După alegeri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În minutele în care aştern eu pe ecranul computerului aceste rânduri, principalele televiziuni  ne furnizează feluritele rezultate ale celor câtorva exit-poll-uri date publicităţii după ora 21. Iar o liotă de comentatori, unii calificaţi, alţii de ocazie, despică firul în patru, încercând să găsească tot felul de explicaţii şi justificări unor evidenţe.

Care ar fi acestea?

1. Marele câştigător al alegerilor parlamentare este, fără doar şi poate, PSD. Şi nu oricum, ci cu un scor istoric, se pare că mai mult de 45%, aşa cum cel mai mare partid al României nu a mai avut de la începutul anilor 90, de pe vremea când era condus de Ion Iliescu.

2. Dacă e adevărat că ALDE va obţine cam 6%, atunci nu mai e nici o îndoială că PSD nu va avea nici cea mai mică problemă în a solicita guvernarea. Pe care, la o adică, ar putea-o asigura chiar fără ajutorul formaţiunii condusă de Călin Popescu-Tăriceanu. Orice refuz al preşedintelui Iohannis s-ar situa la limita Constituţiei, incumbând un mare risc pentru stabilitatea României.

3. Putem să discutăm oricât despre câţi alegători au fost la urne şi care este legitimitatea PSD în condiţiile în care doar 40% din populaţia României a ieşit la urne. Realitatea este una simplă. Contează doar cei ce votează. Iar PSD a ştiut să îşi mobilizeze exemplar susţinătorii, aici spunându-şi, fără doar şi poate cuvântul, experienţa de organizator a preşedintelui partidului, Liviu Dragnea

4. Dl. Liviu Dragnea iese întărit din aceste alegeri şi chiar dacă domnia-sa nu va putea reclama, din considerente legale, postul de prim-ministru, e clar pentru oricine că preşedintele Klaus Iohannis va trebui să îşi recalibreze atitudinea faţă de cel ce i-a dat peste cap toate socotelile. În primul pe aceea de a avea guvernul domniei-sale.

5. Cu atât mai mult cu cât dl. Iohannis are vina lui în ansamblul de vinovăţii ce au condus la dezastruosul scor înregistrat de PNL. El a fost cel ce a impus-o pe Alina Gorghiu în postul de co-preşedintă, el este cel ce a susţinut-o şi după dezastrul înregistrat la alegerile locale din iunie, el a închis ochii şi a acceptat schimbarea de faţadă a acestui partid care nu a înţeles că trebuie să se reînnoiască cu adevărat. Restul sunt vorbe.

6. E greu de spus acum cât a contat în eşecul liberalilor fuziunea cu PDL, însă e foarte sigur că excelentul scor (se pare că spre 10%) obţinut de USR, partidul condus de Nicuşor Dan, se bazează, în primul rând, pe nemulţumirea celor care nu s-au regăsit în oferta electorală liberală. Acest scor al unui partid de dată recentă, fără mari lideri-locootivă, este o palmă nu doar pe obrazul PNL, ci şi al PMP-ului care ia totuşi (probabil) 5%. Foarte aproape de limita de risc. Oricum puţin dacă e să punem faţă în faţă notorietatea nu foarte mare a lui Nicuşor Dan la nivel naţional şi cea a mega-scandalagiului Traian Băsescu.

7. În cazul în care d-na Alina Gorghiu mai are o minimă doză de onoare, s-ar cuveni ori să îşi prezinte cât mai curând demisia din fruntea unui partid pe care l-a dus la sapă de lemn, ori să convoace un Congres extraordinar al partidului, ori să ceară devansarea celui programat, pare-se, pentru luna februarie.

8. Cei dezamăgiţi de rezultatul acestor alegeri (printre ei, recunosc cinstit, mă număr şi eu) au totuşi parte şi de o veste bună. Bună nu doar pentru ei, ci pentru toţi românii de bună credinţă. Mi se pare excepţional, un semn de sănătate morală faptul că un partid cu conduită extremistă, aşa cum s-a dovedit a fi pe toată durata campaniei electorale PRU al lui Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă, nu accede în Parlamentul României.

Aceste lucruri sunt clare, ele pot fi spuse la această oră, fără teama de a greşi ori cu riscul de a cădea în speculaţii sterile.

Simplul fapt că, astă-seară, Piaţa Universităţii era pustie consfinţeşte realitatea că până şi cei mai acerbi contestatari ai PSD au înţeles că democraţia şi jocurile ei trebuie acceptate chiar şi atunci când cifrele şi rezultatele ne joacă renghiuri.

P.S. Înainte de publicarea articolului, aflu că PMP riscă să nu intre în Parlament. Şi tot pe surse se spune că d-na Gorghiu îşi va prezenta în cursul zilei de luni demisia din fruntea PNL.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite