Dubla viaţă a judecătorului „Big Brother”: magistrat la Iaşi, lobby-ist la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţiile pe care judecătorul Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi, le-a făcut pentru intermedierea unor întâlniri cu demnitari din Republica Moldova au fost considerate fapte de corupţie de către magistraţii români. Detaliile apar în motivarea sentinţei prin care magistratul a fost condamnat, în faza de fond a procesului, la 4 ani şi 2 luni de închisoare. Dan Anton a declarat că este nevinovat şi a cerut achitarea sa.

Apărarea încrederii în magistrat, ca persoană care înfăptuieşte justiţia, este un deziderat  care justifică măsuri de exemplaritate, arată Curtea de Apel Bucureşti în motivarea condamnării judecătorului Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi. Potrivit instanţei, măsurile de exemplaritate se vor concretiza prin pedepse privative de libertate în regim de detenţie. 

Dan Anton a fost condamnat, pe 6 iulie 2017, la 4 ani şi 2 luni de închisoare. El a fost găsit vinovat de două infracţiuni de trafic de influenţă şi a fost achitat pentru infracţiunile de violare a vieţii private, şantaj şi dare de mită. În timpul procesului, Dan Anton a susţinut că este nevinovat şi a respins acuzaţiile procurorilor DNA.

În acelaşi dosar, fostul senator Teodor Haucă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă, iar afaceristul italian Renato del Gatto a primit 2 ani cu suspendare pentru cumpărare de influenţă. Iubita lui Dan Anton, Marina Moglan, acuzată de complicitate la şantaj şi complicitate la dare de mită, a fost achită, aceeaşi decizie a fost dată şi în cazul grefierei Mihaela Gabriela Prelipcean, care a fost acuzată de favorizarea făptuitorului. În acest moment, dosarul este la Curtea Supremă unde se judecă apelul.

Potrivit sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, Dan Anton a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă legat de un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel şi pentru promisiuni că o să intervină pe lângă o persoană influentă din cadrul Parlamentului Republicii Moldova cât şi pe lângă unii membri din guvernul acestui stat.

Telefonul din Republica Moldova

„O rudă de-a lu̓ soţia mea a făcut el prostie ceva pe acolo, la dumneavoastră şi la puşti i-a dat patru ani jumătate de puşcărie”, îi spunea Sergiu Cavcaliuc, consilier local în Republica Moldova, fostului senator PD, Teodor Haucă, pe 6 mai 2014. Discuţia telefonică a fost însă înregistrată de serviciile secrete pentru că fostul parlamentar român, în prezent afacerist, era interceptat în baza unui mandat pe siguranţă naţională, emis de magistraţii Curţii Supreme. Cei doi vorbeau despre Ion Picicurov, condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru contrabandă cu ţigări aduse din Republica Moldova.

„L-a-nchis mai pe degeaba. Cu nişte ţigări nu ştiu ce acolo, cu nişte…cu prostie mai pe scurt aşa ca dumneavoastră să-nţelegeţi”, insista Cavcaliuc pe lângă parlamentarul român. Picicurov fusese condamnat de Judecătoria Huşi şi contestase sentinţa. În momentul discuţiei dintre cei doi dosarul se afla la Curtea de Apel Iaşi. De aceea, Haucă a apelat la prietenul său, judecătorul Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi.

Monitorizaţi de serviciile secrete: „Omu-i serios, na”

Potrivit actelor de la dosar, la câteva zile de la discuţia telefonică, pe 22 mai 2014, Cavcaliuc şi Hăucă s-au întâlnit la un hotel din Iaşi unde parlamentarul român l-a asigurat pe Cavcaliuc că i-a găsit omul potrivit care să-l ajute. Era vorba despre judecătorul Dan Anton. Magistratul trebuia să influenţeze completul care judeca contestaţia lui Picicurov.

„Acolo e-n regulă. Nu cred că-s probleme. Omu-i serios, na”, îl asigura Hăucă pe consilierul moldovean. Pe 9 februarie 2015, Curtea de Apel Iaşi a dat sentinţa mult aşteptată, dar instanţa a menţinut condamnarea lui Picicurov, înlăturând doar dispoziţia potrivit căreia mai trebuia să plătească suma de 988.876 de lei cu titlu de pretenţii civile. În schimb, judecătorul Dan Anton ar fi beneficiat de mai multe favoruri, atunci când a călătorit în Republica Moldova, împreună cu iubita sa, Marina Moglan. Consilierul moldovean i-ar fi plătit transportul, cazarea la hotel, dar şi consumaţia la restaurant.

Declaraţia martorului ameninţat

La dosar mai există şi declaraţia unei persoane apropiate judecătorului Dan Anton, care a acceptat să facă mărturisiri ca martor ameninţat, şi a primit identitatea ascunsă de „Ludmila Ivan”. „Moglan Marina şi Anton Dan aveau relaţii dubioase atât cu persoane din România cât şi cu persoane din Republica Moldova, în sensul că interveneau în diferite dosare aflate pe rolul instanţelor din România şi Republica Moldova în vederea influenţării soluţiilor date diferiţilor justiţiabili… Cu privire la Picicurov Ion am aflat că a avut şi un dosar pe rolul Curţii de Apel Iaşi şi s-a încercat să se intervină la membrii completului prin intermediul lui Anton Dan pentru influenţarea în mod favorabil a deciziei judecătorilor,” a spus„Ludmila Ivan”.

„Analizând coroborat întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, Curtea constată că fapta inculpatului Anton Dan, magistrat în cadrul Curţii de Apel Iaşi, care în intervalul 08.05.2014-09.02.2015, a primit de la martorul Cavcaliuc Sergiu şi de la inculpatul Haucă Teodor (prin intermediul martorului Ştirbu Ivan) mai multe foloase (servicii de transport, cu titlu gratuit, pe raza municipiului Chişinău şi plata consumaţiei la un restaurant din localitatea Străşeni  - foloase date de suspectul Cavcaliuc Sergiu; contravaloarea unui dejun în cuantum de 100 de Roni şi a unei nopţi de cazare, în cuantum de 35 de euro – foloase date de inculpatul Hauca Teodor; stingerea unei datorii pe care o avea faţă de martorul Boboc Stelică, ca urmare a intermedierii unui contract de asistenţă juridică între avocatul Boboc Stelică şi Picicurov Ion, în urma căruia martorul Boboc Stelică a primit onorariul de 2.000 de euro - folos dat prin intermediul suspectului Cavcaliuc Sergiu), lăsând să se creadă că are influenţă asupra a doi judecători din cadrul Curţii de Apel Iaşi, şi promiţând că-i va determina pe aceşti judecători să emită o soluţie favorabilă martorului Picicurov Ion, cu ocazia judecării apelului acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă (în legătură cu cumpărătorul de influenţă Haucă Teodor)”, este conluzia Curţii de Apel Bucureşti.

„Vrem să ajungem amândoi la domnu' Vlad Filat”

Monitorizarea lui Hăucă şi al lui Anton a scos la iveală mai multe legături pe care judecătorul le avea în Republica Moldova. Printre altele, el i-a organizat mai multe întâlniri afaceristului italian Renato del Gatto cu politicienii de la Chişinău. Del Gatto avea un proiect privind accesarea unor fonduri europene pentru construirea mai multor spitale în Republica Moldova. Era vorba despre discuţii privind un posibil proiect pivind o pretinsă investiţie de 3 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pe care cetăţenii italieni susţineau că doreau să-i aducă în Republica Moldova pentru a construi mai multe spitale, contra unui grant de 2%, sumă care îi revenea ca obligaţie Republicii Moldova - 60 de milioane de euro.

„Concretizat şi cu guvernul Moldovei aveţi concretizat?”, era curios Dan Anton. „Nu. Acuma începem că avem bani acum în buzunare, putem merge înainte”, explica Del Gato. Italianul i-ar fi promis judecătorului roman, în cursul lunii august 2015, o sumă consistentă, dar neprecizată de bani, pentru sine, şi un post de conducere într-o instituţie financiară, pentru Marina Moglan.  „Da, stai un minut Dan. Auzi  ami, da nomi di banca punem pe Marina, punem cuesta president de banca. Ai înţeles?... Sau vorbim cu date concrete, nu vorbăria”, spunea Del Gatto. „Perfeto, perfeto. Şi ei îşi doresc, ei îşi doresc să aibă şi ei un job al lor, o treabă, înţelegi tu. Doamna-şi doreşte tot la fel. Da? Gata, gata, gata”, confirma Anton.

„Inculpatul Anton Dan a fost de acord cu «oferta» omului de afaceri, angajându-se că va interveni în acest sens atât pe lângă o persoană influentă din cadrul Parlamentului Republicii Moldova cât şi pe lângă unii membri din guvernul acestui stat”, arată DNA. „Vrem să mergem la domnu', băi Renato, vrem să ajungem amândoi la domnu' Vlad Filat care-o fost prim-ministru”, se lăuda Anton. „Da, ştiu, ştiu”, era încântat Del Gatto.  La un moment dat, i-a obţinut afaceristului italian o întâlnire cu Ruxanda Glăvan, ministrul Sănătăţii de la Chişinău. Acest lucru s-ar fi rezolvat cu ajutorul unui avocat ieşean, care avea relaţii în Executivul din Republica Moldova.

Ancheta de peste Prut

„Deşi inculpatul Anton, cât şi inculpatul Del Gatto Renato au negat în mod constant săvârşirea faptelor, susţinerile acestora sunt contrazise de materialul probator  rezultat în urma valorificării cererii de asistenţă judiciară cu Republica Moldova , în  care s-a solicitat, printre altele, audierea de către autorităţile competente din Republica Moldova, în calitate de martori a numiţilor Stratula Elisaveta, Braga Oleg, precum şi confirmarea sau infirmarea existenţei unei anchete penale în Republica Moldova, privind pe Ruxanda Glavan, ministru al Sănătăţii şi cetăţenii italieni Gualtiero Conti şi Del Gatto Renato şi, în cazul în care aceasta exista, remiterea de probe în fotocopie, inclusiv a înregistrărilor audio-video, privind întâlnirea din data de 23 septembrie 2015, de la sediul Ministerului Sănătăţii, din Republica Moldova, dintre Ruxanda Glavan, cetăţenii italieni, anterior menţionaţi, avocatul Leşan Victor, inculpaţii Anton Dan şi Moglan Marina”, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit probelor instanţei, în cursul lunii august 2015, Dan Anton şi Marina Moglan l-au contactat pe martorul Victor Leşan, avocat în cadrul Baroului Iaşi, persoană cu conexiuni în lumea politică din Republica Moldova, pentru a-i solicita să intervină pe lângă ministrul Sănătăţii de la acea dată din Republica Moldova, Ruxanda Glavan, în vederea stabilirii unei întâlniri la care să participe atât cei doi inculpaţi, cât şi aşa-zişii investitori italieni.

„Martorul Victor Leşan  a dat curs solicitării şi prin intermediul ministrului de Interne din Republica Moldova, de la acea dată, Bălan Oleg, a obţinut o întâlnire pentru data de 23 septembrie 2015, în sediul Ministerului Sănătăţii din Chişinău, Republica Moldova, la care au participat inculpaţii Anton Dan, Moglan Marina, ministrul Sănătăţii de la acea dată, din Republica Moldova, Ruxanda Glavan, inculpatul Del Gatto Renato, Leşan Victor şi încă doi cetăţeni italieni. Ulterior, ministrul Sănătăţii a părăsit întâlnirea, apreciind că cetăţenii italieni dădeau dovadă de lipsă de profesionalism, iar rezultatul acestei întâlniri nu s-a materializat într-un proiect concret din pretinsa investiţie de 3 miliarde de euro, fonduri nerambursabile, pe care cetăţenii italieni susţineau că doreau să-i aducă în Republica Moldova pentru a construi mai multe spitale, contra unui grant de 2%, sumă care îi revenea ca obligaţie Republicii Moldova (60 de milioane de euro),” arată Curtea de Apel Bucureşti.

Acuzaţiile pentru care a fost achitat

Judecătorul Dan Anton mai este acuzat că a intrat ilegal în locuinţa iubitei sale, Marina Moglan unde a montat o cameră video într-un ceas. Acuzaţia i-a adus şi pseudonimul de „Judecătorul Big-Brother”. De asemenea, magistratul mai este acuzat că l-a şantajat pe fostul bărbat al femeii.

„Apreciez că acţiunile de şantaj iniţiate de către Anton Dan cu concursul fostei mele soţii s-au exercitat efectiv prin hărţuirea subsemnatului de către diverse persoane, înregistrarea subsemnatului atât în mediul privat cât şi în spaţii publice”, s-a plâns fostul soţ al Marianei Moglan.

Acesta a făcut mai multe plângeri împotriva  judecătorului atât la Parchet cât şi la CSM, sau la Administraţia Prezidenţială. Anton l-ar fi ameninţat pe bărbat cu decăderea din drepturile părinteşti şi interdicţia de a mai intra în contact cu copii minori pe care-i avea cu Marina Moglan. Pentru aceste fapte, magistratul a fost achitat.

 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite