la Ambasada noastră la Washington până să începem audierea la comisiile parlamentare (ora 14.00 - n.r.) se confirmă dispariţia unui avion în legătură cu care existau indicii că ar fi existat şi un cetăţean român. Nouă nu ne-a fost confirmată până în urmă cu puţin timp, în mod oficial, identitatea" pilotului, a precizat Titus Corlăţean. 

Şeful diplomaţiei a spus că sunt în curs de desfăşurare operaţiunile de salvare întreprinse de autorităţile americane.

„Noi avem informaţia că, din păcate, condiţiile meteo erau destul de proaste, dar se fac toate eforturile. În orice caz, la nivelul ambasadei suntem în legătură permanentă cu autorităţile americane şi, pe măsură ce vom avea informaţii, le vom comunica în primul rând familiei, că aşa este firesc, şi mai departe la nivelul opiniei publice", a precizat Corlăţean.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite