Despre Feteşti şi eternele pretenţii de aşezare urbană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Alexandru Holban
Foto: Alexandru Holban

Importanţa Feteştiului ca centru polarizator în Bărăganul de Sud îi este recunoscută începând cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Factori determinanţi în conferirea acestui rol au fost construcţia liniei ferate Bucureşti-Cernavodă, precum şi manifestarea tendinţei de unificare a viitoarelor localităţi componente.

La 1 aprilie 1901, comuna Feteşti ajunge reşedinţă de plasă, având în subordine 16 comune, multe dintre acestea aflate acum în judeţul Călăraşi (cum ar fi Jegălia, Gâldău sau Cocargeaua). În 1905, în urma unei noi organizări administrative, plasa Piua Petrii intră sub jurisdicţia Feteştiului.

De remarcat instabilitatea legislativă din acele vremuri. La fiecare patru ani (oare de ce?) se înfiinţau noi judeţe şi plăşi (subdiviziuni de judeţe). Legi de reorganizare administrativă mai fuseseră emise şi în anii 1892, respectiv 1896. 

Tot în această perioadă, are loc un proces de extindere a teritoriului, favorizat de legile rurale, care vizau înfiinţarea unor centre de colonizare pentru împroprietărirea ţăranilor fără pământ. În acest context, apar localităţile Feteşti Noi (1901) şi Colonişti (1924), devenite ulterior suburbii ale oraşului Feteşti. Aici au primit loturi ţărani din Oltenia, precum şi din zona montană şi subcarpatică (Buzău, Prahova, Dâmboviţa).

Feteşti-Gară devine nucleul administrativ 

image

Localitatea Feteşti-Gară s-a întemeiat în jurul staţiei CFR, dată în folosinţă în anul 1887. În mai puţin de o jumătate de secol, aceasta va evolua spre rangul de reşedinţă administrativă. La momentul actual, este singura zonă cu aspect urban din municipiu.

image

În perioada interbelică, s-a impus ca personalitate marcantă primarul liberal Gheorghe Mitu (1933-1937). De numele acestuia se leagă transformarea Feteştiului în oraş, dar şi o serie de lucrări edilitare ce au vizat modernizarea localităţii (trotuare, iluminat stradal, construirea şcolii centrale şi sediului Primăriei). De asemenea, cartierul Colonişti este legat de Feteşti-Gară prin ridicarea unei pasarele pietonale peste liniile de cale ferată.

Acesta face un lobby excelent în Parlament prin intermediul deputatului Aurelian Bentoiu, coleg de partid, pentru declararea Feteştiului comună urbană. Iniţiativa lui Gheorghe Mitu se concretizează prin decizia cu numărul 15176 din 17 iulie 1934 a Ministerului de Interne, motivată în felul următor: „având în vedere numărul mare de locuitori, a desvoltărei comerciale şi industriale ce a luat în ultimul timp cartierul Gărei Feteşti; această comună fiind aşezată la întretăierea arterelor principale de cale ferată Bucureşti-Constanţa, Buzău. Galaţi, etc".

Pe 1 septembrie 1934, evenimentul este sărbătorit cu mare fast la localul noii Primării, moment istoric evocat în paginile publicaţiei „Voinţa Ialomiţei", într-un articol cu titlul „Solemnitatea Transformării comunei rurale Feteşti în comună urbană".

În 1937, Gheorghe Mitu îşi încheie mandatul. Pentru ţară şi pentru Feteşti vor urma vremuri de instabilitate politică, cauzată de ascensiunea legionarilor şi instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea. 

Dubios este faptul că, în 1939, prefectul judeţului Ialomiţa a convocat un referendum privind menţinerea sau renunţarea la rangul de comună urbană, la care erau chemaţi locuitorii Feteştiului. Se pare că autorităţile judeţene considerau că titulatura de oraş era o pălărie mult prea mare. Rezultatele acestui referendum nu au rămas consemnate în arhive. 

Într-o notă similară acţiunii prefectului se găseşte şi mărturia inginerului Aurel Negrilă, aflat în trecere prin Feteşti în iarna anului 1943. O caracterizare sumară şi realizată în termeni deloc laudativi despre cum arăta oraşul la acel moment este inserată în volumul memorialistic „Amprente în memorie". Descrierea viza actuala stradă Călăraşi din cartierul Feteşti-Sat. 

Taxiul model 1929 care clămpănea din toate încheieturile înainta cu viteza unei căruţe pe şoseaua cândva pietruită, acum presărată des cu hârtoape şi ochiuri de apă..(de aici reiese că lucrările de infrastructură nu reprezentau nici atunci o prioritate pentru edilii Feteştiului). Paralelă cu malul Borcei, şoseaua, dreaptă ca o linie după depăşirea cotiturii, împărţea târgul în două, căci nimic din ceea ce cuprindeam nu ar fi justificat titulatura de oraş. O şosea smârcuită, poteci noroioase pe margini, garduri nealiniate, case modeste, fără iluminat electric. Doar şcoala, căminul cultural, primăria şi pretura identificate după tăbliţele ţintuite pe clădirile mai răsărite constituiau argumente pentru titulatura de oraş şi reşedinţă de plasă.

La redactarea acestui articol am folosit informaţii culese de profesorii Mihai Iorga, Valentin Gheorghe şi Dumitru Dubău, autori ai monografiei municipiului Feteşti.

Următorul articol: Despre Feteşti. Capitalism vs. Socialism

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite