Dinu Patriciu: „Sunt internat în continuare la Milano. N-am datorii faţă de autorităţile medicale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri se află internat într-o clinică din Milano FOTO Adevărul
Omul de afaceri se află internat într-o clinică din Milano FOTO Adevărul

În urma zvonurilor vehiculate în presă în ultima perioadă, omul de afaceri Dinu Patriciu a făcut o serie de precizări pentru „Adevărul”, confirmând transplantul de ficat pe care l-a făcut la Milano, însă infirmând zvonurile potrivit cărora ar fi părăsit clinica italiană fără să plătească o factură de 14.000 de euro.

„Întotdeauna am crezut că problemele personale şi de sănătate nu pot fi discutate decât de cei implicaţi. De aceea, nu mă simt confortabil să comentez zvonuri. Totuşi, sunt nevoit să aduc câteva clarificări”, se arată în mesajul trimis de omul de afaceri redacţiei „Adevărul”.

Patriciu susţine că ştirile privind starea lui de sănătate sunt „în mare măsură false”, menţionând că se află în continuare internat într-o clinică din Milano, unde se recuperează după o operaţie de transplant de ficat, „care a decurs bine”. Omul de afaceri neagă vehement zvonurile potrivit cărora ar fi avut datorii faţă de autorităţile medicale.

„După o săptămână în secţia de terapie intensivă, am început recuperarea. Acest proces absolut normal pentru o astfel de situaţie va mai dura aproximativ 2-3 luni, conform estimărilor medicilor care mă supraveghează”, a mai declarat Patriciu. „Pe întreaga perioadă a spitalizării am beneficiat de suportul şi asistenta fratelui meu Şerban Patriciu, a fiicelor mele Ana şi Maria Patriciu, precum şi a celorlalţi apropiaţi”, a continuat acesta.

„Înţeleg să mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au fost alături şi care mi-au transmis mesaje de încurajare şi susţinere. Nu am avut posibilitatea de a le răspunde personal, dar sper că în curând să îi pot contacta şi să-i întâlnesc personal”, se mai arată în mesajul omului de afaceri.

De îndată ce cadrele medicale îi vor permite, Patriciu se va întoarce în ţară, ca să-şi continue activităţile.

La sfârşitul anului trecut, Dinu Patriciu a fost supus unui transplant de ficat într-o clinică din Milano.

În ultimele zile, presa a vehiculat un zvon potrivit căruia Dinu Patriciu ar fi plecat din clinica în care era internat fără să plătească o factură de 14.000 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite